Educaţie pentru prevenţie 

Educaţie pentru prevenţie 

Reading Time: 7 minute

România a făcut pași importanți în prevenirea cancerelor asociate infecției cu HPV, însă accesul la soluții nu este suficient dacă ele nu sunt cunoscute și utilizate de populație. Livia Stan, Policy and Market Access Director la MSD România, vorbește despre rolul educației pentru sănătate, despre barierele care țin încă vaccinarea departe de potențialul său și despre ce ar trebui să facă România pentru a transforma prevenția într-un demers firesc și accesibil. 

De ce avem nevoie de mai multă educație pentru sănătate atunci când vorbim despre prevenție, mai ales într-un sistem de sănătate precum cel din România? 

Educația pentru sănătate este punctul de plecare al prevenției și, în același timp, un determinant social important al sănătății. Oamenii pot lua decizii informate doar atunci când înțeleg riscurile unei boli, cunosc opțiunile de prevenție și știu cum pot accesa serviciile de care au nevoie. Acest lucru este valabil pentru multe domenii ale prevenției, însă este deosebit de relevant în cazul infecției cu HPV. Deși există măsuri eficiente de prevenție, nivelul de conștientizare a riscului individual rămâne insuficient. Aproximativ 85% dintre persoane vor trece printr-o infecție cu HPV la un moment dat în viață. Majoritatea infecțiilor se elimină spontan, însă unele pot persista și pot conduce la apariția unor forme de cancer.

Consecințele sunt vizibile și în România, care continuă să înregistreze una dintre cele mai ridicate rate de incidență și mortalitate prin cancer de col uterin din Uniunea Europeană. Aproximativ șase femei își pierd viața în fiecare zi din cauza cancerului de col uterin și a altor cancere cauzate de infecția cu HPV. Este o realitate cu atât mai dificil de acceptat cu cât cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinare împotriva HPV și prin acces la screening.

Această realitate arată că accesul la prevenție nu este suficient în absența informării. Impactul vaccinării și al screeningului depinde de gradul în care oamenii înțeleg riscul, cunosc beneficiile prevenției și iau decizii bazate pe informații valide. Educația pentru sănătate are și o dimensiune importantă de autonomie și responsabilizare. Le oferă femeilor posibilitatea de a lua decizii informate atât pentru propria sănătate, cât și pentru sănătatea copiilor lor.

Astăzi, vaccinarea anti-HPV este gratuită pentru fete și băieți cu vârste între 11 și 26 de ani, prin medicul de familie, și compensată în proporție de 50% pentru femeile cu vârste între 27 și 45 de ani. România oferă astăzi unul dintre cele mai generoase cadre de acces la vaccinarea anti-HPV din Uniunea Europeană. Provocarea principală nu mai este existența soluției, ci utilizarea ei. Experiența țărilor cu cele mai bune rezultate arată că educația pentru sănătate, programele proactive de vaccinare și monitorizarea performanței sunt cele care transformă accesul în impact asupra sănătății populației.  

Ce progrese a făcut România în ultimii ani în prevenirea cancerelor asociate infecției cu HPV și unde ne aflăm astăzi?  

În ultimii ani, România a făcut progrese vizibile în abordarea prevenției bolilor asociate infecției cu HPV. Dacă în urmă cu un deceniu discuția era concentrată aproape exclusiv pe tratamentul cancerului de col uterin, astăzi vorbim tot mai mult despre prevenție – vaccinare și screening – și obiectivul pe termen lung al eliminării cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică.

Am asistat la consolidarea cadrului de politici publice, la creșterea interesului pentru vaccinare și la o implicare mai activă a profesioniștilor din sănătate, a organizațiilor de pacienți și a societății civile în promovarea prevenției. În paralel, tema HPV a devenit mult mai prezentă în spațiul public decât era în urmă cu câțiva ani. Datele INSP sugerează că România începe să recupereze decalajul înregistrat în anii anteriori. De la relansarea programului în 2020 și până la jumătatea anului 2026, peste 400.000 de persoane au inițiat vaccinarea anti-HPV în România.

Numai în primul semestru al anului 2026 au fost înregistrate peste 72.000 de inițieri ale vaccinării, cu aproape 70% mai multe decât în aceeași perioadă din 2025. Această evoluție indică o accelerare semnificativă a adoptării vaccinării și confirmă impactul măsurilor de extindere a accesului implementate în ultimii ani. Totuși, numărul inițierilor și al dozelor administrate nu trebuie confundat cu acoperirea vaccinală.

Livia Stan, Policy and Market Access Director la MSD România

Potrivit estimărilor OMS și UNICEF, aceasta rămâne la aproximativ 13%, ceea ce evidențiază atât progresul realizat, cât și potențialul încă nevalorificat al programului. Adevăratul indicator al succesului rămâne proporția populației eligibile care finalizează vaccinarea, în special în cohortele țintă de adolescenți. De aceea, următoarea etapă trebuie să fie consolidarea mecanismelor de monitorizare și raportare, astfel încât progresul către ținta europeană de vaccinare a 90% dintre adolescenți până la vârsta de 15 ani să poată fi urmărit și evaluat în mod transparent.  

Ce împiedică astăzi România să valorifice pe deplin potențialul vaccinării ca instrument de prevenție și unde vedeți cele mai importante oportunități de îmbunătățire?  

Barierele care îi împiedică pe oameni să se vaccineze sunt diverse și nu țin întotdeauna de lipsa de interes sau de încredere în vaccinare. Uneori vorbim despre lipsa unor informații clare, despre temeri alimentate de surse neverificate și de miturile care circulă, în special în social media. Alteori, barierele sunt foarte practice: oamenii nu știu care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze, au puțin timp la dispoziție, trebuie să parcurgă distanțe mari sau au acces limitat la servicii medicale. Experiența europeană arată că, dincolo de încrederea în vaccinuri, factori precum accesibilitatea serviciilor, dificultățile administrative sau lipsa unor mecanisme eficiente de reamintire influențează semnificativ decizia finală de vaccinare.

Acest lucru este vizibil și în România. De exemplu, în cazul vaccinării antipneumococice, deși există mecanisme de compensare pentru categoriile eligibile, acoperirea vaccinală în rândul adulților cu vârsta de 65 de ani și peste rămâne sub 1%, iar la copii acoperirea vaccinală la vârsta de 12 luni este de aproximativ 54%. Aceste cifre arată că disponibilitatea vaccinului și existența recomandărilor medicale sunt condiții necesare, dar nu suficiente. Provocări precum nivelul redus de informare, lipsa prioritizării vaccinării în practica medicală curentă și infrastructura de vaccinare încă insuficient dezvoltată continuă să limiteze impactul programelor de imunizare.

Din această perspectivă, cred că una dintre cele mai importante oportunități pentru România este valorificarea fiecărui punct de contact al oamenilor cu sistemul de sănătate. Evaluarea statusului vaccinal și recomandarea vaccinurilor indicate ar trebui să devină o practică de rutină la fiecare interacțiune relevantă cu pacientul, fie că vorbim despre medicul de familie, medicii specialiști, farmaciști, consultațiile pentru afecțiuni cronice, programele de screening sau alte servicii medicale. Dacă un pacient eligibil ajunge în sistemul de sănătate, acel moment trebuie valorificat ca oportunitate de prevenție. În același timp, este esențial să aducem vaccinarea mai aproape de oameni. Mai multe state europene au extins cu succes vaccinarea în farmaciile comunitare, iar în țări precum Franța, Irlanda, Portugalia, Regatul Unit sau Elveția farmaciștii pot administra inclusiv vaccinuri pentru prevenirea bolii pneumococice, a infecției cu HPV sau a altor boli prevenibile prin vaccinare.

Rezultatele arată că extinderea punctelor de vaccinare crește accesibilitatea și facilitează accesul persoanelor care altfel ar amâna sau ar renunța la vaccinare. La fel de importante sunt soluțiile de proximitate, precum unitățile mobile de vaccinare, campaniile comunitare sau sistemele digitale de tip call-recall. Aceste intervenții reduc barierele logistice și administrative și îi ajută pe oameni să primească vaccinul la momentul potrivit și într-un loc accesibil.

Experiența europeană demonstrează că atunci când serviciile de vaccinare sunt organizate în jurul nevoilor cetățeanului, acoperirea vaccinală poate crește semnificativ. În final, cred că provocarea nu este doar să creștem intenția de vaccinare, ci să construim un sistem care transformă această intenție în acțiune. Atunci când informația corectă, recomandarea fermă a profesionistului din sănătate și accesul facil la vaccinare se întâlnesc, prevenția devine o alegere simplă și firească pentru cât mai mulți oameni.  

Există un model de parteneriat din care face parte și MSD și care considerați că a făcut diferența în educația pentru sănătate și prevenția HPV? 

Un exemplu foarte bun este inițiativa HPV Free City, construită pornind de la o idee simplă: prevenția devine mai eficientă atunci când reușim să aducem împreună, în jurul aceluiași obiectiv, toți actorii care pot produce schimbare la nivelul unei comunități. MSD este unul dintre partenerii acestei initiative aparținând Federației Tinerilor din Cluj, alături de autorități locale, organizații ale societății civile, profesioniști din sănătate, instituții de educație și reprezentanți ai comunităților.

Coalițiile sunt astăzi active în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța, iar din octombrie și Iași se alătură inițiativei, extinzând modelul la șase mari centre urbane din România. Ceea ce cred că face acest model valoros este faptul că nu vorbim despre o campanie punctuală, ci despre construirea unui ecosistem local de prevenție. Educația pentru sănătate ajunge acolo unde sunt oamenii – în comunități, în universități, la evenimente și în spații în care putem intra în dialog direct cu tinerii și cu părinții. În același timp, profesioniștii din sănătate sunt implicați în conversație, astfel încât informarea să poată fi urmată de recomandare medicală și, în final, de acțiune. Mai multe dintre județele în care aceste coaliții sunt active se regăsesc și printre zonele cu cele mai multe vaccinări anti-HPV la nivel național.

Este un semnal important că mobilizarea comunității, educația și accesul pot funcționa împreună și pot susține schimbarea de comportament. Pentru noi, poate cea mai importantă validare a acestui model este faptul că experiența dezvoltată în România a devenit un exemplu de bune practici și a inspirat inițiative similare și în alte țări din regiune. Este dovada că un parteneriat construit local poate genera un model replicabil și scalabil. Cred că aceasta este una dintre lecțiile importante ale ultimilor ani: educația pentru sănătate produce cea mai mare schimbare atunci când nu este făcută de un singur actor, ci devine un efort al întregii comunități. Schimbarea sustenabilă a comportamentelor de sănătate necesită implicarea activă a societății civile și a comunităților, alături de politici publice coerente, educație pentru sănătate și acces efectiv la servicii de prevenție.  

Este eliminarea cancerului de col uterin un obiectiv posibil în România?  

Da, cred că eliminarea cancerului de col uterin este un obiectiv posibil pentru România. Nu este doar o ambiție, ci un obiectiv de sănătate publică definit la nivel global de Organizația Mondială a Sănătății și susținut la nivel european prin Planul European de Combatere a Cancerului, prin țintele 90-70-90 privind vaccinarea, screeningul și accesul la tratament. România are astăzi toate instrumentele necesare pentru a ajunge acolo: vaccinare anti-HPV, programe de screening, metode de diagnostic precoce și opțiuni terapeutice eficiente.

Provocarea nu este lipsa soluțiilor, ci capacitatea de a le integra într-un parcurs coerent și accesibil pentru fiecare femeie. În ultimii ani, am văzut progrese importante atât în ceea ce privește extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV, cât și dezvoltarea programelor de screening. Un exemplu foarte bun este proiectul CLARA, care aduce serviciile de screening mai aproape de femeile din grupuri vulnerabile și contribuie la reducerea inechităților de acces la prevenție. Este un pas important, pentru că știm că participarea la screening este influențată inclusiv de factori sociali și economici, iar accesul la prevenție nu ar trebui să depindă de locul în care trăiește o femeie sau de resursele de care dispune. Modelele internaționale arată că România poate atinge pragul de eliminare, însă orizontul de timp depinde de ritmul cu care reușim să creștem acoperirea vaccinală și participarea la screening.

Cu cât accelerăm astăzi investițiile în prevenție, cu atât vom ajunge mai repede la acest obiectiv. În esență, întrebarea nu mai este dacă putem elimina cancerul de col uterin. Întrebarea este cât de repede reușim să transformăm instrumentele pe care le avem deja într-un sistem integrat, echitabil și accesibil, capabil să creeze un viitor în care cancerul de col uterin să nu mai reprezinte o amenințare la adresa sănătății și vieții femeilor din România.  

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 411 (15 octombrie – 15 noiembrie 2026). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.