Tech Stiri

Startup-ul clujean .lumen câștigă competiția din cadrul Glovo Startup Campus de la Barcelona

19 oct. 2026 3 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Startup-ul clujean .lumen câștigă competiția din cadrul Glovo Startup Campus de la Barcelona

Reading Time: 3 minute

Startup-ul românesc .lumen, care dezvoltă ochelari pentru nevăzători, a câștigat competiția internațională de pitching din cadrul Glovo Startup Campus, eveniment care a reunit 19 startup-uri din 11 țări.

Soluția .lumen se bazează pe tehnologia proprietară Pedestrian Autonomous Driving AI și feedback haptic, fiind concepută pentru a sprijini navigarea independentă a persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere.

„Suntem extrem de onorați. Construim o tehnologie care ar putea fi deosebit de utilă pentru Glovo și pentru clienții săi. Sunt foarte entuziasmat și abia aștept să mă întorc acasă și să începem să lucrăm la lucrurile pe care ne-am angajat să le livrăm.”

Cornel Amariei, CEO .lumen

Cea de-a patra ediție anuală a Startup Campus a avut loc la sediul Glovo Yellow Park din Barcelona, unde timp de trei zile au avut loc sesiuni intensive, create pentru a accelera dezvoltarea startup-urilor aflate în stadii incipiente sau cu potențial ridicat și pentru a transfera mai departe experiența Glovo către ecosistemele naționale de inovare.

La cea de-a patra ediție Startup Campus, organizată la sediul Glovo din Barcelona, au participat 33 de fondatori și membri ai echipelor din Germania, Kazahstan, Kenya, Moldova, Maroc, Polonia, Portugalia, România, Spania, Tunisia și Ucraina. În cadrul programului, aceștia au beneficiat de sesiuni de mentorat pentru consolidarea produselor de bază și de conexiuni strategice cu parteneri relevanți, menite să le ofere oportunități de scalare. Participanții au luat parte la masterclass-uri și workshopuri și au primit feedback strategic din partea unor experți și mentori din industrie, printre care și fondatorii Glovo, Oscar Pierre și Sacha Michaud.

„Când am lansat Glovo la Barcelona, în 2015, a trebuit să descoperim singuri, pas cu pas, cum funcționează construirea și scalarea unui startup; am învățat făcând, cu resurse limitate. Astăzi, prin Startup Campus, suntem mândri să dăm mai departe ceea ce am învățat, în rolul nostru de aliat digital local, reunind fondatori excepționali din ecosisteme tech emergente, conectându-i cu mentori și investitori relevanți și ajutându-i să construiască afaceri reziliente, cu potențial de scalare globală.”

Sacha Michaud, Co-Fondator Glovo

Locurile al doilea și al treilea au fost ocupate de Granter, un startup portughez de inteligență artificială specializat în consultanță pentru granturi, și de Bleecker Technologies, o companie spaniolă care dezvoltă soluții pentru automatizarea urmăririi stocurilor prin computer vision și coduri vizuale brevetate. Toate cele trei startup-uri vor continua să beneficieze de mentorat și consiliere din partea lui Sacha Michaud.

Participarea României la Startup Campus a venit în continuarea ediției 2026 a Tech Catalyst România, inițiativa locală Glovo dedicată sprijinirii companiilor mature, cu potențial ridicat, care se confruntă cu provocări de scalare.

„Parcursul .lumen, de la câștigarea Tech Catalyst România până la obținerea primului loc la Startup Campus în Barcelona, este exact tipul de evoluție pe care ne dorim ca aceste programe să o faciliteze. România are fondatori puternici, care dezvoltă tehnologii cu relevanță reală și potențial de scalare internațională, iar rolul nostru este să contribuim la crearea de conexiuni între această inovație locală și expertiza, rețelele și oportunitățile disponibile în ecosistemul internațional Glovo.”

Bogdan Meica, General Manager, Glovo România

Competiția locală a reunit 16 aplicanți, dintre care cinci startup-uri au fost selectate pentru etapa finală și evaluate pe baza a patru criterii principale: utilitate urbană, inovație, capacitatea de integrare în ecosistemul urban și fezabilitate de piață. Tech Catalyst s-a adresat companiilor aflate în etapa Late Seed sau Series A, care generau deja venituri și căutau expertiză pentru scalare, parteneriate sau extindere internațională.

Delivery Hero: cel mai mare generator de antreprenori din ecosistemul tech european

În prima zi a evenimentului, Sacha Michaud și Eszter Ungar, Vice President for Corporate Affairs în cadrul Delivery Hero, au prezentat și discutat rezultatele unei noi cercetări publicate de Delivery Hero împreună cu platforma de date pentru startup-uri Dealroom.

Analiza arată că foști angajați ai brandurilor europene din portofoliul Delivery Hero au fondat 150 de startup-uri, cu o valoare estimată cumulată de 7,5 miliarde de euro. Acest rezultat poziționează Delivery Hero drept cel mai mare „founder factory” din Europa din perspectiva numărului de startup-uri fondate ulterior de foști angajați, depășind companii precum Klarna, Zalando și Spotify. Glovo este responsabilă pentru 35 dintre aceste startup-uri, evaluate cumulat la aproximativ 461 de milioane de euro.

De la lansarea Startup Campus, în 2023, Glovo a găzduit 53 de startup-uri și a organizat peste 20 de competiții locale Power Up, programul având un impact asupra a peste 1.000 de persoane.

Articole pe aceeași temă: