Stiri

Stațiunea Mamaia a obținut premiul pentru cea mai bună destinație de pe litoral

Reading Time: < 1 minut

Stațiunea Mamaia a luat premiul special pentru cea mai bună stațiune de pe litoral, distincție care a fost oferită de Mihai Barsan, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național, Fondator al competiției Destinația Anului.


Reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța au declarat că este o onoare și totodată un semn de recunoaștere pentru întreg efortul depus de la înființarea organizației și până în prezent.

„Stațiunea Mamaia a început încă de anul trecut un amplu proces de rebranding. Competiția Concurs LOGO Mamaia ne-a sprijinit să îi găsim Destinației o nouă identitate vizuală. Ne onorează acest premiu, cu atât mai mult cu cât reprezintă exact logo-ul stațiunii Mamaia. Identitar, plină de culoare, eleganță și jucăușă, Mamaia are nevoie de strălucirea de altădată. Ne dorim ca eforturile noastre să pună destinația noastră pe harta turismului internațional și a celor mai iubite stațiuni turistice din Europa”, a declarat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.

Ziua de 21 mai 2024 a fost dedicată la București managementului și marketingului de destinație.
Conferința Destinații Vizionare a reprezentat inspirație de la liderii destinațiilor de succes din România și învățarea marketingului de destinație.

Seara la Ateneul Român a avut loc premierea celor mai iubite destinații, câștigătoarele Destinația Anului 2024.
Gala Destinația anului 2024 și Conferința Internațională Destinații Vizionare a fost organizată de IOV-Institutul pentru orașe vizionare & Destinația Anului.

Cristi Dorombach

Recent Posts

McDonald’s, unul dintre cei mai mare angajatori din România, și-a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru 2023

Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, a publicat raportul de sustenabilitate pentru anul precedent, oferind o…

5 ore ago

Cine a câștigat LYNX Festival 2024 și cel mai important concurs de fotografie de natură

În perioada 4 – 9 iunie s-a desfășurat la Brașov cea de-a doua ediție LYNX Festival, singurul festival de fotografie…

6 ore ago

Fundația Love Button face voluntariat pentru Asociația Magic în zilele concertelor Coldplay din România 

Continuând tradiția de a da înapoi comunității, mișcarea globală Love Button, în colaborare cu faimoasa trupă Coldplay, va face voluntariat…

12 ore ago

difrnt.: Dan Toma și Robert Vîja achiziționează pachetul majoritar de acțiuni al agenției

difrnt, agenția de digital marketing care acționează ca o echipă full service pentru partenerii ei, anunță o schimbare majoră în…

12 ore ago

Primul an IKEA Timișoara: un milion de vizitatori și peste 4 milioane de produse vândute

În primul an de funcționare, IKEA Timișoara, magazin deschis pe 8 iunie 2023 după o investiție de 60 de milioane…

13 ore ago

Telekom Mobile lansează oferta de vară, cu totul Nelimitat la 3 euro

Telekom Romania Mobile lansează o nouă ofertă specială, atât la abonament cât și la cartela preplătită, la prețul promoțional de…

13 ore ago