Stiri Lifestyle

Teatrul Viitorului – o cercetare artistică a scenei din viitor

25 iul. 2025 3 min

Teatrul Viitorului – o cercetare artistică a scenei din viitor

Reading Time: 3 minute

În multe contexte, când se vorbește despre teatru, se subliniază tradiția îndelungată a acestei arte și rădăcinile sale înfipte adânc în istoria omenirii. Dar acum, în epoca virtuală, se pune pe bună dreptate întrebarea „Cum va arăta teatrul viitorului?”

Proiectul Teatrul Viitorului – laborator de cercetare teatrală, care se va desfășura între lunile iulie și noiembrie ale acestui an, își propune explorarea unor noi metode de lucru colaborativ și interdisciplinar, reunind artiști emergenți, mentori cu experiență și specialiști naționali și internaționali pentru a trasa o serie viitoruri posibile ale artei teatrale.

Laboratorul Teatrul Viitorului este un prim proiect menit să formeze un nou colectiv de căutări teatrale și performative, propunând două masterclass-uri online cu companiile internaționale Dead Center (Irlanda) și She She Pop (Germania), trei module de mentorat de câte o săptămână fiecare (teatru devised cu Mihai Păcurar, dramaturgii colaborative cu Maria Manolescu și noile media în teatru cu Ciprian Făcăeru, Andrei Păun, Vlad Benescu), o serie de focus-group-uri conduse de un sociolog, ateliere de muzică, mișcare și scenografie, cât și producția și premiera unui spectacol colaborativ despre moduri de imaginare a viitorului.

Pentru a forma acest colectiv, organizatorii anunță un apel deschis pentru actori, performeri, coregrafi, compozitori, scenografi și oricare profesioniști în artele spectacolului interesați de demers. Doritorii se pot înscrie completând un formular până în data de 5 august, iar persoanele selectate vor participa la un interviu în persoană, cu Alina Pietrăreanu (regizoare) la București, în zilele de 8 și 9 august. Artiștii din cadrul proiectului vor fi remunerați (7000 lei / persoană). Spectacolul va avea premiera la Teatrul Point laBucurești, la finalul lunii noiembrie.

Proiectul își asumă un rol formativ pe termen lung, punând bazele unui colectiv interdisciplinar de artiști tineri care, după finalizarea laboratorului și realizarea primului spectacol, vor putea continua să creeze împreună spectacole în afara structurilor clasice, pe baza metodologiilor dezvoltate în acest proces.

Partenerii instituționali ai proiectului (facultățile de teatru din cadrul universităților UBB Cluj, ULSB Sibiu, UNATC București și UAT Târgu Mureș) au recunoscut importanța crucială a explorării noilor tehnologii în contextul teatral pentru continuitatea și dezvoltarea acestei arte, iar spectacolul rezultat va fi itinerat într-un turneu în fiecare dintre aceste orașe, incluzând ateliere cu studenții universităților. Proiectul va genera un dosar dedicat legat de metodologia dezvoltată, creat de teatroloaga Daria Ancuța, un documentar video despre proces și filmarea integrală a spectacolului disponibilă online.

Teatrul Viitorului oferă astfel un cadru de lucru profesionist și intensiv pentru artiști emergenți din România, punând accentul pe formare în metode colaborative și pe crearea unui colectiv artistic interdisciplinar. Acesta poate deveni, pe termen mediu, o forță artistică activă în spațiul independent, contribuind la regenerarea ecosistemului teatral autohton.          

Teatrul Viitorului este un proiect organizat de Augmented Space Agency, cofinanțat de AFCN.

Parteneri: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Reactor de creație și experiment, Asociația Pro Drama, Asociația Teatru 3G, Asociația “BIS”.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

ID 10064401 © Fei Li | Dreamstime.com

Articole pe aceeași temă: