Telekom, sponsor principal al nationalei de fotbal

Din luna iunie 2015, Telekom devine sponsorul principal al echipei nationale de fotbal a Romaniei, in urma unui parteneriat incheiat cu Federatia Romana de Fotbal. Contractul este valabil pana la finalul anului 2016, cu posibilitatea de prelungire pana in 2018.

Nikolai Beckers, CEO al Telekom Romania, a afirmat la lansarea parteneriatului ca Telekom si echipa nationala de fotbal impartasesc aceleasi valori: fair-play, integritate, dorinta puternica de a reusi. “Pentru Telekom, fotbalul este rege. Ca urmare, oferim clientilor nostri, in exclusivitate, integral, cele mai bune competitii de fotbal, precum Euro 2016, UEFA Champions League si UEFA Europa League”, a spus Nikolai Beckers.

Nationala de fotbal a Romaniei este angrenata in prezent in campania de calificare pentru Euro 2016, competitie de la care Dolce Sport va transmite toate cele 51 de partide.