Business Stiri

Țiriac Auto a investit 850.000 de euro în noul showroom Mercedes-Benz București – concept MAR20X

24 oct. 2023 2 min

Țiriac Auto a investit 850.000 de euro în noul showroom Mercedes-Benz București – concept MAR20X

Reading Time: 2 minute

Țiriac Auto a realizat o nouă investiție de 850.000 euro, care a făcut posibilă inaugurarea la București a showroomului Mercedes-Benz, sub conceptul MAR20X din bulevardul Expoziției.

Showroomul Țiriac Auto Mercedes-Benz din București este o locație flagship pentru Țiriac Auto, fiind primul, cel mai mare și mai modern showroom Mercedes-Benz din România, deschis în urmă cu 31 de ani.

Proiectul a urmărit aducerea locației la nivelul noilor standarde de brand, ce reflectă viziunea companiei de a oferi clienților experiența de lux Mercedes-Benz și servicii de cea mai înaltă calitate.

showroom Țiriac Auto Mercedes-Benz MAR20X

Investiția curentă a Țiriac Auto reprezintă o parte a procesului de implementare a acestui nou model de retail în toate locațiile sale Mercedes-Benz din țară, planificat a se derula până în anul 2025, investiție estimată la un total de peste 3,2 milioane euro.

Marius Marian Tiriac Auto

“Cel mai important este faptul că întregul showroom Mercedes-Benz își propune să ofere o experiență de brand consistentă, precum și produse și servicii de cea mai înaltă calitate. MAR20X înseamnă poziționarea clienților în centrul activităților noastre, este gândit și creat pentru a oferi tuturor celor care ne vizitează, o experiență unică, modernă și digitalizată. Suntem încântați că am implementat deja acest concept în showroomurile Țiriac Auto Mercedes-Benz din Brașov și București și urmează re-lansarea locațiilor Țiriac Auto din Oradea, Bacău și Pitești.”

Marius Marian, CEO Țiriac Auto

Țiriac Auto urmărește, prin implementarea conceptului MAR20X, ca dincolo de designul locațiilor, să optimizeze procesele, rolurile și integrarea tehnologiilor digitale, pentru o experiență memorabilă și eficientă, incluzând acordarea de consultanță specializată și soluții personalizate pentru orice tip de solicitare.

Tiriac Auto showroom Mercedes Benz MAR20X interior

“În timp ce Mercedes-Benz trece prin cea mai mare transformare din istorie, există un lucru care rămâne neschimbat și acesta este angajamentul nostru față de clienții noștri. MAR20X este răspunsul la chemarea viitorului și la nevoile clienților din ce în ce mai diverși, cu așteptări din ce în ce mai diferite. Prin MAR20x, showroom-ul este mai mult decât un punct de vânzare, acesta devine un spațiu de experiență. Integrând perfect elementele de arhitectură și design, oameni și procese, IT și media, MAR20X oferă o experiență superioară clienților noștri, unde nevoile lor sunt prioritizate.”

Elmar Grutschnig, CFO Mercedes-Benz România

Ţiriac Auto face parte din Grupul Țiriac, care reunește peste 40 de companii private autohtone, activând în sectoare precum imobiliare, auto, servicii financiare, transport aerian, servicii de pază și protecție, property management și servicii de media. Compania, care vinde autovehicule noi pentru șase mărci (Mercedes-Benz, Jaguar, Land Rover, Ford, Mitsubishi și Hyundai) și include și divizia de auto rulate, a avut o cifră de afaceri de 376,4 milioane euro în 2022, în creștere cu 17% față de 2021.

Array

Articole pe aceeași temă: