Companii Stiri

Topul țărilor cu zboruri întârziate și anulate

1 nov. 2018 3 min

Topul țărilor cu zboruri întârziate și anulate

Reading Time: 3 minute

Germania se află pe locul întâi în Uniunea Europeană la capitolul zboruri întârziate și anulate ale zborurilor, aproape 29% dintre cursele companiilor aeriene confruntându-se cu astfel de situații pe aeroporturile din această țară, arată o analiză AirHelp. Clasamentul este completat de Marea Britanie și Spania.

zboruri anulateLa nivelul Uniunii Europene, întârzierile și anulările de pe aeroporturile noastre au plasat România spre coada clasamentului, pe poziția a 17a. Mai exact, din totalul de 54.200 de zboruri programate în perioada ianuarie-septembrie 2018, 11.430 de curse au înregistrat întârzieri mai mari de 15 minute, în timp ce 300 au fost anulate. Astfel, din totalul zborurilor 21,64% au creat neplăceri pasagerilor.

”Anul 2018 a înregistrat un record negativ, fiind anul cu cele mai multe perturbări ale zborurilor la nivel de Europa. Milioane de pasageri s-au confruntat cu întârzieri și anulări ale curselor companiilor aeriene, în special în două dintre țările cu cel mai mare trafic aerian, hub-uri pentru întreaga Uniune Europenă, Germania și Marea Britanie. Grevele, lipsa piloților și condițiile meteo au contribuit la haosul creat pe aeroporturile de pe continent, creând neplăceri pasagerilor”, spune Paloma Salmeron, expert AirHelp în drepturile pasagerilor. 

De altfel, România a urmat trendul european, înregistrând număr record în plan local în ceea ce privește întârzierile și anulările zborurilor, în primul semestru al acestui an, numărul acestora triplându-se comparativ cu perioada similară din 2017.

”Situația va continua să se agraveze la nivelul Uniunii Europene din cauza Brexit-ului, în 2019, dar și a creșterii numărului de zboruri din spațiul european la 12.4 milioane până în 2024, așa cum se estimează. Indiferent de cum vor evolua negocierile dintre UE și Marea Britanie în privința Brexit-ului, noi solicităm companiilor aeriene să coopereze și să-și ajute pasageri atunci când aceștia se confruntă cu zboruri perturbate. Pasagerilor le recomandăm să verifice cât mai curând daca sunt eligibili pentru compensații din partea operatorilor aerieni”, spune Paloma Salmeron.

La nivel global, pentru primele nouă luni ale anului, opt milioane de pasageri sunt eligibili pentru a primi compensații din cauza întârzierilor și anulărilor zborurilor. În fiecare an acest număr continuă să crească proporțional cu perturbările curselor aeriene la nivel mondial. Numărul restrâns de piloți și capacitatea totală a aeroporturilor, coroborat cu creșterea numărului de pasageri, duc la apariția de noi riscuri în industria aviatică.

Întârzieri și anulări în EU și Elveția în 2018

Top realizat după numărul de zboruri întârziate și anulate în perioada Ianuarie-Septembrie

Loc

Țară

Nr. Total de zboruri

Nr. Total zboruri întârziate*

Nr. Total zboruri anulate

Total

Procent al zborurilor anulate și întârziate **

1

Germania

630,000

167,420

14,040

181,460

28.80

2

Marea Britanie

692,800

164,690

10,640

175,330

25.31

3

Spania

592,400

127,190

5,980

133,170

22.48

4

Franța

429,900

107,120

13,930

121,050

28.16

5

Italia

420,200

96,940

5,100

102,040

24.28

6

Portugalia

143,400

46,810

1,980

48,790

34.02

7

Elveția

160,500

40,650

2,940

43,590

27.16

8

Olanda

180,500

40,020

2,480

42,500

23.55

9

Suedia

142,100

32,320

2,950

35,270

24.82

10

Grecia

124,400

29,140

660

29,800

23.95

11

Polonia

112,500

26,810

1,730

28,540

25.37

12

Austria

96,600

23,130

1,710

24,840

25.71

13

Danemarca

102,200

22,090

1,230

23,320

22.82

14

Belgia

74,600

20,680

800

21,480

28.79

15

Finlanda

81,700

17,080

690

17,770

21.75

16

Irlanda

77,400

15,480

1,370

16,850

21.77

17

Romania

54,200

11,430

300

11,730

21.64

18

Croatia

34,300

9,720

360

10,080

29.39

19

Ungaria

32,800

8,310

320

8,630

26.31

20

Cipru

26,500

5,790

100

5,890

22.23

21

Bulgaria

24,100

4,580

170

4,750

19.71

22

Malta

14,400

3,460

40

3,500

24.31

23

Luxemburg

16,900

2,670

320

2,990

17.69

24

Estonia

12,900

2,640

260

2,900

22.48

25

Letonia

22,200

2,620

110

2,730

12.30

26

Slovenia

7.900

2,560

100

2,660

33.67

27

Lithuania

15,300

1,940

170

2,110

13.79

28

Slovacia

5.200

960

50

1,010

19.42

*Întârzieri de cel puțin 15 minutes

Suma totală a zborurilor întârziate și anulate (in mii)

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: