Stiri Business Companii Tech

Transformarea digitală a IMM-urilor, cu investiții cuprinse între 1.000 și 4.000 de euro

29 mart. 2023 2 min

Transformarea digitală a IMM-urilor, cu investiții cuprinse între 1.000 și 4.000 de euro

Reading Time: 2 minute

Fondurile nerambursabile, de aproape 350 de milioane de euro, alocate digitalizării IMM-urilor în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) vor contribui la demararea procesului de digitalizare în cazul multor IMM-uri care își propun transformarea digitală.

De la publicarea primei variante oficiale a Ghidului Solicitantului, în 15 decembrie 2022, programul prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor putea obține granturi între 20.000 și 100.000 de euro pentru digitalizarea activității a fost, însă, modificat de 4 ori. La începutul lunii februarie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat prelungirea perioadei pentru depunerea proiectelor până la 30 iunie.

„Prelungirea perioadei pentru depunerea proiectelor ajută, pe de-o parte, companiile să aibă suficient timp pentru acest demers, însă, pe de altă parte, întârzierile repetate creează impresia lipsei fondurilor, întârzie procesul de digitalizare și pot scădea încrederea firmelor în astfel de programe.

Întârzierea procesului de digitalizare, în contextul în care firmele din România sunt pe ultimul loc în Europa la gradul de digitalizare, poate crea probleme serioase, inclusiv poate determina închiderea activității”, spune Natalia Lepădatu, cofondator DigiSinergy.

Digitalizarea nu e soluție de avarie

Pentru cele mai multe companii, digitalizarea, în loc să fie principalul obiectiv, este o soluție de avarie, la care apelează doar dacă este nevoie și, în special, când nu reușesc să ocupe posturile libere în organigramă.

Procesul de digitalizare trebuie demarat fără întârziere, spun specialiștii DigiSinergy, mai ales că implică sume modice – între 1.000 și 4.000 de euro – ce vizează, în principal, robotizări / automatizări de managementul documentelor, indiferent că sunt facturi, procese verbale, chitanțe, bonuri etc.

Nevoia de o strategie

Pentru a beneficia de avantajele digitalizării, IMM-urile trebuie să aibă în vedere:

  • stabilirea unei strategii de digitalizare;
  • să aloce resurse umane dedicate obiectivului de digitalizare;
  • colaborarea cu un consultant cu experiență în digitalizare și modificarea proceselor interne;
  • să aibă un partener tehnologic care să ofere soluțiile software într-un plan personalizat.

Aplicație ERP-CRM

Dynamic Sales este o aplicație de tip ERP-CRM, dezvoltată de DigiSinergy, și se bazează pe utilizarea unei serii de roboți (aplicații software care învață automat) care preiau o mare parte din task-urile operaționale, reducând timpul de lucru cu 70% – 95%, în multe cazuri, automatizând integral procesele, fără să necesite intervenție umană aproape deloc.

Dynamic Sales folosește tehnologii de tip RPA, Machine Learning, Artificial Intelligence, precum și algoritmi proprietari, rezultând astfel o soluție de hyperautomation.

Array

Articole pe aceeași temă: