MarComm Creativitate CSR Publicitate Stiri

Tribal Worldwide și Samusocial din România lansează prima agenție imobiliară ce închiriază spațiile în care locuiesc oamenii fără adăpost

22 nov. 2021 3 min

Tribal Worldwide și Samusocial din România lansează prima agenție imobiliară ce închiriază spațiile în care locuiesc oamenii fără adăpost

Reading Time: 3 minute

Tribal Worldwide împreună cu Samusocial din România, organizația non-guvernamentală ce are ca misiune salvarea persoanelor fară adăpost din București, lansează proiectul Real life estate ce își propune strângerea de fonduri așa încât cei fară adăpost să aibă o iarnă mai ușoară.

“În contextul scăderii temperaturii și al supra-aglomerării centrelor de adăpost, oamenii străzii sunt puși în fața unor situații foarte dificile, fiind nevoiți să își trăiască viața în spații improvizate sub cerul liber.  Pentru aceștia căutam soluții astfel încât să îi ajutam să treacă mai ușor peste anotimpul rece,” spune Sabina Nicolae, Director Executiv Samusocial din România.

Lipsa locuințelor pentru oamenii străzii vine în contradicție directă cu piață imobiliară în creștere din țară. Această observație a fost de altfel și cea care a inspirat crearea platformei Real life estate – prima agenție imobiliară care pune la închiriat spațiile improvizate în care locuiesc persoanele fără adăpost.

„Pentru noi este un proiect de suflet. După ce am ascultat poveștile câtorva dintre cei ce au ajuns pe stradă, am hotărât că, trebuie să facem ceva așa încât să-i ajutăm să treacă mai ușor măcar peste iarnă. Și unde să facem asta dacă nu pe platformele acestea atât de la modă unde pare că suntem toți prezenți cu un scroll constant după următoarea achiziție imobiliară: site-urile și grupurile de Facebook unde se închiriază și se cumpără apartamente sau case. Sperăm sincer să reușim prin această campanie să sensibilizăm oamenii, astfel încât să și doneze pentru persoanele mai puțin norocoase”, spune Simina Zidaru, Deputy Managing Director.

Folosindu-se de comportamentul existent de window shopping pe site-uri și grupuri de închiriere / vânzare apartamente, agenția a scris anunțurile inspirate de cele deja existente și a postat o poză din zona în care se află adăpostul improvizat. În prima instanță, cei ce deschid anunțul vor vedea view-ul pe care îl au aceste spații locative, care de cele mai multe ori e spectaculos, ultracentral, pentru ca mai apoi să se întâmple dezvăluirea adevăratei locuințe.

comunicat tribal x samusocial poza 228

Oricine poate închiria spațiul în schimbul unei donații. În funcție de numărul de zile selectat se modifică valoarea donației. De asemenea, cei care vor dona sume mai mari de 100 de lei vor primi un print fizic al spațiului pe care l-au închiriat, print semnat de Adi Bulboacă.

Credits revin după cum urmează:

Tribal Worldwide România:

Simina Zidaru – Deputy Managing Director & Creative Director

Mădălina Pop și Ionuț Raicu – Senior Creatives

Andreea Apostoliu – Head of Social Media

Claudiu Ioniță – Social Media Manager

Bianca Vișinescu – Social Media Executive

Marie-Claire Borcan – Influencers Manager

Ruxandra ​Popescu – Client Service Director

Alexandra Mesaroș – Account Manager

Andrei Soare – Development Director

Roxana Memetea – Managing Partner

Samusocial:

Sabina Nicolae – Director Executiv Samusocial

Andrei Crăciun – Responsabil comunicare

Tribal Worldwide România este agenția de creație digitală membră The Group.

The Group este lider al industriei de comunicare din România și include agenții specializate în servicii de creație, media, digital, branding, relații publice, producție, marketing experiențial și evenimente speciale.

Graphical user interface, websiteDescription automatically generated
Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: