Stiri

Un punct de vaccinare anti-Covid a fost deschis la Arena Națională, pentru spectatorii EURO 2020

16 iun. 2021 4 min

Un punct de vaccinare anti-Covid a fost deschis la Arena Națională, pentru spectatorii EURO 2020

Reading Time: 4 minute

Un punct de vaccinare s-a deschis la Arena Națională, din București. Acesta a fost inaugurat miercuri cu ocazia meciurilor de fotbal din cadrul EURO 2020. Au participat la eveniment, președintele Comitetului național de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, precum şi a campioana olimpică la atletism, Gabriela Szabo, ambasador oficial al turneului final în România.

Punctul de vaccinare a fost deschis în contextul în care rata de vaccinare este în scădere

Valeriu Gheorghiţă a declarat în cadrul evenimentului că prin înfiinţarea acestui centru, vaccinul vine mai aproape de oameni în contextul în care numărul persoanelor care se adresează punctelor fixe de vaccinare este în scădere.

„Mă bucur că alături de colegii mei de la celelalte ministere am reuşit să contribui la înfiinţarea unui centru de vaccinare în proximitatea Arenei Naţionale. E important pentru toţi să înţelegem că participarea la orice eveniment trebuie să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă. Nu e firesc să participi la un eveniment, fie el sportiv sau cultural, şi să rişti să se îmbolnăveşti. Astăzi avem ocazia să inaugurăm un centru de vaccinare care va folosi un vaccin de la compania Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză. Aici se vor putea vaccina atât spectatorii de la EURO 2020, dar şi alte categorii de persoane care sunt în proximitate şi vor să se vaccineze. Programul de lucru al centrului va fi stabilit împreună cu FRF, în funcţie de desfăşurarea evenimentelor sportive. Dar el se poate prelungi şi în afara acestora. Acest concept, de a aduce vaccinul mai aproape de oameni, este foarte important. Pentru că azi vedem o reducere a adresabilităţii oamenilor către centrele de vaccinare fixe. E important să ne apropiem cât mai mult de segmentul din populaţie ezitant, care este preocupat de ideea vaccinării, dar care încă nu a luat o decizie în acest sens”, a spus el.

Se pot vaccina 200 de persoane în fiecare zi

Gheorghiţă a precizat că la noul punct se pot vaccina peste 200 de persoane în fiecare zi. „Zilnic, pot să fie vaccinate la acest centru 100-200 de persoane şi chiar mai multe. Cunoaştem din experienţa unui alt asemenea centru, cel din Piaţa Obor, unde au fost vaccinate aproape 400 de persoane. Deci din acest punct de vedere la acest punct se poate suplimenta personalul ca să susţinem cererea”, a explicat preşedintelui Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Gabriela Szabo, ambasadorul EURO 2020 la Bucureşti, a precizat că vaccinarea este singura soluţie viabilă pentru deschiderea la capacitate maximă a arenelor sportive.

„Sunt extrem de fericită să fiu prezentă la deschiderea unui centru de vaccinare într-un complex sportiv naţional. Pentru că sportul are nevoie de fani, de spectatori. Iar vaccinul este singura soluţie viabilă de a deschide la capacitate maximă arenele sportive pentru fani. Vom vedea ce se întâmplă şi la Jocurile Olimpice pentru că şi acolo recomandarea către sportivi şi staff-urile tehnice este să se vaccineze. Pentru mine, ca ambasador al acestui eveniment uriaş cum este EURO 2020, este o mare onoare să fiu în mijlocul oamenilor care susţin procesul de vaccinare. Personal am trecut prin COVID, de asemenea m-am vaccinat, aşa că nu vorbesc dintr-o poveste, ci din experienţa mea. Ştiu ce înseamnă şi de aceea promovez cu toată încrederea vaccinarea”, a afirmat Szabo.

Fotbalul reprezintă o ocazie foarte bună pentru a se vaccina suporterii

Managerul de proiect din partea FRF în cadrul Comitetului de organizare a turneului final al EURO 2020, Florin Şari, a declarat că fotbalul reprezintă pentru suporteri o ocazie foarte bună pentru a se vaccina.

„Pentru mulţi dintre suporteri inaugurarea oficială a acestui punct de vaccinare este un moment interesant. Siguranţa tuturor celor implicaţi în acest turneu final, mă refer la sportivi, personalul implicat în organizare, dar şi spectatori, este pe primul plan. Pentru că festivalul fotbalistic trebuie să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Iar vaccinarea este în opinia noastră un element fundamental al revenirii la normalitate. Fotbalul este o ocazie foarte bună pentru toată lumea să se vaccineze”, a menţionat Şari.

Accesul pe stadion, doar pentru persoanele vaccinate sau cele cu test negativ

Fanii români care asistă la partidele de la UEFA EURO 2020 au posibilitatea de a se vaccina împotriva COVID-19 la stadion. În zilele de meci, la Arena Naţională este deschis, între orele 10:00 şi 18:00, un punct de vaccinare amenajat cu sprijinul DSP Bucureşti, al Ministerului Sănătăţii, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Apărării Naţionale şi a Primăriilor Capitalei şi Sectorului 2. La acest centru este disponibilă vaccinarea cu dozele unice Johnson & Johnson.

La partidele UEFA EURO 2020 de la Bucureşti au acces doar persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care s-au imunizat trecând prin boală în ultimele 90 de zile sau persoanele care prezintă un test negativ RT-PCR în ultimele 72 de ore înaintea jocului sau rapid antigen în ultimele 24 de ore dinaintea meciului.

Accesul pe Arena Naţională se face doar cu bilet şi brăţara corespunzătoare jocului care poate fi obţinută de la centrele medicale acreditate.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală, primul dintre acestea, Austria – Macedonia de Nord, disputat la 13 iunie, încheindu-se cu scorul de 3-1. La această partidă publicul a avut acces pe 25% din capacitatea Arenei Naţionale, conform restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus.

Următoarele trei partide din cadrul Campionatului European găzduite de Arena Naţională din Bucureşti sunt: Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), ambele în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00), transmite Agerpres.

Foto: Facebook – UEFA EURO 2020

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: