Finanțe Stiri

UNSAR: Cea mai mare despăgubire RCA din 2023 a depășit 5,6 mil. lei

9 apr. 2024 2 min

UNSAR: Cea mai mare despăgubire RCA din 2023 a depășit 5,6 mil. lei

Reading Time: 2 minute

Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei polițe RCA a fost de peste 5,6 milioane lei, arată o analiză realizată la nivelul membrilor Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

Suma a fost acordată pentru a acoperi prejudiciile rezultate dintr-un accident produs de o autoutilitară în Italia. În total, valoarea primelor 10 despăgubiri plătite în baza polițelor obligatorii RCA în 2023 a fost de 34,7 milioane lei (potrivit ultimelor date disponibile, raportate până la 31 octombrie 2023). Fiecare dintre aceste despăgubiri a acoperit atât vătămări corporale, cât și daune materiale.

Cât a fost dauna media plătită pentru polițele RCA

Dauna medie plătită în baza polițelor RCA a crescut semnificativ în 2023, cu peste 8%, ajungând la valoarea de 10.750 lei, ceea ce echivalează cu aproximativ 2.150 de euro.

Asigurătorii au plătit anul trecut despăgubiri record în baza polițelor RCA, de 4,2 miliarde lei. Acestor sume li se adaugă rezerve în valoare de 2,3 miliarde lei pentru daunele avizate (RBNS), dar și 2,35 miliarde lei aferente daunelor neavizate (IBNR).

Conform Raportului ASF pentru anul 2023, asiguratorii autorizați de Autoritate au plătit despăgubiri pentru aproximativ 292.000 dosare de daună.

Acest număr nu include însă daunele avizate la sucursalele asigurătorilor din UE care prestează activităţi de asigurare în România pe baza dreptului de stabilire (FOE), nici la cele deschise la Fondul de Garantare a Asiguraților în urma falimentelor City Insurance și Euroins, și nici dosarele de daună care sunt deschise, dar se află în rezervă. De altfel, aceste daune nu sunt incluse nici în calculul indicatorilor specifici precum rata daunei sau rata combinată care sunt prezentați în același raport. Tocmai de aceea, pentru a obține o înțelegere completă a pieței RCA, este foarte important ca în calculul tuturor indicatorilor relevanți să fie incluse și daunele avizate la companiile care au intrat în faliment, în speță City Insurance și Euroins, deoarece aceste două companii dețineau peste 70% din totalul dosarelor deschise la acel moment.

Potrivit UNSAR, trebuie incluse și despăgubirile achitate de BAAR (Biroul Asiguratorilor de Autohehicule din România) pentru neasigurați atât în țară cât și în străinătate, deoarece fondul din care aceste despăgubiri se plătesc este constituit din contribuțiile asigurătorilor RCA, ca procent din primele RCA încasate.

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România – reprezintă 21 de companii de profil, care dețin o pondere de aproximativ 90% din piața locală de asigurări.

Foto 31864389 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Array

Articole pe aceeași temă: