Vânzarea locuințelor s-a prăbușit în București peste vară
Reading Time: 2 minuteTrimestrul al treilea din acest an a adus cel mai mic număr de locuințe vândute în regiunea București – Ilfov în ultimii șase ani, potrivit unei analize realizate de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor oficiale obținute în premieră de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Astfel, în luna iulie, când s-a produs atacul cibernetic asupra infrastructurii informatice a ANCPI, în urma căruia sistemele agenției au fost indisponibile pentru aproximativ o lună, s-a înregistrat cel mai mic număr de tranzacții rezidențiale din ultimul deceniu, atât la nivel național, cât și în toate piețele rezidențiale regionale din țară. În toate marile centre regionale din țară, precum București – Ilfov, Brașov, Cluj – Napoca sau Timișoara, s-au înregistrat volume de vânzări mai mici chiar și comparativ cu perioadele de restricții totale de circulație din timpul pandemiei Covid-19.
August a adus un ușor reviriment, însă numărul de locuințe vândute a continuat să rămână printre cele mai reduse înregistrate în ultimii ani. Septembrie a adus o revenire puternică a vânzărilor rezidențiale în aproape toate marile orașe din tară, potrivit statisticilor centralizate de SVN Romania. Cu toate acestea, rezultatul cumulat înregistrat în cel de al treilea trimestru a rămas unul foarte slab, cu o scădere anuală de peste o treime a numărului de case și apartamente vândute în București – Ilfov, respectiv o scădere de 17% a vânzărilor la nivel național.
”În ultimele luni am traversat cea mai dificilă perioadă din ultimii ani pentru piața rezidențială locală, iar consecințele negative se vor resimți și în perioada următoare, ținând cont că procesul de căutare a unei locuințe poate dura și mai mult de jumătate de an. Pe de altă parte, rezultatul foarte bun de vânzări de locuințe înregistrat în septembrie arată că există în continuare un potențial ridicat și că se poate face business, atât timp cât produsul locativ este atent conceput iar strategia de vânzări este una adecvată”, a afirmat Andrei Sârbu, fondator și CEO SVN Romania.
Cele mai bune rezultate de vânzări de locuințe la nivel național au fost înregistrate în Timiș, unde cel de al treilea trimestru din 2026 a adus o creștere anuală de 6,4% a numărului de unități rezidențiale tranzacționate. Pe de altă parte, Brașov este singura piață rezidențială majoră din România unde luna septembrie nu a adus o creștere anuală a vânzărilor de locuințe, volumul total înregistrat în trimestrul III fiind mai mic cu 63,3% față de rezultatul din perioada similară din 2025.
SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial. Compania oferă integrat toată gama de servicii necesare dezvoltării unui proiect imobiliar, de la tranzacții cu terenuri, consultanță de business și financiară pentru obținerea de finanțări corporate, antrepriză în construcții și servicii de project management, marketing și vânzări, administrare de proprietăți și închiriere de spații comerciale și de birouri. În cei șapte ani de activitate, compania a tranzacționat peste 12.000 de locuințe, cu o valoare cumulată de peste 1,2 miliarde de euro, consultanții SVN fiind implicați în carierele lor în vânzarea a peste 40.000 de locuințe.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


