Companii

Vânzări record pentru Nordis Group

Reading Time: 3 minute

Nordis Group, un dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile de lux a vândut, de la începutul anului, în cele două proiecte din portofoliu, un număr de 523 de unități.  

Nordis Group, dezvoltator imobiliar specializat în construcția de imobile de lux, face bilanțul pentru finalul verii și arată care sunt schimbările prin care a trecut piața în acest sezon. Astfel, comparativ cu sezonul de vară din 2019, când au fost vândute 152 de unități în ansamblurile rezidențiale și hoteliere Nordis Mamaia și Nordis Sinaia, în lunile iunie-august 2020 s-au vândut 324 de studiouri și apartamente.

De la începutul anului 2020 (perioada ianuarie – septembrie), cele două proiecte din portofoliul Nordis Group au ajuns la un număr de 523 de unități vândute față de anul trecut când, în aceeași perioadă, vânzările au ajuns la doar 226 de apartamente.

În ceea ce privește vânzările în lunile de vară ale anului 2019, valoarea cumulată a acestora a dus la aproximativ 9 milioane de euro, în timp ce, în 2020, vânzările au crescut până la 25 de milioane de euro. Până la finalul anului, Nordis Group estimează o creștere a acestei sume, dat fiind faptul că în lunile de iarnă oamenii își vor dori o casă de vacanță sau o cameră de hotel la munte. Proiectul Nordis Sinaia a avut deja un mare succes, astfel că dezvoltatorul se așteaptă la creșterea vânzărilor în acest complex începând cu sezonul rece.

Românii încep să opteze pentru o casă de vacanță, chiar și ca investiție pe termen lung

Dacă la nivel internațional cultura de a avea o casă de vacanță este foarte bine înrădăcinată, specialiștii Nordis Group au remarcat o evoluție a acestui comportament de cumpărare și la români, care au început să aprecieze astfel de proprietăți, în special în ultima perioadă. În ciuda provocărilor acestui an, compania a dublat numărul de unități vândute, astfel că în ceea ce privește zona hotelieră, vânzările au crescut cu 50%, iar în cea rezidențială cu 100%. Pandemia i-a făcut pe români să înțeleagă importanța achiziției unei case de vacanță, nevoia unui loc pentru odihnă, relaxare, pentru a sta împreună cu familia sau chiar pentru a lucra.

„Nu a fost nicio surpriză pentru noi faptul că în ultima perioadă oamenii și-au dorit mult mai mult să investească în domeniul imobiliar. Cu siguranță, este o consecință a pandemiei și a sentimentului de siguranță pe care acum și-l doresc tot mai mulți dintre noi. Aș spune chiar că românii începeau să adopte și tendința de a cumpăra o casă de vacanță, iar schimbarea s-a produs poate cu 5-7 ani mai repede, date fiind noile împrejurări. Din punctul nostru de vedere, acum este un moment propice pentru a investi într-o proprietate. Dacă privim situația curentă la nivel național, este posibil ca în perioada imediat următoare să asistăm la o devalorizare monetară, iar un imobil reprezintă o investiție sigură, de durată și care poate aduce beneficii lunar. Tocmai de aceea, în ultimele luni, aproximativ 90% din clienții noștri au achitat proprietatea cu fonduri din surse proprii, fără a fi sprijiniți bancar sau din alte împrumuturi. Mai mult decât atât, oamenii apreciază conceptul nou pe care îl propunem, hotel și rezidențial, și faptul că pot investi într-o cameră de hotel sau că pot locui într-un ansamblu în care se bucură și de facilitățile unui hotel de 5 stele. Acest concept, unic în România, are deja succes”, a declarat Alexandru Mihai, Senior Partner Nordis Group.

Dacă la începutul pandemiei oamenii erau sceptici cu privire la noile achiziții, această atitudine a fost depășită cu rapiditate, iar acum Nordis Group raportează rezultate excelente, prin crearea de noi oportunități. Mulți cumpărători și-au achiziționat în această perioadă apartamente mari cu terase generoase pentru ei și familia lor, iar pe de altă parte mulți au avut dorința de a investi într-un produs care să le aducă un randament garantat lunar.

Primele două corpuri ale ansamblului Nordis Mamaia urmează să fie terminate până la finalul acestui an și, în paralel, se lucrează la finisajele interioare, dar și la amenajări. Primele trei corpuri sunt vândute într-un procent semnificativ, iar compania se așteaptă ca până în luna decembrie să vândă foarte bine și unitățile din corpul 4. De asemenea, proiectul din Sinaia a fost remarcat și privit foarte bine în acest an și, cu siguranță, lunile următoare (perioada toamnă – iarnă) vor aduce și aici un număr important de achiziții.

Ovidiu Neagoe

Recent Posts

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

o oră ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

18 ore ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

18 ore ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

19 ore ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

19 ore ago

76% dintre români consideră că fumătorii adulți ar trebui să primească informații corecte, fundamentate științific, despre produsele fără fum

Cel mai recent sondaj realizat de firma de cercetare independentă Povaddo pentru Philip Morris International (PMI) arată că există un…

19 ore ago