Antreprenori Stiri

Vânzările la dezinfectanți, creșteri de peste 500%

20 iul. 2020 2 min

Vânzările la dezinfectanți, creșteri de peste 500%

Reading Time: 2 minute

Vision Clean, unul din jucătorii de pe piața dezinfectanților din România, a înregistrat în perioada martie – iunie o creștere a vânzărilor în online de 550%, de șase ori mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019.

Vânzările la dezinfectanți profesionali au înregistrat o creștere cu 300%, în intervalul martie  – iunie 2020, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Gama dezinfectanților profesionali pentru mâini și suprafețe a generat un interes maxim pentru populație, acest fapt realizându-se pe fondul pandemiei încă de la începutul acesteia. Totodată, comportamentul consumatorilor s-a schimbat, într-o primă fază aceștia au cumpărat din impuls, după care au devenit mult mai responsabili interesându-se de ingrediente sau prețul produselor.

Luna martie a acestui an a fost una pe care nu o vom uita prea curand, iar gama dezinfectanților sigur va rămâne bine întipărită în istoria activității companiei. Au fost solicitări de la toate industriile și domeniile de activitate, iar cererile de dezinfectanți au fost uriașe. Au fost sute de cereri zilnic, iar prețurile, în piață, în această perioadă au crescut foarte mult. Au fost momente când nu s-au mai găsit dezinfectanți din varii motive (lipsa materiei prime – alcool, granițe închise, marfă blocată în vamă, lipsa ambalajelor, fabrici care nu mai produceau la capacitatea lor maximă sau cererea foarte mare din partea sistemului sanitar). Este de apreciat că producătorul nostru Diversey a menținut prețurile echilibrate’’, declară directorul companiei, Marilena Ghelase.

Față de ceilalți competitori ai Vision Clean, compania se diferențiază prin majoritatea dezinfectanților de pe piață pe care îi are în propria gamă, majoritatea acestora fiind virucizi.

“Dacă ne îndreptăm atenția către dezinfectantul profesional de mâini Soft Care Des, putem să spunem că acesta este principalul diferențiator față de restul celor prezenți pe piață. Este un produs virucid, bio care are în compoziție agenți emolienți, prețul fiind unul competitiv. Referitor la dezinfectanții profesionali de suprafețe, gama este una completă pentru toate suprafețele și domeniile, produsul pe care îl recomandăm noi fiind OXIVIR PLUS, un produs virucid care omoară coronavirusul într-un minut, adaugă directorul companiei, Marilena Ghelase.

În ceea ce privește categoriile de produse care s-au vândut cel mai bine, se regăsesc dezinfectanții cu o pondere de 70%, în timp ce alte produse reprezintă 30%. De asemenea, 80% din cei care au cumpărat produsele au fost clienți noi. Nu în ultimul rând, clienții au achitat contravaloarea produselor cumpărate preponderent cu cardul bancar.

Pentru anul 2020, planurile Vision Clean constau în creșterea vânzărilor online și consolidarea brandului pe piața din România.

’’Ne dorim să fim într-o permanentă creștere a vânzărilor în e-commerce și să devenim mai cunoscuți în piață de pe urma serviciilor oferite. De asemenea, ne propunem să reinventăm siteul din punct de vedere grafic, să angajăm noi oameni și să ne îmbunătățim procesul de vânzare. Avem în plan câteva proiecte pe care nu le excludem, cum ar fi crearea unui brand propriu de produse și anumite echipamente, îmbunătățirea portofoliului de produse cu noi branduri sau accesarea unor fonduri europene pentru achiziții de echipamente mașini de curățenie’’, spune  directorul companiei, Marilena Ghelase.

infografic

Foto: © Yana Bardichevska | Dreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: