Companii Stiri

Veranda investeste 2 mil. euro in infrastructura zonei Obor

12 apr. 2016 2 min

Veranda investeste 2 mil. euro in infrastructura zonei Obor

Reading Time: 2 minute

Veranda, centrul comercial dezvoltat de compania Prodplast Imobiliare, va investi 2 milioane de euro in demararea unor lucrari de infrastructura in zona Obor.

Lucrarile presupun largirea strazii Ziduri Mosi, cu câte o banda pe fiecare sens, si modernizarea statiei de tramvai 36, arata reprezentantii Veranda, intr-un comunicat de presa.

”Construim drumuri noi pentru a oferi celor peste 430.000 de locuitori din zona Obor o experienta moderna de shopping si petrecere a timpului liber. Accesul usor va defini Veranda. La mai putin de 5 minute de mers pe jos sunt cele 16 linii de transport in comun si statia de metrou Obor, aflata la o distanta de doar 400 de metri. Construim si 1.200 de locuri de parcare, de care vizitatorii zonei comerciale Obor vor beneficia, contribuind astfel la descongestionarea traficului dintr-o zona supra-aglomeratain prezent. In plus, impactul asupra locuitorilor din apropiere va fi unul redus pe intreaga perioada a lucrarilor, intrucât circulatia de pe strada Ziduri Mosi nu va fi intrerupta”, a declarat Andrei Pogonaru, dezvoltator al centrului comercial Veranda.

Investitia in infrastructura zonei consta in largirea soselei cu aproximativ 500 de metri, imbunatatirea si marirea trotuarului pe ambele parti, cu câte 4 metri, si mutarea statiei tramvaiului 36, pentru care va fi construit un refugiu ce pâna acum nu exista. De asemenea, planurile implica si investitii in schema de canalizare si mutarea stâlpilor de electricitate.

In vederea supralagirii carosabilului de pe sensul opus centrului comercial Veranda, Piata Obor a contribuit prin cedarea suprafetei de teren necesare, de 920 metri patrati, in timp ce investitia de 2 milioane de euro a Veranda include si cedarea unui teren de peste 2.000 de metri. Toate lucrarile de imbunatatire si modernizare a infrastructurii din zona Obor sunt realizate beneficiind de sprijinul autoritatilor locale.

Lucrarile vor dura aproximativ 2 luni si vor fi finalizate in T4 al anului 2016, atunci cand va fi inaugurat si centrul comercial Veranda, construit in prezent in proportie de 60%.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: