Tech

28 de echipe se alătură programului de pre-accelerare Innovation Labs 2023 în Cluj și Timișoara

28 mart. 2023 4 min

28 de echipe se alătură programului de pre-accelerare Innovation Labs 2023 în Cluj și Timișoara

Reading Time: 4 minute

În urma celor două Hackathoane desfășurate simultan în Cluj-Napoca și Timișoara, 28 de tinere echipe de startup-uri tehnice se alătură celor 49 de echipe deja calificate după Hackathoanele din 18-19 martie din București și Iași.

Împreună, aceste echipe vor participa în programul de mentorat Innovation Labs, care se va desfășura pe parcursul următoarelor 10 săptămâni. Hackathoanele reprezintă etapa de selecție a acceleratorului Innovation Labs, pentru programul de mentorat de 10 săptămâni, coordonat de către Asociația Tech Lounge și implementat alături de Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis și Timișoara Startups cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale, AROBS Transilvania Software, Atos, Orange Business, Carrefour România, UiPath, având Romanian – American Foundation ca partener strategic, Universitatea POLITEHNICA din București ca partener universitar strategic, și în colaborare cu UEFISCDI – Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.

Innovation Labs 2023 Cluj
Hackathon Innovation Labs Cluj-Napoca

Cele două Hackathoane din Cluj-Napoca și Timișoara au adunat 74 de echipe, formate din tineri cu proiecte curajoase, care își propun să aibă un impact pozitiv asupra mai multor sectoare de business prin soluțiile lor tehnologice. Startup-urile prezente s-au aliniat cu una din cele nouă verticale de afaceri ale programului: Agriculture, Blockchain, Cybersecurity, DevTools, Digital Health, Lifestyle, Retail & E-commerce, Smart City & Industry 4.0 și Sustainability. Echipele s-au încadrat la una dintre cele trei categorii, în funcție de experiența membrilor lor: echipe formate exclusiv din studenți, echipe spin-off din proiecte de cercetare din mediul universitar și echipe formate din studenți și antreprenori cu experiență.

Alături de echipele participante la hackathoane s-au găsit și numeroși membri ai comunității Innovation Labs, actori marcanți ai ecosistemului antreprenorial inovativor din România. În baza opțiunilor juriului și a publicului participant, echipele cu cel mai mare potențial au intrat în etapa de dezvoltare și mentorat rapid din cadrul fiecărui Hackathon.

Dintre cele 42 de echipe de tineri participante, juriul a selectat cele mai performante și promițătoare 28 de echipe, care au intrat astfel în programul de dezvoltare și mentorat de 10 săptămâni: 16 echipe în Cluj și 12 echipe în Timișoara.

Innovation Labs 2023 Timisoara 2
Hackathon Innovation Labs Timișoara

Echipele care s-au calificat, în urma Hackathoanelor, în programul de mentorat de 10 săptămâni, vor participa la sesiuni de instruire de grup și 1:1, la prelegeri susținute de reprezentanți ai ecosistemului de startup-uri de tehnologie – inclusiv reprezentanți ai partenerilor programului. Toate eforturile se vor canaliza, pentru fiecare echipă, spre dezvoltarea de la idee la un produs minim viabil. Cele mai bune produse vor fi prezentate de către echipe în fața partenerilor, a reprezentanților media, a potențialilor investitori și a publicului larg la Startup Fair și pe scena finalei Demo Day, pe 28 mai și, respectiv, 29 mai 2023. Echipele vor continua să beneficieze de sprijinul acceleratorului și al susținătorilor programului și după încheierea perioadei de mentorat, devenind parte din comunitatea de alumni a Innovation Labs.

Idei care au atras deja atenția partenerilor Innovation Labs

Unele din inovațiile propuse de tinerele echipe participante la cele patru Hackathoane Innovation Labs au atras atenția în mod deosebit partenerilor principali de business ai programului Innovation Labs. Astfel:

BRD – Groupe Société Générale, susținător, cu precădere, al proiectelor care vizează sustenabilitatea, în această ediție de Innovation Labs, a remarcat potențialul de business și educațional al două startup-uri: Carbonite, din București, care propune o aplicație care oferă soluții complete și precise pentru colectarea și analiza datelor, rapoarte personalizate și sugestii pentru îmbunătățirea impactului asupra mediului și WalkMe, din Cluj, care propune o aplicație destinată persoanelor nevăzătoare, care furnizează în timp real informații despre obstacolele de evitat și direcția corectă de deplasare.

Unul dintre proiectele care au atras atenția reprezentanților AROBS Transilvania Software, este scaleup-ul Project Console, din Cluj, care propune un instrument hardware personalizabil pentru eficientizarea activității streamerilor și a celor care lucrează în editare foto și video, permițând accesarea mai multor aplicații simultan.

Atos a remarcat în Hackathoanele Innovation Labs echipa GreenUP, din București, care adresează problema monitorizării amprentei de carbon la nivelul companiilor și a alinierii cu directivele Uniunii Europene. De asemenea, Atos este o companie direct interesată de proiectele de Cybersecurity, remarcând în cadrul Hackathoanelor Innovation Labs și echipa SecureDELTA, din București – o platformă de tip „deep-tech” care gestionează actualizările de software și procesul de compresie a datelor, având ca scop rezolvarea erorilor și problemelor de securitate apărute în infrastructurile cibernetice din cauza actualizărilor și transferurilor de date.

În această ediție a Innovation Labs, patru echipe s-au alăturat programului în categoria University Spin-off – secțiune din program susținută de Orange Business, care oferă suportul necesar echipelor pentru a duce proiectele lor pe piață. Spin-off-ul Eco Dome, din Timișoara, este unul dintre proiectele din Timișoara care a atras atenția Orange Business, prin propunerea de dezvoltare a unui Smart Agriculture Warehousing System.

Carrefour România este susținător, cu precădere, al verticalei de Retail & E-commerce în cadrul programului Innovation Labs. Mentorii și jurații Carrefour România au remarcat start-up-ul Q-Sort, din Iași și start-up-ul Move Mountains, din Timișoara. Q-Sort oferă centrelor comerciale, aeroporturilor, instituțiilor publice, organizatorilor de evenimente și corporațiilor un sistem automatizat destinat unei mai bune gestionări a deșeurilor solide. Move Mountains este o platformă de tip magazin online care automatizează procesul de planificare a unei experiențe de turism de aventură și oferă recomandări personalizate pe parcursul întregului an.

Echipele și produsele identificate cu potențial de către UiPath în Hackathoanele Innovation Labs sunt: Move Mountains, din Timișoara – o platformă online destinată oamenilor atrași de turismul de aventură; Metal-Projects, din Timișoara – o platformă care oferă un mediu transparent de ofertare și eficientizează legătura dintre atelierele partenere și clienții care își încarcă pe platformă proiectele de prelucrare a metalului; WalkMe, din Cluj – o aplicație care se comportă ca o extensie a bastonului clasic utilizat de persoanele nevăzătoare, care prin algoritmi performanți pentru procesarea imaginilor permit identificarea traseului optim de parcurs.

Array

Articole pe aceeași temă: