Good News Stiri

A patra ediție a festivalului Suflet de România, de pe 25 și 26 aprilie, va fi cea mai amplă de până acum

16 apr. 2026 3 min

A patra ediție a festivalului Suflet de România, de pe 25 și 26 aprilie, va fi cea mai amplă de până acum

Reading Time: 3 minute

Pentru al patrulea an consecutiv, pe 25 și 26 aprilie, Domeniul Regal Săvârșin devine locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și artiști din toate generațiile.

Suflet de România, festivalul aduce la un loc mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, dansuri populare și concerte memorabile susținute, între alții, de Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca. În prima zi de festival, participanții pot vedea realizarea live a unui podcast special cu scriitorul Radu Paraschivescu și jurnalistul Cătălin Striblea.

Startul oficial va fi dat sâmbătă, la ora 12:00, după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, însoțită de Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și de reprezentanți Profi. 

Zonele de activare din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc traditional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor. Mai multe organizații neguvernamentale susținute de Profi în misiunea lor de a face bine sunt prezente în festival, oferind tuturor celor interesați  detalii și exemple concrete de implicare în cultură, educație, sănătate, mediu, sport, inovație și comunitate, mai  precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi.

Intrarea la Festivalul Suflet de România este liberă pe 25 și 26 aprilie, între orele 12:00 – 19:30. Participarea la toate activitățile este gratuită, iar accesul pe Domeniul Regal Săvârșin se poate face exclusiv prin poarta aflată pe DC74, pe Valea Troașului.

Evenimentul este unul pentru întreaga familie, pentru copii fiind rezervate mai multe ateliere și surprize. Mai mult, pentru rehidratare sunt gândite puncte cu apă plată disponibilă gratuit pe parcursul întregului eveniment.

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Programul complet al Festivalului Suflet de România 2026

Afisul Suflet de Romania Editia a 4 a

Festivalul Suflet de România, Ediția a IV-a  – Sâmbătă, 25 aprilie

12:00 – 13:00 | Muzică și activități în cadrul festivalului

13:00 – 13:30 | Piano Violin Duet

14:30 – 14:35 | Grupul de Tulnicărese “Apuseni”

14:35 – 14:38 | Deschiderea Oficială Suflet de România, cu reprezentanți Profi și Mega Image, reprezentanți ai Familiei Regale a României, oficialități

14:38 – 14:43 | Grupul de Tulnicărese “Apuseni”

15:00 – 15:15 | Ansamblul de dansuri Băgrinul

15:40 – 16:10 | Primul AChord și Atelierul de Folk

16:20 – 16:35 | Ansamblul Valea Mureșului

16:55 – 17:40 | Nicolae Furdui Iancu

18:00 – 19:10 | Damian Draghici & Brothers

Festivalul Suflet de România, Ediția a IV-a- Duminică, 26 aprilie

12:00 – 12:10 | Muzică și activități în cadrul festivalului

12:10 – 12:45 | Ansamblul de copii cu chitări BegArt Timișoara

12:55 – 13:10 | Ansamblul de dansuri Băgrinul

13:15 – 13:50 | Nicoleta Voica

14:20 – 14:50 | Pragu’ de Sus

15:20 – 16:00 | Tribut Florian Pittiș – SUNT UN FRATE TÂNĂR

16:05 – 16:40 | Interviu și prezentare designer tradițional românesc reinterpretat

16:40 – 17:50 | David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca

18:40 – 19:40 | Theo Rose

Intrarea este gratuită. Site oficial Suflet de România

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Articole pe aceeași temă: