Stiri

Adoptă o Cantină. Teambuildingul care transformă o zi împreună în sute de mese calde

31 aug. 2026 5 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Adoptă o Cantină. Teambuildingul care transformă o zi împreună în sute de mese calde

Reading Time: 5 minute

În 1 aprilie 2020 am început să gătim pentru oameni. Era pandemie, spitalele erau pline, nimeni nu știa prea bine ce urma să se întâmple. Noi știam un singur lucru: știm să gătim și sunt oameni care au nevoie de mâncare.

Așa a început ceea ce avea să devină Social Food. De atunci au trecut mai bine de șase ani și peste 1,7 milioane de mese calde prin mâinile noastre. Am gătit pentru personalul medical din prima linie, pentru oameni vârstnici și singuri, pentru refugiații ucraineni ajunși în România, pentru copii și pentru oameni care, dintr-un motiv sau altul, nu-și pot pune singuri în fiecare zi o farfurie cu mâncare pe masă.

În anii ăștia am învățat multe despre foame. Dar am învățat și multe despre ajutor. Una dintre lecțiile importante este că ajutorul adevărat nu trebuie neapărat să fie spectaculos. Trebuie să fie constant. De aici a apărut Adoptă o cantină.

O cantină socială este deja o infrastructură care funcționează. Are bucătărie, are oameni care muncesc acolo, are beneficiari pe care îi cunoaște și știe foarte bine de ce este nevoie în comunitatea din jurul ei. Ceea ce îi lipsește, de multe ori, este predictibilitatea resurselor.

Pentru că foamea are prostul obicei de a apărea în fiecare zi.

Nu poți să-i spui unui om că ai avut bani să-i dai de mâncare marți și să mai încerce vinerea viitoare. O cantină are nevoie de ingrediente, energie, oameni, logistică și bani pentru toate acestea. Azi, mâine și luna viitoare.

Prin Adoptă o cantină, o companie poate prelua pentru o perioadă o parte din această responsabilitate. Poate susține o zi de funcționare, o săptămână, o lună sau mai multe luni. Poate finanța mesele și atât. Sau poate decide să-și implice și oamenii.

Mi-am dorit de la început ca programul să nu fie doar un mecanism prin care o companie transferă niște bani într-un cont și primește la sfârșit un raport. Banii sunt absolut necesari. Fără ei nu putem face ceea ce facem. Dar întâlnirea dintre oameni valorează și ea enorm.

De aceea, angajații companiilor care intră în program pot veni în bucătărie alături de noi. La unele dintre aceste întâlniri gătesc și eu împreună cu ei și cu echipa Social Food. La altele, colegii mei din Social Food conduc întreaga acțiune. Programul nu depinde de prezența mea și nici nu trebuie să depindă. Important este că oamenii vin, își pun șorțurile, gătesc, porționează mâncarea, o servesc sau ajută la distribuirea ei.

Uneori sunt câțiva oameni, alteori câteva zeci. Nu numărul lor este partea importantă. Important este că, pentru câteva ore, dispare distanța aceea foarte comodă dintre „noi” și „ei”. Rămân niște oameni care gătesc pentru alți oameni și o masă caldă care trebuie să ajungă la cineva.

În toți anii aceștia am ajuns și la concluzia că nu trebuie să construim de fiecare dată ceva nou ca să facem bine. Uneori trebuie doar să facem să funcționeze mai bine ceea ce există deja.

Cantinele sociale au bucătării, au echipe, cunosc comunitățile în care lucrează și știu cine sunt oamenii care au nevoie de ele. Noi putem veni cu organizare, experiență în bucătărie, acces la ingrediente, voluntari, logistică și know-how. Companiile pot aduce resursele fără de care toate acestea nu pot funcționa.

Mi se pare un model sănătos tocmai pentru că fiecare face ceea ce știe să facă. Nu cerem unui contabil să devină asistent social și nici unui om dintr-o companie de IT să rezolve problema sărăciei din România. Îl invităm, dacă vrea, să vină câteva ore în bucătărie și să ne ajute să gătim. Sau compania lui poate plăti mesele pentru o săptămână. Sau pentru o lună.
Uneori lucrurile mari sunt construite exact așa: din lucruri foarte concrete, făcute suficient de mult timp.

Îmi plac zilele în care intră într-o bucătărie 20, 30 sau 50 de oameni și gătim împreună. E energie multă, e bucurie, se întâmplă lucruri și la sfârșitul zilei rămân sute sau mii de porții de mâncare. Dar programul acesta poate însemna mai mult decât o zi de voluntariat.
Am avut, de exemplu, o companie care a preluat pentru trei luni susținerea unei cantine sociale. Asta a însemnat aproximativ 25.000 de porții de mâncare caldă. Pentru mine, aici începe să se vadă adevărata putere a ideii.

25.000 nu este doar un număr bun într-un raport. Sunt 25.000 de momente în care cineva se așază în fața unei farfurii cu mâncare și nu trebuie să se întrebe dacă mănâncă în ziua aceea.
Asta încercăm să construim. Nu recorduri. Continuitate.

Când am început să gătim în aprilie 2020, nu aveam un plan pentru următorii șase ani. Aveam o urgență. Astăzi avem un sistem. Sute de oameni se bazează zilnic pe mesele susținute de Social Food, iar în spatele fiecărei mese sunt bucătari, voluntari, donatori, companii, furnizori, șoferi și oameni care au decis, la un moment dat, să nu stea deoparte.

De la 1 aprilie 2020 până astăzi am trecut de 1,7 milioane de mese oferite.

E mult. Și, dacă te uiți la nevoia din jurul nostru, e încă foarte puțin.
De aceea există Adoptă o cantină. Nu pentru că noi credem că putem rezolva singuri problema, ci tocmai pentru că știm că nu putem.

Dacă reprezinți o companie, poți alege să susții o cantină pentru o perioadă. Putem construi programul în funcție de resursele companiei și de nevoile reale ale cantinei. Poate însemna finanțare, produse, voluntariat sau toate acestea la un loc. Poți veni cu colegii tăi să gătim împreună sau îi poți lăsa pe oamenii Social Food să facă ceea ce fac în fiecare zi. Poți susține mesele pentru o zi, pentru o săptămână, pentru o lună sau pentru mai mult.
Nu trebuie să salvezi lumea. Nici noi nu putem să facem asta.

Dar putem să ne asigurăm că, într-un colț din lumea asta, câteva sute de oameni au mâine la prânz o farfurie cu mâncare în față.

După aceea ne ocupăm de poimâine.

Adoptă o cantină.
Noi punem oalele pe foc.

Foto: Mihnea Ratte

Articole pe aceeași temă: