Stiri MarComm

Agenția de PR Creative City a devenit partenerul de comunicare pentru 2Performant

27 mart. 2024 2 min

Agenția de PR Creative City a devenit partenerul de comunicare pentru 2Performant

Reading Time: 2 minute

Agenția de PR Creative City a devenit partenerul de comunicare pentru 2Performant, companie de tehnologie și lider în soluții inovatoare de e-commerce și marketing afiliat. Prima companie de tehnologie românească listată la bursă, cu o cifră de afaceri de 46,3 mil RON în 2023 și cu planuri de extindere internațională în 2024, 2Performant a căutat un partener care să-i susțină eforturile de comunicare cu investitorii, partenerii și potențialii utilizatori ai platformei.

„Suntem entuziasmați să colaborăm cu Creative City și Andreea Retea, a cărei experiență și viziune inovatoare în comunicare se aliniază perfect cu misiunea noastră de a oferi soluții creative și eficiente partenerilor noștri. 2024 este un an important pentru 2Performant, un an de creștere și extindere internațională, iar partenerul de comunicare are un rol esențial în acest parcurs. Avem încredere că am ales inspirat și ne vom îndeplini obiectivele cu succes,” a declarat Dorin Boerescu, CEO-ul 2Performant.

„Este o onoare să lucrăm cu o echipă atât de dinamică și inovatoare ca 2Performant. Acest parteneriat reprezintă o oportunitate fantastică pentru noi de a contribui la strategiile de comunicare și marketing ale unuia dintre cei mai influenți jucători din domeniul tehnologiei digitale. Suntem pregătiți să aducem idei proaspete și să împingem limitele creativității pentru a ajuta 2Performant să ajungă următorul unicorn made in Romania,” a adăugat Andreea Retea, PR Director și fondatoarea Creative City.

Creative City și-a canalizat strategia de business pe trei piloni esențiali care reflectă atât direcțiile de dezvoltare, cât și valorile fundamentale ale agenției: tehnologie, sănătate și educație. Această triadă strategică nu este doar un reper pentru segmentarea pieței, ci și o manifestare a angajamentului față de avansul societății. Cu o serie de clienți prestigioși din aceste sectoare în portofoliu, agenția își propune să creeze valoare adăugată prin campanii care promovează inovația, bunăstarea și cunoașterea.

Agenția își completează portofoliul cu încă un client din zona tehnologiei și devine astfel un reper pe piața de comunicare drept un partener de încredere, oferind servicii integrate de PR, reușind să sprijine antreprenorii români să-și crească vizibilitatea și să-și amplifice mesajele într-un mediu tot mai conectat și foarte competitiv.

Despre 2Performant
2Performant este prima companie românească de tehnologie listată la BVB, piața AeRo. Compania de tehnologie, activând la intersecția dintre marketing afiliat și e-commerce, este dedicată inovației și excelenței. Prin platforma sa, BusinessLeague.com, 2Performant redefinește competiția în vânzările online, oferind oportunități unice pentru creștere și succes atât la nivel local, cât și internațional.

Despre Creative City
Creative City este o agenție de comunicare recunoscută pentru abordarea sa creativă și strategică. Agenția oferă o gamă largă de servicii, inclusiv realizarea strategiei de comunicare, relații cu presa, creare de conținut, gestionarea prezenței în social media sau organizare de evenimente.

Array

Articole pe aceeași temă: