Stiri Creativitate Evenimente

aggressiON/OFF. Nămol Party la Eforie Colorat. Instalații, performance, muzică experimentală, murale și artă ecologică

28 iul. 2022 7 min

aggressiON/OFF. Nămol Party la Eforie Colorat. Instalații, performance, muzică experimentală, murale și artă ecologică

Reading Time: 7 minute

O serie de artiști invitați la Eforie Sud transformă în mesaj civic multiple limbaje de expresie, de la performance și pictură murală, la muzică experimentală, film documentar sau artă ecologică. Parte a Festivalului Eforie Colorat, proiectul “aggressiON/OFF: public, privat, natural” reprezintă o meditație asupra problemelor urgente ale timpului nostru, de la tehnologizare și consumerism, la cele mai acute teme ecologice contemporane.

Accesul la evenimentele incluse în programul “aggressiON/OFF: public, privat, natural” este liber.

4 Obert 2019 foto Diana Paun

“aggressiON/OFF: public, privat, natural” deschide spații pentru discuții, urmărind eliberarea din captivitatea marilor aglomerări urbane, calmul în era vitezei sau umanul în decada expansiunii tehnologice. Noi repere ale unei lumi aflate în continuă și accelerată transformare ne obligă la reflecție critică.

Trăim într-un univers virtual ghidat de practici consumeriste, în care superficialul este idolatrizat, iar rentabilul face regulile. Locuim în metropole high tech, însă am pierdut de mult ideea de comunitate, iar principala legătură cu natura rămâne raionul de „legume” al celui mai apropiat hypermarket. Ne sperie seria consecințelor creșterii temperaturii globale, posibilele catastrofe climatice viitoare, vorbim deja prea des despre inundații, secetă, furtuni, incendii sau foamete.

aggressiON/OFF. Nămol Party la Eforie Colorat.

Războiul din Ucraina aduce și alte provocări, de la agresiuni asupra indivizilor, statelor sau asupra mediului, la crize energetice, economice și umanitare. Într-un timp tensionat, “aggressiON/OFF: public, privat, natural” propune recontextualizarea relației uman-natură și oferă un moment de meditație asupra impactului hotărâtor al evenimentelor catastrofale asupra lumii. În ciuda lor, viața își revendică negreșit drepturile, plină de forță și culoare.

Luând ca reper istoria plină de contraste a litoralului românesc, o serie de artiști europeni, cunoscuți pentru lucrări street art sau pentru proiecte de responsabilitate socială, vor transforma în artă spațiul Grădinii Cinemascop din Eforie Sud. Noi lucrări vor completa seria de workshop-uri, intervenții și murale, realizate, în cursul anilor trecuți, de artiști ca Barbora Idesová (Cehia), Dan și Lia Perjovschi, Andreea Toma (ATOMA), Robert Obert și Lucian Hrisav.

aggressiON/OFF: public, privat, natural. Proiectul reunește, sub tema artei sociale și a ecologiei, reprezentanți ai scenei artistice, autorități locale, alături de activiști și jurnaliști specializați pe subiecte de mediu.

Personalități culturale precum Lia Perjovschi și Dan Perjovschi (prezenți în acest an la evenimente artistice prestigioase, precum documenta 15 și Art Basel), Irina Botea – reper al artei video și profesoară la Institutul de Artă din Chicago, Diana Miron și Laurențiu Coțac – sound artiști cunoscuți internațional, Emil Cristian Ghiță – artist cunoscut pentru intervențiile sale ecologice și manager la Centrul Ceh, David Tăicuțu – practicant de Mud Graffiti, sau activiști din scena culturală, precum Cristian Neagoe, își vor întâlni publicul în cadrul unor sesiuni de eco-performance, muzică experimentală sau în dezbateri care chestionează potențialul simbiotic dintre uman, natură și tehnologie.

Invitații aggressiON/OFF vor explora atât spațiul de întâlnire dintre cultură și mediu sau relația între proiecte eșuate și ecosisteme benefice, cât și propriile viziuni apărute în încercare de a-și abandona identitățile socio-culturale, pentru a deveni mai puțin individ și mai mult natură.

6 Lia si Dan Perjovschi la Eforie Colorat 2021 foto Alexandra Dumitrescu

Instalații și murale. Pentru secțiunea de instalație și murale, anul acesta au ajuns la Eforie Sud Mircea Modreanu, coordonator al proiectului  E T A J artist – run space, Lucian Sandu Milea, co-fondator al proiectului Carol 53, alături de Ana Cristina Toma – cunoscută pentru explorarea intersecționalității între experiment decorativ, modă, ilustrație, intervenții muraliste în spațiul public și privat -, și de artistul francez Antoine Martinet, alias MioSHe, consacrat în lucrări monumentale care chestionează relațiile dintre om, spațiul urban și natură. Completând cu propriile viziuni o temă critică la nivel global, cei patru își propun o evocare vizuală a unui moment zero ideal, în care distrugerea devine o oportunitate de reconstrucție.

Dezbateri. Turismul nesustenabil, alături de poluarea excesivă a apelor, oceanelor și a zonelor de coastă reprezintă puncte de pornire ale dezbaterilor de la Eforie Sud, încadrate în contextul mai larg al globalizării, al consumerismului și al crizelor ecologice, pandemice și geopolitice actuale. Știrile ultimelor luni par a confirma avertismentele.

În ciuda studiilor care atrag atenția asupra procentului mare al poluării cu plastic (83% din gunoiul găsit în Marea Neagră, o cantitate dublă față de Marea Mediterană), litoralul românesc continuă, însă, să fie definit de tonete și magazine ambulante care comercializează zeci de mii de sticle, ambalaje și pungi. “Colaci de plastic, inorogi, flamingo, dragoni, dragonași, rățuște, rechini, peștișori, umbreluțe – un întreg arsenal de artefacte  ce compun o lume nouă, hibridă, efemeră, sub semnul exaltării și euforiei”.

Mai multe informații despre evenimentele incluse în program vor fi publicate pe eforiecolorat.ro, precum și pe paginile oficiale ale festivalului Eforie Colorat,  sectiunea “aggressiON/OFF: public, privat, natural”.

Din programul de anul acesta:

Turiștii și comunitatea locală sunt invitați să participe la un performance ecologic având printre obiective curățarea plajei din zona lacului Techirghiol (în luna august). Artist: Emil Cristian Ghiță

Șase ateliere creative pentru copii și adulți vor fi găzduite, până la sfârșitul verii, în incinta Grădinii de Vară Cinemascop din Eforie Sud. Organizat în perioada 19-21 august cu sprijinul Ambasadei Suediei la București, atelierul #suediasustenabilă îi așteaptă cu jocuri ingenioase pe copiii care doresc să învețe mai multe despre reciclare. Artistul David Tăicuțu își va întâlni publicul în perioada 12-14 august, la atelierul Mud Graffiti – un exemplu de utilizare a resurselor naturale ca elemente cu valențe artistice.

Participanții vor folosi nămolul de Techirghiol pentru a realiza lucrări care vor fi expuse în Grădina de Vară. Atelierele Upcycling și Reciclare creativă lansează, la finalul lunii august, provocarea de a realiza obiecte decorative din materiale reciclate, o alternativă sănătoasă și sustenabilă în era consumerismului fast fashion.

Artist talk pe subiecte de ecologie și artă socială, pornind de la tema noilor tipuri de agresiuni asupra omului și mediului și subliniind rolul de mediere al artei în acest context. Discuțiile moderate de curatorul proiectului Raluca Oancea îi vor avea ca invitați pe Dan și Lia Perjovschi. Se vor transmite imagini și înregistrări de la expozițiile acestora din București, Sibiu, Kassel (Germania) iar publicul prezent în grădina de vară poate adresa întrebări artiștilor invitați (13-18 august).

2. Eco performance la Eforie Sud

Prezentare cu obiecte, ținute și accesorii vestimentare realizate din plastic sau materiale reciclate. Colecțiile sunt realizate de artiști iar prezentarea va fi precedată de o discuție pe tema noilor trenduri fast fashion-ul și a efectelor lor devastatoare asupra întregului ecosistem viu. (invitat: Cristian Neagoe).

Sesiune de muzică experimentală bazată pe captarea sunetelor naturale specifice locului, cu accent pe zona de coastă, împrejurimile Lacului Techirghiol și zona pădurii aflate în apropierea mării. Concertul va fi urmat de o dezbatere, alături de artiști și de public, despre rolul artei ca instrument de chestionare a realităților ecologice și geopolitice actuale. Cercetarea, realizată de artiștii Diana Miron și Laurențiu Coțac, va avea loc în perioada 17-20 august.

1. Diana Miron
Diana Miron

Live performance în zona Lacului Techirghiol, 18-19 august, folosind ca instrument artistic nămolul, o resursă naturală faimoasă la nivel european pentru proprietățile ei excepționale. Publicul larg din Eforie Sud este invitat la ,,Nămol Party”, o provocare de a folosi într-un mod creativ nămolul, fie că aleg să își picteze fețele sau să deseneze cu el.

Artista Irina Botea folosește nămolul ca element vizual într-o sesiune performativă interactivă, pentru care combină strategii de reconstituire, audiții simulate și elemente de cinema direct și cinéma vérité. Este o explorare artistică multi-layer, pornind de la legendele locale sau de la pericolul exploatării agresive a naturii, pentru a inspecta teme mai complexe, precum dinamica socio-politică regională și oportunitățile de transformare.

Explorează teme ca descentralizarea discursurilor și diferențierea creativă care, probabil, există în afara unui sistem hegemonic dominant de valori și critică. Deși apelează la reenactment și joc de rol, Irina Botea nu este interesată să creeze o ficțiune care să fie luată drept realitate. Caută veridicitatea spectacolului și individualitatea autentică a interpreților. Artista va documenta întreaga sa experiență la Eforie Sud în cadrul unui film de scurt metraj, care ulterior va fi proiectat în Grădina Cinemascop.

Alexandra Dumitrescu, artist și co-fondator al Festivalului Eforie Colorat, va realiza un  scurtmetraj care documentează întreaga desfășurare a proiectului, film care va fi lansat în luna noiembrie.

Eforie Colorat. Festivalul eco-art Eforie Colorat propune peste 200 de evenimente, găzduite, pe toată durata verii (4 iulie –  4 septembrie), de hub-ul de creație Grădina de Vară din Eforie Sud.

Dezvoltat în parteneriat cu institute culturale europene, misiuni diplomatice și festivaluri de film internaționale, Eforie Colorat este un spațiu alternativ de întâlnire la Marea Neagră și, totodată, primul centru dedicat artelor contemporane de pe litoralul românesc.

Lansat, în anul 2021, ca un program cultural complex, festivalul dedicat atât turiștilor și membrilor comunității locale, cât și comunității artistice sau grupurilor de ecologie la nivel național. Aceștia au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Eforie Sud. Organizat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie, programul Eforie Colorat își propune revitalizarea spațiilor culturale de la malul Mării Negre prin artă contemporană.

Cândva centrul elitelor bucureștene și una dintre cele mai vizitate stațiuni din Europa, Eforie Sud a rămas un loc marginalizat, aproape abandonat în cursul aventurii consumeriste. Grădina de Vară, cel mai mare teatru regional, cu cel mai mare ecran de proiecție de pe litoral, s-a deteriorat în cursul ultimelor decade și în cele din urmă a ajuns o ruină.

Curățată prin efortul organizatorilor, grădina își revendică acum funcția inițială de spațiu cultural și loc de întâlnire comunitar. Eforie Colorat reunește comunitatea artistică, decidenții din administrațiile locale și centrale, alături de grupurile activiste, într-un efort comun de a formula soluțiile actuale de reabilitare, pentru a-i oferi stațiunii Eforie Sud o alternativă în oferta culturală și o nouă șansă de dezvoltare. 

Organizatori: Emil Cristian Ghiță și Alexandra Dumitrescu | Curator: Raluca Oancea Nestor | Grafică: Andrei Turenici | Fotografie: Alexandra Dumitrescu | Comunicare: Evantia Barca |

Proiect dezvoltat de Asociația Forumul Artelor Vizuale (FAV), în parteneriat cu RADEF România Film, Primăria Eforie, Institutul Francez, Ambasada Suediei, Centrul Ceh, Buzz Events, Pattern Media, Constanța South Container Terminal (DP World Constanța).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: