Stiri

Airly investește în domeniul monitorizării calității aerului în România

Reading Time: 2 minute

Airly, startup-ul polonez în domeniul monitorizării calității aerului, a finalizat o finanțare de 3,3 milioane de dolari, cu ajutorul căreia își va extinde rețeaua care utilizează inteligența artificială pentru măsurarea calității aerului la nivel global. Compania angajează personal în România și deschide birouri în Marea Britanie și SUA, urmând să-și dubleze numărul de angajați până la finalul anului.

În România, rețeaua Airly de monitorizare a calității aerului a fost lansată în 2018 alături de Philips România și include în prezent 115 senzori în 18 orașe din țară. O parte din finanțarea primită va fi alocată pentru dezvoltarea și extinderea rețelei din România, pentru a oferi acces la date referitoare la calitatea aerului pe care îl respirăm în timp real și gratuit.

Planurile de investiții

Runda de finanțare a fost condusă de firstminute capital, un fond de investiții cu capital de risc pentru startup-uri, cu sediul în Londra, condus de Brent Hoberman CBE și care este susținut de peste 70 de fondatori ai unor companii unicorn. La strângerea de fonduri au participat și investitori de tip angel, printre care: fondatorul Uber, Garrett Camp, prin Expa, CEO-ul Bolt, Markus Villig, redactorul-șef și fondator al WIRED, David Rowan, fondatorul Pipedrive, Ragnar Sass, și Ferry Heilemann, cofondator al Leaders for Climate Action. Investitori anteriori, printre care și Sir Richard Branson’s Family Office și Konstantin von Unger, membrul consiliului administrativ Henkel, au fost și ei parte a acestei runde. Printre investitorii existenți se numără Giant Ventures și familia lui Sir Ronald Cohen. Printre utilizatorii Airly se numără peste 600 de administrații locale și orașe din întreaga lume, sau companii ca Philips, Virgin, Innogy, PwC, Veolia și Skanska.

Date despre calitatea aerului

Prin utilizarea AI, Airly oferă informații esențiale despre calitatea aerului și poate estima nivelul de poluare pentru următoarele 24 de ore, cu o verificabilitate de până la 95%. Airly pune la dispoziția clienților din întreaga lume o platformă cu informații despre calitatea aerului, prin instalarea de rețele de senzori care urmăresc toți indicatorii cheie de poluare – particule (PM1,

PM2.5, PM10) și gaze (NO2, O3, SO2 și CO). De asemenea, departamentul de Cercetare și Dezvoltare al Airly poartă discuții cu marile companii din industria mobilității pentru lansarea unor mașini și scutere echipate cu senzori, pentru urmărirea calității aerului, dar la o rezoluție și mai mare.

Deși 62% dintre guvernele lumii nu transmit date în timp real cu privire la calitatea aerului, Airly furnizează date predictive exacte, ultra-locale, pentru guverne, mass-media și companii, pentru a le sprijini în mod direct în abordarea problemei poluării aerului. Platforma Airly acționează ca un sistem de avertizare pentru poluare în timp real, la nivel de stradă, cu o precizie mai mare și la costuri mai mici pentru orașe și întreprinderi.

Alex Rădescu

Recent Posts

A doua ediție a Festivalului Suflet de România ne aduce aproape de tot ce ne face bine, pe Domeniul Regal de la Săvârșin

Sâmbătă și duminică, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul…

9 ore ago

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024

Virgil a condus operațiunile fondului de pensii din anul 2019, iar anterior a avut diverse roluri de coordonare a echipelor…

o zi ago

Statistică Eurostat: România are prețuri mai mici pentru energie

Eurostat a publicat statistica cu privire la prețurile plătite pentru energie electrică și gaze naturale de consumatorii casnici și non-casnici…

o zi ago

Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin mai mare…

o zi ago

AQUILA a finalizat preluarea Parmafood. A doua achiziție din acest an

AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România…

o zi ago

Internet pentru zonele rurale prin PNRR. Proiect de 94 de milioane de euro

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…

o zi ago