Marketing MarComm Stiri

Alexandrion Group lansează Alexandrion 9 Stele, un brandy maturat prin metoda Solera

6 iun. 2025 3 min

Alexandrion Group lansează Alexandrion 9 Stele, un brandy maturat prin metoda Solera

Reading Time: 3 minute

Alexandrion Group, cel mai mare producător și distribuitor de băuturi spirtoase și vinuri din România, anunță lansarea Alexandrion 9 Stele, cea mai recentă inovație din portofoliul său.

Alexandrion 9 Stele aduce o nouă perspectivă în categoria brandy, printr-o abordare originală: un amestec armonios de brandy maturat prin metoda Solera și distilate de vin învechite, finisat în butoaie de Fetească Neagră. Rezultatul este o băutură cu un gust complex, bine echilibrat, care oferă o experiență distinctă iubitorilor de băuturi fine. Noua expresie premium mărește universul gamei Alexandrion, adăugând un produs inovator în portofoliu și marcând un pas important în evoluția brandului.

“Alexandrion 9 Stele este rezultatul unei munci de perfecționare continuă și este destinat celor care apreciază băuturile rafinate și complexe. Distilatele de vin învechite utilizate în compoziția Alexandrion 9 Stele au fost selecționate cu rigurozitate pentru a asigura un echilibru optim de arome. Maturarea prin metoda Solera conferă consistență și complexitate produsului, în timp ce finisarea în butoaiele de Fetească Neagră, un element distinctiv, îmbogățeste profilul aromatic,” explică Jean-François Joumier, Master Distiller.

Originar din Grecia, brandul Alexandrion și-a câștigat un loc de onoare pe piața din România datorită calității și inovației continue. 

Lansarea Alexandrion 9 Stele marchează o etapă importantă în evoluția brandului, consolidându-i poziția de lider în industria băuturilor spirtoase.

Această nouă expresie premium reflectă dorința de a explora noi tehnici care pun în valoare băuturile fine și aduce un tribut tradiției viticole românești prin utilizarea butoaielor de Fetească Neagră în procesul de finisare.

Metoda Solera este un proces dinamic de maturare, care implică amestecul periodic al băuturii din butoaie, pentru a asigura un profil aromatic echilibrat și o calitate constantă. Astfel, spre deosebire de metodele tradiționale, care păstrează distilatul într-un singur butoi, prin această tehnică, brandy-ul trece printr-un sistem stratificat de butoaie, rezultând un amestec sofisticat cu un caracter bogat și echilibrat.

Finisarea în butoaiele de Fetească Neagră asigură caracteristici aparte datorită faptului că în timpul acestui proces, o parte din particularitățile vinului din Fetească Neagră, caracterizat prin note de coacaze negre și scorțisoară, se îmbină în mod remarcabil cu compușii aromatici din amestecul de brandy Solera și distilate de vin.

“Alexandrion 9 Stele este expresia pasiunii noastre pentru excelență și inovație. Calitatea recunoscută, poziția de lider și reputația brandului Alexandrion ne conferă legitimitate în misiunea noastră de a inova și de a redefini standardele categoriei. Alexandrion 9 Stele oferă o experiență unică, destinată celor care apreciază băuturile de calitate iar finisarea în butoaie de Fetească Neagră, aduce un omagiu tradiției viticole românești,”  declară Grațiela Scarlat, Senior Brand Manager Alexandrion Group.

Alexandrion 9 Stele dezvăluie arome intense de migdale, nuci, ciocolată neagră și prune uscate, conturând un caracter aromatic bogat și elegant. Gustul este echilibrat și catifelat, cu taninuri fine și note subtile de tutun, iar finalul este lung și persistent. Culoarea sa de ambră, cu reflexe aurii, completează un profil senzorial distinct și memorabil. Poate fi savurat simplu, la temperatura camerei, pentru a-i aprecia pe deplin aromele sau cu un cub de gheață. Mai mult de atât, poate fi de asemenea integrat în cocktailuri clasice, precum Alexandrion 9 Star Sour – un cocktail clasic cu accente de vin din Fetească Neagră. 

Alexandrion 9 Star Sour 

• 40ml Alexandrion 9 Stele
• 30ml suc de lămâie
• 20ml sirop de zahăr
• 2 picături de bitter
• 20ml albuș de ou / alternativă vegetală
• 15ml vin Fetească Neagră

Umple un shaker cu gheață.
Adaugă ingredientele mai puțin vinul și amestecă.
Strecoară și toarnă intr-un pahar peste gheață.
Adaugă vinul și decorează cu o prună uscată sau o coajă de portocală și savurează.

Alexandrion 9 Stele are o concentrație alcoolică de 40%, care îi conferă un echilibru optim de arome și intensitate alcoolică, fără a umbri profilul aromatic. Produsul este disponibil începând cu luna mai 2025 în marile magazine, într-o selecție de locații de tip HoReCa și în comerțul online, inclusiv pe platforma iconicdrinks.shop.

Articole pe aceeași temă: