Stiri

Amazon va vinde televizoare sub brand propriu

Reading Time: < 1 minut

Amazon va vinde televizoare sub brand propriu în viitorul apropiat, încercând astfel să crească numărul de utilizatori ai serviciilor sale de streaming.

Gigantul american Amazon va începe din luna octombrie să comercializeze televizoare sub propriul brand, susţine Business Insider. Acestea vor fi vândute, la început, doar în Statele Unite.

Viitoarele televizoare Amazon, cu rezoluţii ce vor fi cuprinse între 55 şi 75 de inch, vor fi dezvoltate de mai mulţi producători terţi, printre care TCL.

Televizoare vor fi dotate cu instrumentele şi serviciile Amazon. Alături de Alexa, pentru comenzi vocale, vor fi, cu siguranţă, preinstalate aplicaţiile unor servicii Amazon precum Prime Video şi Prime Music.

Amazon va intra, astfel, în concurenţă directă cu producătorii de televizoare, precum Samsung şi LG, ale căror produse le şi vinde în cadrul propriilor magazine.

Amazon va vinde televizoare sub brand propriu și angajează 55.000 de persoane

Amazon a anunțat recent că vrea să angajeze 55.000 de persoane în lunile următoare. Din cele 55.000 de locuri de muncă anunţate de Amazon peste 40.000 vor fi în SUA şi restul în ţări precum India, Germania şi Japonia.

Cei care ar urma să fie angajați de Amazon în domeniile corporate şi tehnologie, reprezintă mai mult de o treime din efectivele de angajaţi ale Google şi aproape întreaga forţă de muncă a Facebook.

Team

Recent Posts

Înainte de Paște, Auchan invită românii la Săptămâna filierelor de producători locali din programul „Cultivăm ce e mai bun în România”

Până pe 30 aprilie 2024, Auchan desfășoară Săptămâna filierelor, pentru al doilea an consecutiv, o campanie unică în România dedicată…

13 minute ago

KORIKA, un brand de produse cosmetice coreene, intră pe piața din România

KORIKA, unul dintre cele mai apreciate branduri de produse cosmetice coreene din Europa, intră în magazinele Notino din București. Această…

21 de minute ago

Mara Eliza Barza, SundayPR: „Succesul unui business înseamnă și bunăstarea echipei și a familiilor acestora”

La 22 de ani făcut primii pași în carieră, în domeniul PR pentru posturile de televiziune ProTV și Acasă TV.…

41 de minute ago

Peste 800 de seniori beneficiază de acțiuni speciale și de sprijin dedicate Paștelui, prin proiectele Fundației Regale Margareta a României

În preajma Paștelui, prin generozitatea partenerilor și dedicarea voluntarilor, Fundația Regală Margareta a României luminează casele și inimile a sute…

46 de minute ago

Cum susține Lidl economia locală

Despre dezvoltarea sortimentului de produse românești și extinderea parteneriatelor cu producătorii locali, dar și despre planurile Lidl România de a…

o oră ago

Nestlé lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite

Primăvara aduce 40 de noi produse din cinci categorii în portofoliul Nestlé, cea mai mare companie de alimente și băuturi…

o oră ago