Stiri

Apartamentele s-ar putea scumpi accelerat în următorii ani

31 oct. 2022 3 min

Apartamentele s-ar putea scumpi accelerat în următorii ani

Reading Time: 3 minute

Prețul apartamentelor s-ar putea să crească accelerat în următorii ani, chiar dacă acum această creștere este neresimțită. Principala cauză ar putea fi inflația, care se răsfrânge acum în prețul materialelor de construcții și în costul energiei.

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la procentul celor care locuiesc în imobile proprietate personală, 96.1% dintre români fiind proprietari în anul 2020, arată datele Eurostat, în vreme ce media la nivelul UE este de doar 69.7%. Andrei Diaconescu, cofondator One United Properties, afirmă că simțul proprietății face parte din ADN-ul nostru și această mentalitate nu se va schimba în anii următori, chiar dacă prețul locuințelor ar putea crește accelerat din cauza inflației.


„Față de alte țări, prețurile apartamentelor din România încă sunt mici și oamenii își pot permite să cumpere. Însă, evenimentele din ultima perioadă, precum creșterea masivă a inflației, s-ar putea să schimbe un pic paradigma iar imobilele să se scumpească accelerat în următorii ani. Dar nu cred că mentalitatea se va schimba, este în ADN-ul nostru să vrem să fim proprietari, a afirmat Andrei Diaconescu în cadrul conferinței The StakeBorg Talks, moderată de Vlad Mercori.


Lecțiile pandemiei: Cum transformi amenințările în oportunități?


În ultimii doi ani, piața imobiliară s-a confruntat cu creșteri în cascadă ale prețurilor, ca urmare a pandemiei COVID-19 și a problemelor din lanțurile de aprovizionare. Cu toate acestea, One United Properties a apăsat pedala de accelerație, dezvoltând noi proiecte imobiliare rezidențiale. Potrivit lui Andrei Diaconescu, perioadele de criză pot reprezenta adevărate oportunități dacă planul de business este construit în mod sănătos.


„În general, fiecare criză este o oportunitate. Când fierul este ieftin, degeaba trag eu de proiectanți să-mi facă un sistem mai eficient de structură, pentru că ei oricum pleacă de la premisa că nu contează din punct de vedere al impactului financiar. Ei bine, în momentul în care prețurile explodează, cu toții sunt dispuși la un efort mult mai mare de a îmbunătăți lucrurile, iar acest progres se va păstra, indiferent că prețurile probabil vor scădea în viitor. Deci, pentru noi este o oportunitate să ne îmbunătățim dramatic soluțiile, să dezvoltăm un sistem mult mai bun de a face lucrurile. (…) De asemenea, noi ne pregătim de criză în fiecare zi iar în cazul nostru particular, există niște metode de a putea să traversezi o perioadă dificilă: un grad de îndatorare mic și de o lichiditate foarte mare, obiective care, odată îndeplinite, te pun în poziția ca atunci când vine criza, să poți să o speculezi mai degrabă decât să suferi din cauza ei,” adaugă Andrei Diaconescu.


De ce au o reputație proastă dezvoltatorii imobiliari?


„Din păcate, au existat nenumărate abuzuri ale dezvoltatorilor care au dus la actuala situație urbanistică din anumite zone ale Bucureștiului și ale țării și noi, ca industrie, trebuie să ne punem cenușă în cap. Ce este important este că există un curent printre toți dezvoltatorii cu care vorbesc, unii mai mari, alții mai mici, că lucrurile trebuie făcute mai bine, că trebuie să mergem în direcția unor clădiri sustenabile, că trebuie să dăm mai multă valoare clientului. Și după ce acest curent anti-dezvoltator va trece, cred că lucrurile se vor echilibra în favoarea clientului, ceea ce e un lucru foarte, foarte bun. În ceea ce privește calitatea proiectelor, pentru noi, încă de la început a fost extrem de important atât ceea ce se vede, cât și ce nu se vede. Eu personal mergeam și vedeam că anumite instalații care ulterior deveneau lucrări ascunse sunt făcute cum trebuie, tocmai pentru că vrem să construim un business care să fie în picioare și peste treizeci de ani și copiii noștri să fie mândri de munca noastră. Dar nu suntem singurii cu această gândire. Există o serie întreagă de dezvoltatori care își asumă același angajament pentru calitate și pentru asta cred că, până la urmă, sfatul pe care pot să-l dau este ca românii să cumpere de la dezvoltatori care au o anumită reputație”, susține Andrei Diaconescu.


În România încă există poftă de muncă


One United Properties este o companie care se află la început de drum, afirmă Andrei Diaconescu, susținând totodată că atât el cât și Victor Căpitanu își doresc să-și exporte expertiza în plan internațional:

„E important să crezi ca să vezi, nu să vezi ca să crezi. E bine să-ți pui obiective mari, dar în același timp e bine să rămâi cu picioarele pe pământ și să lucrezi cu pași mărunți. Noi considerăm că această companie este încă la început. Din păcate, în România nu avem multe exemple de companii care au avut succes la nivel internațional. Visul nostru este să ne ducem expertiza la nivel european și chiar peste ocean. Lucrul ăsta este fezabil, ni s-a demonstrat, am interacționat cu foarte multe companii din plan extern care au venit, au văzut ce facem și au fost uimite. În România încă există, în opinia mea, poftă de muncă. În Vest e foarte diminuată, cel puțin în Europa și cred că există o oportunitate atât pentru firma noastră, cât și pentru alte firme românești, să facem business în afară și să aducem bani în țară. De aceea spun că suntem doar la început iar ceea ce putem face este mult, mult mai mult decât ce am reușit până acum,” adaugă Andrei Diaconescu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: