Stiri

Ariel lansează ECOCLIC, prima cutie de PODS complet reciclabilă

12 dec. 2022 2 min

Ariel lansează ECOCLIC, prima cutie de PODS complet reciclabilă

Reading Time: 2 minute

Ariel lansează prima cutie de PODS complet reciclabilă, din carton ECOCLIC. Noul ambalaj este certificat FSC și a fost special conceput pentru a fi incluziv și intuitiv pentru toți consumatorii, având un sistem de închidere revoluționar, certificat și în ceea ce privește siguranța copiilor.

„Noul ambalaj de carton este una dintre cele mai mari inovații de la Ariel. Am investit în partea de cercetare riguroasă mai mult de 4 ani pentru a obține varianta perfectă care să-i mulțumească pe consumatori, fiind, în același timp, și o soluție sustenabilă care să funcționeze pentru majoritatea, nu doar pentru câțiva. Suntem foarte încântați că efortul depus a dus la rezultatele dorite și că putem oferi un ambalaj incluziv, care reduce consumul de plastic și, în același timp, asigură măsurile de siguranță esențiale pentru copii. Acest lucru, împreună cu puterea de curățare remarcabilă în apă rece, marchează un pas important în misiunea noastră de a reduce amprenta de carbon cu fiecare spălare.”

Răzvan Resmeriță, Director Comunicare, P&G

Noul ambalaj de carton este certificat FSC și este complet reciclabil, putând fi pus împreună cu celelalte obiecte din hârtie din casă. Cutia ECOCLIC este fabricată din materiale reciclate în proporție de 70%, iar capsulele Ariel sunt produse în fabrici care generează zero deșeuri la groapa de gunoi. Această schimbare importantă este un pas esențial pentru îndeplinirea misiunii Ariel de a reduce utilizarea plasticului virgin cu până la 30% în Europa, până în anul 2025.

Cutie de carton incluzivă

Noul ambalaj Ariel este mult mai ergonomic și ușor, fiind prevăzut cu un sistem inteligent „click” care confirmă închiderea cutiei și oferă siguranță pentru cei mici. Cutia ECOCLIC include, de asemenea, un nou marker tactil și tehnologia NaviLens care vin în sprijinul oamenilor cu probleme de dexteritate, de văz sau cognitive. Markerul tactil este gravat pe exteriorul cutiei, pe partea superioară, păstrând forma unei mașini de spălat. Sistemul a fost dezvoltat de Procter and Gamble pentru a ajuta oamenii cu probleme de vedere să identifice mult mai ușor detergentul în magazine.

NaviLens este un cod special dezvoltat pentru persoanele cu deficiențe de vedere. O dată ce aplicația NaviLens este instalată, utilizatorii pot scana produsul cu telefonul, aceștia obținând informații importante despre ambalaj și produs, fie prin text scris sau audio. De asemenea, aplicația ajută la localizarea produsului mult mai exactă, datorită Realității Augmentate. În plus, codurile NaviLens pot fi scanate de mai mult de 12 ori versus clasicele coduri QR sau coduri de bare.

Ce oferă noul Ariel PODS

Noile capsule Ariel sunt special concepute să îndepărteze petele dificile la temperaturi scăzute. Spălarea în apă rece ajută la protejarea fibrelor hainelor, dar și la reducerea cheltuielilor, prin economisirea energiei electrice consumate.

Mai mult de 60% din emisiile de carbon generate în urma unui ciclu de spălare provin din procesul de încălzire al apei. Așadar, simpla schimbare de temperatură poate avea un impact major asupra mediului înconjurător. De exemplu, dacă toți oamenii din Europa ar reduce temperatura de spălare de la 40°C la 30°C, s-ar reduce 3.5 milioane de tone de CO2/an, echivalentul scoaterii a 2 milioane de mașini din circulație. De asemenea, schimbarea temperaturii de la 60°C la 30°C poate ajuta la reducerea consumului de energie cu până la 60% cu fiecare ciclu de spălare.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: