Stiri CSR

Asociația pastel și Carrefour România oferă echipamente eco pentru deplasarea cadrelor medicale la Spitalul Fălticeni

20 apr. 2022 3 min

Asociația pastel și Carrefour România oferă echipamente eco pentru deplasarea cadrelor medicale la Spitalul Fălticeni

Reading Time: 3 minute

Asociația pastel, cu sprijinul Carrefour România, a oferit 31 de biciclete către 31 de cadre medicale de sex feminin, pentru ca acestea să ajungă mai ușor la Spitalul Municipal Fălticeni, unde își desfășoară activitatea.

Proiectul „Pedale Salvatoare”, inițiat de Asociația pastel și finanțat de Carrefour România, a apărut din nevoia cadrelor medicale de a se deplasa rapid și eficient dinspre locuințele lor din cartierele mărginașe și localitățile de lângă Fălticeni, spre spitalul unde activează.

„Susținerea inițiativei Asociației pastel a fost un pas firesc pentru noi, deoarece în Carrefour România, punem oamenii în centrul activității noastre. Iar noi știm că pentru a face bine, trebuie să fii bine – o regulă valabilă cu atât mai mult în cazul cadrelor medicale, care au sarcina grea de a avea grijă de noi toți.

Mă bucur să avem cadre care lucrează cu responsabilitate și dedicare în Spitalul Municipal Fălticeni și ne dorim să le susținem pe cele care nu locuiesc în apropierea spitalului și care, de multe ori, își compromit programul de odihnă, petrecând timp pe drum sau căutând soluții logistice. Prin sprijinul nostru, ne dorim ca această corvoadă și dependența de alte mijloace de transport în comun să devină o amintire,”  a declarat Alina Gamauf, HR, CSR şi Corporate Affairs, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

Bicicletele au fost donate în cadrul unui eveniment organizat de Asociația pastel la Spitalul Municipal Fălticeni, în prezența reprezentanților Carrefour România și a lucrătorilor comerciali voluntari. Aceștia au realizat o serie de aranjamente florale pentru accesorizarea bicicletelor și, în plus, au pregătit 62 de pachete cu produse de igienă personală pe care le-au donat refugiaților ucraineni aflați în Fălticeni.

„Această inițiativă, propusă de Asociația pastel și susținută cu generozitate de Carrefour România arată, în primul rând, aprecierea pentru cadrele medicale ale orașului nostru, pentru munca și dedicarea lor. Asigurarea bicicletelor, perfecte pentru transportul înspre și dinspre spital, le va oferi doamnelor încredere și mai mult timp pentru gestionarea problemelor profesionale și personale fără ca acestea să interfereze cu odihna, atât de necesară în exercitarea meseriei lor.

În același timp, ne bucură și intervenția ONG-ului și a retailerului în ceea ce-i privește pe refugiații ucraineni aflați la noi în oraș, dar și colaborarea cu un ONG local pentru distribuirea pachetelor cu ajutoare acolo unde este cea mai mare nevoie de ele,” a spus Gheorghe Cătălin Coman, primarul orașului Fălticeni. 

„Sprijinul companiei Carrefour România ne onorează! Ne bucurăm că retailerul a dedicat resurse importante pentru ca această faptă bună să devină realitate și că s-a alăturat demersului nostru <<Nicio lună fără o faptă bună>>. Ne dorim ca aceste biciclete să le ușureze naveta cadrelor medicale, pentru ca acestea să reușească să se odihnească mai mult și să aibă mai mult timp pentru tot ceea ce implică acțiunea salvării unei existențe omenești,” a punctat Andreea Oprea, director executiv Asociația pastel

Bicicletele au ajuns la beneficiare în apropierea sărbătorii Paștelui. Astfel, de la data de 19 aprilie, cadrele medicale se pot deplasa cu ușurință spre spitalul unde activează și își pot desfășura activitatea în condiții de odihnă, un aspect important de care vor beneficia și pacienții Spitalului.

Într-o perioadă marcată de conflict și teama de consecințele acestuia, Asociația pastel și Carrefour s-au implicat și în ajutorarea refugiaților ucraineni care și-au găsit adăpost în Fălticeni. Astfel, lucrătorii comerciali voluntari ai Carrefour, împreună cu Asociația pastel, au donat către o organizație locală 62 de pachete cu produse de igienă personală care vor ajunge la cei care fug din calea războiului.

La eveniment au participat: Julien Munch – CEO Carrefour România, Alina Gamauf, HR, CSR şi Corporate Affairs, Membru în Comitetul Executiv Carrefour România  și Vlad Morariu – managerul Spitalului Municipal Fălticeni și Coman Gheorghe Cătălin, primarul Municipiului Fălticeni.

Despre Asociația pastel

Asociația pastel este răspunsul unei nevoi actuale: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.

Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită.

Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.

Activ. În fiecare lună.

Vrem să construim un prezent în care toți oamenii și toate companiile fac un obicei din a realiza fapte bune. O rutină constructivă prin care ajutorul ajunge periodic la cei care au nevoie de el. Vedem binele ca pe un obicei de care avem nevoie cu toții pentru a obține societatea în care ne dorim să trăim.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: