Good News

Au fost desemnați câștigătorii premiillor Dr. Mioara Mincu 2026

18 mai 2026 3 min
Adaugă Revista Biz ca sursă preferată în Google

Au fost desemnați câștigătorii premiillor Dr. Mioara Mincu 2026

Reading Time: 3 minute

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București a premiat excelența în asistența medicală în cadrul evenimentului „Premiile Dr. Mioara Mincu” – ediția a IV-a.

Acesta face parte dintr-un amplu proiect educațional denumit „Ambasadorii Sănătății”, un demers dedicat promovării educației pentru sănătate și orientării tinerilor către cariera de asistent medical. Într-un context în care educația pentru sănătate devine o prioritate strategică la nivel european, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a inițiat proiectul „Ambasadorii Sănătății”, desfășurat în două etape (31 martie și 14 mai 2026), menit să inspire, să educe și să creeze punți solide între mediul educațional și cel medical.

Într-o perioadă în care inteligența artificială schimbă rapid piața muncii, profesia de asistent medical își confirmă relevanța și stabilitatea

„Educația pentru sănătate reprezintă fundamentul unei societăți echilibrate și responsabile. În contextul actual, rolul asistenților medicali devine esențial pentru sustenabilitatea sistemelor de sănătate.  Prin astfel de inițiative, ne propunem să formăm nu doar profesioniști competenți, ci și oameni dedicați, capabili să aducă o contribuție reală în viața pacienților”, declară prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.

Prin această inițiativă, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” își consolidează rolul de promotor al educației pentru sănătate și inițiator al unor programe care contribuie activ la formarea unor generații responsabile, informate și orientate către domeniul medical.

„Ambasadorii Sănătății” își dorește să devină o platformă de colaborare și inspirație care creează conexiuni durabile între educație și sistemul medical, cu impact direct asupra comunității și asupra viitorului generațiilor tinere.

„Scopul nostru prin oferirea acestor premii este de a sublinia rolul asistentului medical în societatea contemporană, de a promova și recunoaște meritele asistenților medicali în România, precum și a institutiilor care contribuie la promovarea profesiei de asistent medical și la dezvoltarea asistenței medicale în România.”, afirmă prof. Aurelia Șova, Director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

„Performanța în domeniul medical nu înseamnă doar competență tehnică, ci și empatie, responsabilitate și dedicare. Ne dorim să promovăm aceste valori și să oferim modele autentice pentru viitorii noștri absolvenți”, a declarat prof. dr. Andreea Csolti, Director Adjunct.

Evenimentul „Premiile Dr. Mioara Mincu” – ediția a IV-a a reunit profesioniști din domeniul sănătății, medici, asistenți medicali, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, cadre didactice și parteneri educaționali.

În cadrul evenimentului au fost acordate următoarele premii:

SECȚIUNEA MANAGERUL ANULUI ÎN DOMENIUL MEDICAL

  • Prof. Univ. Dr. FLORIN – CĂTĂLIN CÎRSTOIU – medic primar, Manager Spitalul Universitar de Urgență București, decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

SECȚIUNEA EXCELENȚĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL

  • Conf. Univ. Dr. CĂTĂLIN CÎRSTOVEANU – Șef Secție Terapie Intensivă Nou – Născuți, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”

SECȚIUNEA MEDICINĂ DE URGENȚĂ

  • Dr. RODICA – ALIS GRASU – Manager general, Serviciul de Ambulanță București – Ilfov (SABIF)

SECȚIUNEA ASISTENȚI MEDICALI

  • Director îngrijiri medicale – Agent șef principal de poliție CERASELA – MARIANA NEAGU – As. med. pr. licențiat, Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat DANIELA GHEORGHE, Spitalul Clinic Colentina
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat ALINA – MIHAELA BOBOCEA, Spitalul Universitar de Urgență București
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat GLADYS DIACONU, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat IONUȚ LUNGU, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”
  • As. Șef Clinica Pediatrie I – LAURA MANEA, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
  • As. Șef. Ortopedie – GAROFIȚA IORDACHE, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”

*SECȚIUNEA PROMOVAREA EDUCAȚIEI MEDICALE ÎN MASS – MEDIA

  • DANIELA PALADE TEODORESCU – jurnalistă, scriitoare, trainer educațional, consilier de dezvoltare personală și de carieră
  • NICOLETA CĂLUGĂREANU – psiholog, realizatoarea emisiunii „Viitor pentru România” – Prima News

*SECȚIUNEA EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

  • Atena STOICA – psiholog, consilier vocațional, Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, prim-vicepreședinte al Romanian Society of Lifestyle Medicine (RSLM)
  • Cristina BRAD – consilier juridic, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”
  • Răzvan ȘIȘU – Business Development Manager – CODECS
  • Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”
  • Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”
  • Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez”
  • Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”
  • Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny”
  • Liceul Economic Nr. 1
  • Liceul Teoretic „Ioan Petruș” – Otopeni, jud. Ilfov
  • Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”
  • Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu” – Mihăilești, jud. Giurgiu
  • Liceul Teoretic „Benjamin Franklin”
  • Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”
  • Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”
  • Colegiul Tehnic Media
  • Colegiul Tehnic Energetic
  • Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”
  • Liceul Teoretic „Marin Preda”

Articole pe aceeași temă: