Stiri Companii Good News

Biz Good News: Top Line donează 2% din încasări, produse și oferă locuri de muncă pentru refugiați

9 mart. 2022 3 min

Biz Good News: Top Line donează 2% din încasări, produse și oferă locuri de muncă pentru refugiați

Reading Time: 3 minute

Top Line, compania lider în România în distribuția de produse și servicii de frumusețe profesională, se implică în continuare în susținerea categoriilor sociale dezavantajate.

Prin prisma situației alarmante generată de conflictul militar din Ucraina, Top Line a decis să susțină familiile de refugiați sosite în România, atât din punct de vedere financiar, cât și oferind soluții pentru a putea avea surse de venit cât timp se află în țara noastră.

Astfel, compania va dona 2% din vânzările online, de pe www.topline.ro, în următoarele trei luni, va trimite pachete cu produse de îngrijire pentru femei și copii, și, împreună cu partenerii săi din țară, înființează locuri de muncă pentru refugiați, femei și bărbați deopotrivă.

Suntem profund afectați de situația familiilor ucrainiene, a femeilor care se văd nevoite să se despartă de partenerii de viață și să lase în urmă tot ce au agonisit o viață întreagă. Este crunt numai să te gândești că, peste noapte, ești nevoit să iei o valiză și să părăsești țara, alături de copiii tăi, fără a avea un plan concret și pe nimeni care să te sprijine.

Până acum au trecut granița, în România, peste 300.000 de refugiați, iar o mare parte dintre aceștia au rămas aici și depind de ajutorul nostru, al tuturor.

Întâmplător, mesajul Top Line, încă de la începutul anului, este #WeCare, întrucât, prin serviciile pe care oferim, avem grijă de frumusețea și sănătatea semenilor noștri. Ne pasă și ne implicăm să îi ajutăm pe cei care au nevoie de ajutor.

În acest sens, am decis ca 2% din încasările pe care le vom avea în următoarele trei luni, în urma vânzării de produse de frumusețe pe www.topline.ro, să îi donăm către UNICEF, care derulează un amplu program de ajutor al familiilor de refugiați din țara noastră.

Apoi, vom asigura un transport cu produse de îngrijire personală, prin intermediul a 10 asociații partenere.

Nu în ultimul rând, ne dorim ca familiile de refugiați să aibă o sursă de venit, astfel că am discutat cu partenerii Top Line din țară, clinici și saloane de înfrumusețare, și se vor înființa noi locuri de muncă temporare ce vor putea fi ocupate atât de femei, cât și de bărbați, care ar avea nevoie de un salariu în această perioadă.

Top Line a sprijinit dintotdeauna industria de frumusețe profesională din România, a oferit logistica necesară înființării și susținerii afacerilor de profil și a ajutat astfel la eliberarea de noi locuri de muncă. Ne pasă de industria minunată în care activăm de peste 26 de ani, ne pasă de cei din jur și suntem bucuroși că putem ajuta”, declară Diana Baicu, Director General Top Line.

Top Line va distribui produsele de îngrijire personală prin intermediul a 10 asociații: Asociația Round Table 20, Asociația CONCORDIA, Asociația Copii pentru Viitor, Asociația Social Activ, Asociația șansa ta, Asociația specialiștilor în calitate, Asociația Tiberius, Asociația Mă Bucur de Viață, Asociația Pentru Ambulanța Bacău, Asociația Casa Tuturor.

În urmă cu doi ani, la începutul pandemiei, Top Line a avut o inițiativă similară, venind atunci în sprijinul medicilor din linia întâi. Compania a donat 1% din vânzările online, de pe www.topline.ro, precum și produse pentru igiena personală și articole de unică folosință.

Mesajul Top Line, #WeCare, este acum mai relevant ca niciodată. Ne pasă de voi, avem grijă de sănătatea și frumusețea voastră și vă oferim astfel toate resursele necesare, produse și servicii de calitate. Știm că, dacă ne simțim bine cu noi înșine, și relația cu cei din jur va fi armonioasă, și lucruri bune se vor întâmpla”, încheie Diana Baicu, Director General Top Line.

Lansată în 1996, Top Line este cel mai mare distribuitor de tehnologie și produse profesionale destinate industriei de frumusețe din România, în portofoliul companiei aflându-se branduri de top precum Moroccanoil, Babor, Guinot, Joico,Kevin Murphy, Goldwell, Kryolan, Academie, Dermia Solution, LPG, CND, Blue Sky Mary Cohr, Classys, Tigi, Ultratone Silver Fox.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: