Stiri Finanțe

Inflație dar și creștere economică. INS anunță o creștere de 5.2% în primul trimestru din 2022

17 mai 2022 2 min

Inflație dar și creștere economică. INS anunță o creștere de 5.2% în primul trimestru din 2022

Reading Time: 2 minute

Creșterea economică există și este susținută. Datele au fost anunțate astăzi de către Institutul Național de Statistică pentru primele trei luni ale anului. Potrivit Datelor Semnal, în perioada ianuarie – martie se arată o creștere economică de peste 5% comparativ cu ultimele luni ale anului trecut și de 6,5% față de aceeași perioadă din 2021.

Creștere de 5.2% a economiei

Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul înregistrat a fost de 6,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În ceea ce priveşte evoluţia PIB în ultimul trimestru al anului trecut, INS a explicat faptul că pe serie ajustată sezonier indicii de volum au fost modificaţi faţă de a doua variantă provizorie ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială.

Astfel, dacă potrivit datelor publicate în aprilie PIB a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, noile date arată că economia a consemnat un avans de 1%.

„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022 cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021, publicată în comunicatul de presă nr. 85 din 8 aprilie 2022. Astfel: rezultatele trimestrului I 2021, comparativ cu trimestrul IV 2020, au fost revizuite de la 101,9% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul III 2020, au fost revizuite de la 101,6% la 103,3%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,4% la 97,1%; rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,9 la 101,0%”, se precizează în comunicatul INS.

Estimarea de creștere economică este prognozată în scădere

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior.

Estimările publicate de CNSP sunt în linie cu previziunile instituţiilor financiare internaţionale care au revizuit în scădere semnificativă ţintele de creştere ale economiei româneşti în acest an. Astfel, FMI estima, recent un avans de 2,2% pentru 2022, de la 4,8% cât indica în toamnă, în timp ce Banca Mondială a indicat o creştere chiar mai modestă pentru PIB-ul României, de 1,9%.

Proiectul de buget pentru anul 2022 a fost configurat pe o creştere economică de 4,6%.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: