Companii Finanțe Stiri

BCR și BRD – credit de 23 mil euro pentru Caroli Foods Grup

25 sept. 2017 2 min

BCR și BRD – credit de 23 mil euro pentru Caroli Foods Grup

Reading Time: 2 minute

Banca Comercială Română (BCR) și BRD Groupe Societe Generale (BRD) susțin dezvoltarea Caroli Foods Grup, printr-o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 23 de milioane de euro.

Creditul a fost acordat pentru extinderea facilităților de producție și achiziția de noi echipamente.

În cadrul acestei facilitați de credit, BCR are rolul de Coordonator, Aranjor Principal Mandat și Agent de Documentație, iar BRD cel de Aranjor Principal Mandat și Agent de Facilitate și Garanții. Finanțarea, în valoare de 23 de milioane de euro, a fost aranjata sub forma unui club-deal, cu cote egale între cei doi creditori, arată BCR, într-un comunicat de presă.

Facilitatea de credit a fost acordată, în principal, pentru extinderea facilităților de producție ale Caroli Foods Group și achiziția de noi echipamente, inclusiv pentru finanțarea capitalului de lucru. Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) au acționat în calitate de avocați pentru sindicatul de bănci.

“2017 este un an istoric pentru Caroli Foods Group datorită preluării companiei de către Sigma Alimentos, unul dintre liderii mondiali de carne carne preparată și conservată. Această schimbare la nivel de acționariat garantează faptul că noi, Caroli Foods Group, vom continua să investim în brandurile noastre, în tehnologie și în inovație pentru a putea deservi consumatorii și pentru a le depăși așteptările. Mulțumesc BCR și BRD pentru încrederea acordată și pentru suportul oferit în satisfacerea nevoilor consumatorilor noștri și atingerea obiectivelor companiei”, a declarat Khaled el Solh, CEO Caroli Foods Group.

“Ne bucurăm că prin acest nou credit sindicalizat putem susține o companie precum Caroli Foods Grup, un brand de talie națională, cu o puternică amprentă industrială și capacități semnificative de distribuție și desfacere. Finanțarea companiilor care produc, angajează și contează în viața românilor rămâne unul dintre obiectivele noastre cheie”, a declarat Cătălina Porojan, Director Executiv al Direcției Groupe Large Corporate Finance în cadrul BCR.

„Noua facilitate de credit sindicalizat aranjată împreună cu BCR pentru Grupul Caroli Foods reconfirmă poziția BRD Groupe Société Générale de partener pe termen lung pentru companii si angajamentul nostru total de a continua să finanțăm activ economia, dezvoltarea afacerilor creatoare de valoare adăugată și clienţi precum Grupul Caroli Foods” a declarat Mihaela Chifiac, Director Comercial, Corporate Banking & Global Financing BRD.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: