Stiri

Bittnet Group atrage 2 milioane de euro de la investitorii BVB

28 dec. 2022 2 min

Bittnet Group atrage 2 milioane de euro de la investitorii BVB

Reading Time: 2 minute

Bittnet, un grup de companii IT listate pe piața principală a Bursei de Valori București, anunță închiderea cu succes a unui plasament privat de obligațiuni corporative.

Plasamentul privat s-a desfășurat între 21 și 27 decembrie 2022, perioadă în care 53 de investitori au subscris 20.596 obligațiuni denominate în euro. Oferta a fost suprasubscrisă, depășind pragul maxim vizat de 20.000 de obligațiuni și, prin urmare, a fost suplimentată.

„De la listarea noastră din 2015 am promis că vom folosi în mod continuu mecanismele pieței de capital pentru a finanța o poveste de creștere accelerată într-o industrie favorizată din punct de vedere economic: IT-ul românesc. Încrederea manifestată de investitori în cei opt ani de la listare ne-a permis să creștem de la o companie cu venituri de 8 milioane de lei în 2014 la un grup cu afaceri cumulate de aproximativ 250 de milioane în acest an. Mulțumim tuturor investitorilor noștri pentru sprijinul acordat și pentru suprasubscrierea, din nou, a unei oferte pentru instrumentele financiare BNET. Capitalul atras în cadrul acestui plasament, la care am participat atât eu, cât fratele meu, Cristian, prin subscrierea de obligațiuni BNET, ne va permite să continuăm extinderea grupului nostru”, a declarat Mihai Logofătu, CEO al Bittnet Group.

Capitalul atras va fi utilizat, cel mai probabil, pentru finanțarea achiziționării pachetului de 70% din acțiunile Dataware Consulting SRL (Dataware), integrator IT&C de produse și servicii, care se va alătura grupului de afaceri „Cloud & Infrastructure” din cadrul diviziei de tehnologie a Bittnet Group. În prezent, tranzacția este supusă aprobării de către Consiliul Concurenței. Dacă va fi finalizată, rezultatele consolidate ale Bittnet Group, incluzând performanța înregistrată de Dataware, vor însemna venituri anuale de peste 300 de milioane de lei.

Finanțarea atrasă este de 1.961.144 de euro. Obligațiunile cu o valoare nominală de 100 de euro au o scadență de 42 de luni, rata dobânzii fiind de 9% pe an, iar cuponul se va plăti trimestrial. Obligațiunile în euro vor fi listate pe una dintre piețele BVB, AeRO sau Piața Principală, preferința conducerii fiind pentru cea din urmă. Grupul intenționează să listeze obligațiunile în primul trimestru al anului 2023, înainte de plata primului cupon, care va avea loc în aprilie 2023, către investitorii care dețin aceste obligațiuni la sfârșitul lunii martie 2023.

„Suntem încântați că, în ciuda tuturor provocărilor pe care piața de capital locală le-a avut de înfruntat în acest an, bursa funcționează și companii solide cu istoric dovedit pot atrage capital. În cazul de față, succesul acestei oferte este, în opinia noastră, determinat de faptul că an de an, începând cu 2015, rezultatele financiare ale Bittnet au fost susținute de un cash-flow puternic. Acest lucru oferă investitorilor un sentiment de siguranță atunci când aleg să investească în Bittnet. Și ne vom ține întotdeauna de această promisiune față de investitorii noștri. Pe parcursul anului 2023, în funcție de nevoile Grupului, precum și de condițiile pieței, ne propunem să organizăm și alte runde de finanțare prin emiterea de obligațiuni, de preferință prin oferte publice succesive”, a adăugat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group.

Plasamentul privat a fost intermediat de BRK Financial Group. Aceasta este cea de-a șasea emisiune de obligațiuni a Bittnet Group, care până în prezent a rambursat deja în avans două dintre obligațiunile corporative – BNET19 în valoare totală de 4,2 milioane de lei și BNET22 în valoare totală de 4,5 milioane de lei. Restul de trei emisiuni, BNET23, BNET23A și BNET23C vor ajunge la scadență în 2023.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: