Reading Time: 6 minute

Timp de două zile, pe 6 și 7 noiembrie, Future Frames aduce la București o selecție internațională de filme și experiențe imersive, conversații și ateliere pentru publicul curios să descopere cum se schimbă felul în care spunem și trăim poveștile.

Cinemaul imersiv începe să iasă din faza de curiozitate tehnologică. Are competiții dedicate la Cannes și Veneția, circuite de finanțare și un public dispus să plătească pentru experiențe care nu pot fi reproduse acasă. Miza următorului capitol nu mai este doar tehnologia, ci felul în care aceste experiențe pot deveni sociale, sustenabile și scalabile. Pe 6 și 7 noiembrie, Future Frames aduce această discuție la București.

În mai, la Cannes, Competiția Imersivă a ajuns la a treia ediție. A prezentat nouă lucrări din opt țări, cu până la 200 de spectatori pe sesiune, și a strâns peste 3.000 de rezervări pe durata festivalului.

Nu e o cifră care să impresioneze lângă sălile Palatului Festivalului. Devine însă relevantă pentru un format pe care, în urmă cu doar câțiva ani, mulți îl considerau deja un val de tehnologie trecut.

Din sufragerie, înapoi în sală

Promisiunea inițială a realității virtuale suna simplu: o cască în fiecare casă, un cinema în fiecare sufragerie.

Adopția nu s-a produs la scara anticipată. Pentru majoritatea oamenilor, casca VR a rămas un dispozitiv folosit ocazional, iar entuziasmul comercial din jurul metaversului s-a temperat.

Dar experiențele imersive nu au dispărut odată cu valul de hype. O parte importantă a pieței s-a mutat spre experiențe location-based, operate în spații dedicate, unde tehnologia, conținutul și publicul se întâlnesc într-un context controlat.

Într-un fel, formatul s-a întors acolo unde a trăit dintotdeauna cinemaul: în locuri în care experiența are un program, un bilet și un public.

Venice Immersive, secțiunea XR a Festivalului de Film de la Veneția, a împlinit anul acesta zece ani. Ediția 2026 a prezentat 68 de proiecte din 26 de țări, pe o insulă rezervată experiențelor imersive.

Pentru cine privește fenomenul cu ochi de business, detaliul important este însă altul. În jurul Venice Immersive funcționează și un circuit de industrie, iar proiectele imersive au acces la mecanisme de dezvoltare și finanțare alături de alte forme audiovizuale.

Faptul că aceste proiecte au intrat în circuite de selecție, finanțare și coproducție similare celor folosite de filmul tradițional arată că nu mai sunt tratate doar ca experimente tehnologice, ci ca o categorie culturală și economică în curs de consolidare.

Imersiune care conectează

Primul val de VR a avut și o problemă de imagine: un om singur, cu o cască pe ochi, rupt de cei din jur.

Exact opusul experienței pe care cinemaul a construit-o timp de mai bine de un secol: necunoscuți adunați în aceeași sală, în același întuneric, în fața aceleiași povești. O parte din noul val încearcă să rezolve exact această limitare.

Katàbasis, lucrarea premiată anul acesta la Cannes drept cea mai bună operă imersivă, combină realitatea virtuală cu o proiecție 360° rulată simultan. Cine poartă casca și cine se află în sala imersivă trăiesc aceeași coborâre în subteranul New Yorkului, dar din perspective diferite.

Katabasis Official Poster Horizontal Competition Immersive 2026

La Veneția, selecția din acest an a inclus și 26 de lumi VRChat. Sunt spații virtuale în care participanții se întâlnesc sub formă de avatare și pot traversa aceeași experiență, chiar dacă fizic se află la mii de kilometri distanță.

Astfel de formate schimbă și ideea de imersiune: experiența nu mai trebuie să fie neapărat solitară. Ea poate deveni colectivă, sincronizată sau distribuită între participanți aflați în locuri diferite.

Spectatorul nu mai este întotdeauna doar martor. Se poate mișca, poate alege unde privește, poate reacționa, iar uneori prezența lui devine parte din mecanismul lucrării.

Piața globală de location-based entertainment – o categorie mult mai largă decât cinemaul imersiv – era estimată la 5,47 miliarde de dolari în 2024 și ar urma să ajungă la 15,33 miliarde până în 2029.

Cifra include parcuri tematice, muzee și alte forme de entertainment, deci nu poate fi citită ca dimensiune a pieței de cinema imersiv.

Arată însă o tendință relevantă: crește investiția în experiențe digitale care au nevoie de un spațiu fizic, infrastructură și prezența publicului.

Pentru creatori, modelul location-based rezolvă o parte dintre problemele pe care distribuția exclusiv prin magazinele de aplicații nu le-a rezolvat. O experiență poate avea un preț per acces, o durată controlată și un context de prezentare care îi păstrează calitatea tehnică și artistică. Dar costurile rămân importante.

O lucrare imersivă poate avea nevoie de căști, computere, sisteme de tracking, spații calibrate, personal care asistă publicul și un program logistic precis. Unele experiențe VR pot reuni simultan zeci de participanți, în timp ce proiecțiile 360° pot funcționa la o scară apropiată de cea a unei săli de cinema. Fiecare lucrare vine însă cu propria infrastructură și cu propriul model de operare.

Cum spunea recent Mark Ritson în paginile Biz, creativitatea are nevoie de bani. Pentru experiențele imersive, ideea devine foarte concretă: fără investiție în infrastructură, producție și distribuție, chiar și o lucrare recunoscută internațional poate rămâne accesibilă unui public foarte restrâns.

Pentru branduri, interesul vine și dintr-o problemă foarte actuală: atenția este din ce în ce mai fragmentată.

Experiențele imersive pot crea contexte în care publicul petrece zeci de minute într-un spațiu coerent, fără competiția permanentă a altor ecrane și notificări. Valoarea nu stă însă în simpla expunere a unui logo, ci în capacitatea brandului de a se integra relevant în experiență.

Într-un mediu în care reach-ul poate fi cumpărat tot mai ușor, atenția reală și timpul petrecut voluntar devin resurse mult mai greu de obținut.

România intră în sală

Pe 6 și 7 noiembrie, Future Frames, primul festival dedicat cinemaului imersiv din România, aduce la București o selecție de lucrări care au circulat în ultimii ani prin unele dintre cele mai importante festivaluri internaționale.

Programul Future Frames se desfășoară în două spații: lucrările imersive sunt prezentate la MINA Museum, iar Future Frames Talks – conferințele, panelurile și întâlnirile cu autorii și cercetătorii invitați – au loc la NORD Events Center by Globalworth.

Selecția include Katàbasis, câștigătoarea Best Immersive Work la Cannes 2026; Red Planet 3009, selectată în aceeași competiție; Emperor, distinsă cu Achievement Prize la Venice Immersive în 2023; și Soul Paint, premiată de juriu la SXSW în 2024.

Lor li se adaugă Human Violins – Prelude, creată de Ioana Mischie și selectată în Competiția Imersivă de la Cannes în 2024.

Selecției internaționale i se adaugă și proiecte dezvoltate în România, care explorează relația dintre imagine, tehnologie și percepție.

Visual Numbers Theory, instalația imersivă semnată de regizorul Adi Voicu, pornește de la universul matematic al lui Adrian Diaconu și transformă concepte abstracte în imagine, sunet și spațiu. Experiența este urmată de un dialog cu prof. Adrian Diaconu, Associate Professor la University of Minnesota și consultant pentru A Beautiful Mind, despre relația dintre gândirea matematică, inteligența artificială și felul în care sisteme complexe pot fi traduse în modele și experiențe accesibile publicului.

Tot în program se află Captură 360°, care explorează felul în care se schimbă limbajul vizual atunci când cadrul clasic dispare, iar spectatorul își poate alege singur direcția privirii. Festivalul nu se limitează însă la prezentarea lucrărilor.

Componenta Future Frames Talks aduce la București creatori, cercetători și profesori care discută atât noile forme de storytelling, cât și impactul psihologic al tehnologiilor imersive.

Andrea Gaggioli, profesor la Università Cattolica del Sacro Cuore din Milano, studiază felul în care tehnologiile emergente și experiențele imersive pot influența emoția, cogniția, creativitatea și transformarea personală.

Manos Tsakiris, profesor de psihologie la Royal Holloway, University of London, cercetează felul în care creierul construiește sentimentul că propriul corp ne aparține și că noi suntem autorii propriilor acțiuni – mecanisme neurocognitive esențiale pentru felul în care ne formăm sentimentul de sine.

Prezența lor mută conversația dincolo de tehnologie și către o întrebare mai largă: ce se schimbă în experiența umană atunci când mediul digital nu mai este doar privit, ci trăit?

Future Frames este organizat în parteneriat cu UNATC și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, cu MINA și RSQ – Pătratul Roșu în rol de coproducători ai ediției.

Componenta academică și educațională arată că miza nu este doar prezentarea lucrărilor, ci și dezvoltarea competențelor și a dialogului local în jurul noilor forme de storytelling și al tehnologiilor imersive.

Cinemaul imersiv nu va înlocui sala clasică, la fel cum fotografia nu a înlocuit pictura.Se adaugă. Deschide un teritoriu între film, artă digitală, joc, performance și tehnologie, în care regulile de producție, distribuție și monetizare încă se construiesc. Aici se află poate și oportunitatea.

Cei care învață devreme cum se produce o astfel de experiență, cum se distribuie, cum se construiește publicul și cum se finanțează pot avea un avantaj atunci când nișa va deveni mai matură.

Întrebarea pentru piața locală nu mai este dacă aceste formate merită luate în serios. Cannes și Veneția au răspuns deja la asta.

Întrebarea este cine va construi în România infrastructura, publicul, competențele și modelele de finanțare care le pot transforma din evenimente punctuale într-un ecosistem. Ecranul rămâne. Dar povestea, businessul și publicul încep să se construiască și dincolo de el.