Business Stiri Tech

Evaluarea UPS-urilor cu ajutorul Inteligenței Artificiale

28 oct. 2020 < 1 min

Evaluarea UPS-urilor cu ajutorul Inteligenței Artificiale

Reading Time: < 1 minut

Schneider Electric a prezentat oficial o modalitate de gestionare și monitorizare de la distanță a centrelor de date și de calcul de ultimă generație, cu o serie de inovații pentru operațiuni mai eficiente și mai sigure. Compania și-a îmbunătățit platforma de management EcoStruxure IT Expert cu evaluarea stării de sănătate a bateriei UPS cu suport AI, o utilizare în premieră în industrie a capabilităților predictive.

EcoStruxure IT este soluția Schneider Electric de nouă generație pentru gestionarea centrelor de date, oferind posibilitatea operării de la distanță de pe orice dispozitiv – telefon, tabletă sau PC de acasă – în orice moment. Soluția permite centrelor de date să mențină operațiunile și disponibilitatea atunci când la fața locului este personal minim sau deloc personal calificat.

Baze de date

Simpla prelucrare a datelor de către un sistem bazat pe inteligență artificială nu este suficientă, deoarece este esențial de clarificat ce date trebuie analizate pentru a rezolva probleme specifice. Ceea ce face posibilă capabilitatea predictivă de evaluare a stării bateriei EcoStruxure IT Expert și acțiunile recomandate, este baza de date Schneider Electric, care colectează date de la milioane de dispozitive conectate. Astfel, datele sunt normalizate și valorificate pentru a descoperi informații valoroase, care pot fi transformate în recomandări funcționale.

Evaluarea stării de sănătate a bateriei UPS

Până acum era imposibil pentru utilizatori să știe cu exactitate când va înceta să funcționeze un UPS. Evaluarea stării de sănătate a bateriei cu EcoStruxure IT Expert UPS oferă informații despre UPS, generând o evaluare care prezice sfârșitul duratei de viață a bateriilor pe baza condițiilor specifice ale UPS-ului respectiv. Această implementare inovatoare a capabilităților predictive generează, de asemenea, un set de acțiuni recomandate pentru îmbunătățirea sănătății și duratei de viață a bateriilor, permițând economii operaționale și evitând perioadele de nefuncționare neplanificate.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: