Biz CEO Exchange 2025: Leadership la un nou nivel
Reading Time: 4 minutePentru un lider adevărat, provocările reprezintă o oportunitate de creștere, atât la nivel personal, cât și la nivelul organizației. Biz CEO Exchange este proiectul special al echipei Biz care a convins din nou zece ocupanți ai fotoliului de CEO din companii de top din România să facă pentru o zi schimb de locuri și de experiențe.
Dacă să fii CEO al unei companii este o provocare uriașă, să accepți să ocupi aceeași poziție într-o altă companie, chiar și doar pentru o zi, arată că ești un lider deschis la schimbare, dar și încrezător în experiența și abilitățile proprii.
Biz CEO Exchange 2025, powered by AQUA Carpatica, a convins zece directori executivi din companii de top din România să vadă, pentru o zi, cum este să conducă altă companie.
Liderii care au acceptat provocarea Biz CEO Exchange 2025
Ömer Tetik, Director General Banca Transilvania

Are peste 20 de ani de experiență în banking, în România, Rusia și Turcia și este CEO al Băncii Transilvania din 2013. Sub coordonarea sa, BT a ajuns cea mai mare bancă din România și din Sud-Estul Europei. Ömer Tetik este un susținător puternic al dezvoltării pieței de capital din România și al antreprenorilor români.
Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova

Conduce de zece ani unul dintre cei mai importanți retaileri din piață și, în tot acest timp, a ajuns să iubească România, care i-a devenit a doua casă, și a învățat limba română. Marco Hößl nu crede în rigorile tradiționale de organizare și a ales mereu să fie un lider diferit, să inspire prin schimbarea mentalităților și să le insufle colegilor convingerea că imposibilul poate fi atins.
Elisabeta Moraru, Country Director Google România

Din 2012 se află în fruntea businessului Google din România, care a crescut și s-a consolidat, devenind un hub regional important al gigantului global. Elisabeta Moraru este un lider cu experiență de peste 20 de ani în top management și a sprijinit activ digitalizarea nu doar în business, ci și în sistemul educațional și mass-media.
Nicoleta Radu, Director General al PAID România

Este un profesionist cu peste 20 de ani de experiență managerială și antreprenorială în diverse domenii. La conducerea PAID de peste un deceniu, Nicoleta Radu a reușit să reorganizeze compania astfel încât aceasta să își îndeplinească mai bine rolul strategic pentru România, oferind proprietarilor de locuințe capacitatea de reconstrucție după dezastre naturale.
Corneliu Bodea, CEO Adrem

Cu o experiență îndelungată în domeniul energetic, în managementul unor activități complexe și a peste 1.600 de angajați, Corneliu Bodea este cunoscut pentru viziunea sa strategică și pentru eforturile sale în promovarea inovației și sustenabilității în sectorul energetic, contribuind la inițiativele de dezvoltare ale mediului antreprenorial românesc, dezvoltarea economiei și politicilor energetice din România.
Radu Savopol, cofondator 5 to go

Este un antreprenor pur-sânge. Radu a pornit 5 to go alături de Lucian Bădilă, în 2015, cu o investiție de 10.000 de euro, aducând pe piața HoReCa din România conceptul inovator de preț unic pentru toate produsele comercializate. Astăzi, businessul a depășit 600 de unități, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est, dar și cea mai accesată franciză din România.
Manuela Banu, CEO Orkla Foods România

A studiat aeronautica, dar a ales domeniul alimentar. De mai bine de 20 de ani, Manuela Banu lucrează pentru Orkla Foods România, o companie pe care o conduce de peste 16 ani.
Irina Pencea, General Manager eMAG România, Ungaria și Bulgaria

A pornit ca antreprenoare în comunicare și a contribuit la construcția mai multor branduri de succes din industrii precum banking şi ecommerce, telecom, retail sau energie. Din 2023, Irina conduce eMAG România, Bulgaria și Ungaria, cel mai mare retailer online din regiune.
Gabriela Nistor, CEO Salt Bank

Este unul dintre cei mai experimentați și respectați lideri din industria bancară, cu aproape trei decenii de carieră dedicată excelenței în acest domeniu. După o activitate prodigioasă în cadrul Băncii Transilvania, Gabriela a preluat conducerea Salt Bank, primul neobank 100% românesc care, în primul an de activitate, a atras 700.000 de clienți.
Radu Berevoescu, General Manager & Senior Commercial Director East Balkans PepsiCo

De-a lungul celor aproape 15 ani de carieră, a parcurs un traseu profesional remarcabil, ocupând diverse roluri în domeniul financiar și comercial. După 11 ani în finanțe, timp în care a gestionat strategii pentru 30 de țări, Radu a devenit CFO pentru PepsiCo East Balkans, contribuind la gestionarea companiei în perioada pandemiei, după care a preluat în 2021 rolul de Organized Trade Director, construind parteneriate strategice și obținând creșteri ale cotei de piață în toate categoriile. Conduce din 2023 businessul PepsiCo East Balkans.
Biz CEO Exchange 2025 este un proiect unic Biz powered by AQUA Carpatica.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz