Biz Timișoara Evenimente Lifestyle Proiecte Biz Stiri

#BizTimișoara: House of European Institutes pune ilustratorii bănățeni pe hartă

30 aug. 2023 3 min

#BizTimișoara: House of European Institutes pune ilustratorii bănățeni pe hartă

Reading Time: 3 minute

La House of European Institutes (HEI), pe 1 septembrie, de la ora 18:00, are loc finisajul expoziției de ilustrație spaniolă realizată de femei „Ilustrad/as. O privire asupra creației feminine în ilustrația spaniolă contemporană”, proiect ce reunește 12 artiste de renume internațional din Spania și Chile. Evenimentul cuprinde lansarea primei hărți a ilustratorilor din zona Banatului, o discuție despre încercările profesiei de ilustrator, din perspectiva invitatei din Spania, ilustratoarea Helena Perez Garcia, în dialog cu artista Sorina Vazelina, iar la apus va începe seara dansantă pe ritmuri de reggaeton, mixate de Petit Comité, DJ Set, „El espectro del antiguo y nuevo reggaeton”.

Tot atunci HEI – House of European Institutes va fi vizitat, în premieră, de The Secret Garden Bookshop, o mică librărie pop-up de la care publicul va putea cumpăra sau răsfoi o selecție de publicații despre proiecte de ilustrație locală.

Lansarea primei hărți a ilustratorilor din zona Banatului

În contextul expoziției Ilustrad/as, care prezintă noutăți din ilustrația spaniolă contemporană realizată de femei și e organizată de Institutul Cervantes București, artistele Sorina Vazelina și Mălina Cristea au cartografiat o listă non-exhaustivă a ilustratorilor locali bănățeni. Campania de cartografiere a ilustratorilor are ca scop racordarea profesioniștilor din Timișoara la dinamica socială și culturală internațională, facilitând întâlniri între artiști, creativi și alți practicieni culturali cu experiență din spațiul european și corespondenții locali ai acestora.

Demersul de a realiza o hartă care prezintă ilustratori din județul Banat vine în întâmpinarea obiectivului  House of European Institutes (HEI) de a promova cultura locală și va fi urmată de noi ediții, îngrijite de alți ilustratori locali. 

Harta rezultată va fi distribuită gratuit la sediul House of European Institutes (HEI) până la sfârșitul anului 2023, programul de funcționare al HEI fiind: miercuri – vineri, 16:00 – 20:00 și sâmbătă – duminică, 11:00 – 20:00.

House of European Institutes pune ilustratorii bănățeni pe hartă

Program detaliat 1 septembrie:

Ora 18:00 – Lansarea hărții realizată de artistele Sorina Vazelina și Mălina Cristea

Ora 19:00 – Discuție condusă de artista Sorina Vazelina cu ilustratoarea spaniolă Helena                     Perez Garcia despre dinamica de pe piața muncii pentru ilustratori, sfaturi utile pentru cei aflați la început de drum sau pentru cei care își doresc o reprofesionalizare în acest domeniu, dar încă nu îndrăznesc să facă o schimbare majoră în viața lor.

Ora 20:30 – Seară dansantă în care ne deconectam pe ritmuri de reggaeton, cu Petit Comité, DJ Set, „El espectro del antiguo y nuevo reggaeton”.

House of European Institutes (HEI) este un proiect finanțat prin programul de finanțare European Echoes și își are sediul în aripa Bastion 1 a Bastionului Maria Theresia din Timișoara, pus la dispoziție de către Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Spațiul HEI – House of European Institutes este pus la dispoziție de către Municipiul Timișoara, cu scopul reactivării diferitelor comunități ale Timișoarei, astfel că Bastion 1 este un loc de întâlnire între artiști timișoreni, publicul general, vizitatori ai Timișoarei și lucrători culturali din spațiul european care, cu ocazia Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, sunt invitați să colaboreze și să creeze proiecte sustenabile și post-Timișoara 2023.

Proiectul, organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Array

Articole pe aceeași temă: