Lifestyle

Black Friday pentru fotolii de masaj: Komoder pregătește reduceri de până la 50%

6 nov. 2023 2 min

Black Friday pentru fotolii de masaj: Komoder pregătește reduceri de până la 50%

Reading Time: 2 minute

Retailerul de fotolii pentru masaj Komoder anunță lansarea campaniei de Black Friday pe toate piețele europene unde este prezent, inclusiv în România. Reducerile pentru unele produse vor fi chiar și de 50% și se vor aplica atât în propriile showroom-uri, cât și în magazinul online.

Startul va fi dat în România, în weekendul 10 – 12 noiembrie, pentru ca în celelalte țări unde Komoder are magazine deschise (Bulgaria, Ungaria, Franța, Spania, Marea Britanie, Austria, Olanda și Italia), campania de Black Friday să fie programată pentru weekendul 24 – 26 noiembrie.

Adrian Rus Komoder 2023

„Perioada de Black Friday este, în calendarul de vânzări, una dintre cele mai importante din an. Fiind un eveniment complex, desfășurat pe mai multe planuri – în online, în showroom-uri – în toate țările europene unde activăm, strategia de abordare trebuie să fie pe de o parte foarte coerentă, iar pe de altă parte cât mai eficientă, pentru a genera un impact pozitiv asupra publicului nostru și asupra vânzărilor noastre.”

Adrian Rus, fondatorul Komoder

Prețurile fotoliilor de masaj Komoder scad de Black Friday și cu până la 50%, dar media este situată între 30% și 40%, potrivit lui Adrian Rus. „Fiecare își gândește cât mai bine investițiile. Noi, la Komoder, privim deja piața din România ca pe o piață integrată deja în marea piață europeană. Pentru noi, perioada de Black Friday este, fără îndoială, cea mai intensă din activitatea companiei și implică toate resursele disponibile din departamentele noastre”, spune antreprenorul.

Komoder Showroom

La nivel european, Komoder este unul dintre cei mai mari jucători pe segmentul premium al fotoliilor pentru masaj, cu o activitate de peste 13 ani. Compania estimează o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro pentru 2023. În afară de piețele europene unde este astăzi activ, Komoder are mai multe showroom-uri deschise în România în Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara și București (Băneasa Shopping City, AFI Cotroceni).

Array

Articole pe aceeași temă: