Companii Stiri

Bosch a deschis oficial Şcoala Duală la Blaj

11 sept. 2019 3 min

Bosch a deschis oficial Şcoala Duală la Blaj

Reading Time: 3 minute

Bosch a deschis oficial, la Blaj, programul de învăţământ dual în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din localitate şi cu Primăria Municipiului Blaj, anunță compania, într-un comunicat de presă.

„Experienţa m-a învăţat că educatia, atât cea teoretică, cât şi cea practică, este cel mai important lucru”, a declarat Alexander Firsching, directorul comercial al fabricii Bosch din Blaj. „Tatăl meu, care a fost directorul unui liceu tehnologic, spunea că un maistru bun este mai apreciat decât un ingenier mediocru. Consider că acest lucru este valabil şi astăzi. Obiectivul nostru este ca şcoala duală de la Blaj să devină cea mai bună din Transilvania”, a continuat Firsching.

Programul de învăţământ dual reprezintă o sursă importantă de tehnicieni bine pregătiţi, adaptaţi cerinţelor unei fabrici moderne şi familiarizaţi cu tehnologie de ultimă oră, arată reprezentanții companiei.

scoala duala Bosch Blaj 2019 CRM 1

La evenimentul de dechidere au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, cadre didactice, elevi şi familiile acestora. Evenimentul a debutat în cadrul Liceului Tehnologic şi a continuat cu o vizită a fabricii Bosch din Blaj. Aici se află atelierul mecanic dotat cu echipamente de ultimă oră, în care elevii vor desfăşura o bună parte din activitatea practică prevăzută de programul învăţământului dual, sub îndrumarea specialiştilor Bosch. Cele trei clase în regim de școală duală pun la dispoziţie 55 de locuri pentru elevi din clasa a IX–a pentru specializările sculer matrițer, mecanic în industrie şi utilaje de prelucrări mecanice, electrician constructor și instalații în industrie.

Practica face diferența

Grupul Bosch în România este partener al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual începând cu anul 2013. În Blaj, investiţia în pregătirea profesională a elevilor este un element important în strategia de implicare a companiei în dezvoltarea comunităţii locale. Compania este prezentă în Blaj din 2008, fiind prima fabrică deschisă în România de către grup şi a contribuit în acestă perioadă la dezvoltarea economică a regiunii. Fabrica Bosch din Blaj oferă tinerilor înscrişi în program o serie de beneficii precum servicii medicale, prânz gratuit la cantina fabricii, transport gratuit, echipament de lucru, rechizite, prioritate la angajare, având şi posibilitatea de a-şi continua studiile în cazul în care doresc să obţină diploma de bacalaureat. Mai mult de atât, elevii beneficiază de o bursă atât din partea statului, cât şi din partea companiei. În plus, Bosch va dota atelierele cu echipamentele necesare pentru ca elevii să beneficieze de cea mai bună pregătire tehnică. Cursurile vor avea loc atât în sediul liceului, cât și în incinta fabricii Bosch, unde vor fi efectuate și stagiile de practică, arată conpania, în comunicat.

Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” este o instituţie de învăţământ cu peste 50 de ani de tradiţie în pregătirea tinerilor pentru munca în sectorul industrial, care îşi propune să le ofere elevilor calificări profesionale ce corespund nevoilor de pe piaţă. “Liceul Tehnologic Timotei Cipariu și fabrica Bosch din Blaj vor fi locul unde fiecare elev își va putea atinge maximul capacităților intelectuale, morale, civice și abilitățile profesionale, pentru a fi competitivi pe piața muncii şi pentru a se integra în mediul social concurențial”, a declarat directorul liceului, Prof. Ioan Laţiu.

“Scopul nostru comun este să oferim elevilor din zona Târnavelor educație, instruire tehnologică și profesională duală la standarde de calitate europeană, pentru desăvârșirea intelectuală, morală și profesională”, a continuat Laţiu.

“Oamenii sunt extraordinari. Am primit sprijin în tot ceea ce am facut şi am contribuit cât de mult a fost posibil. Două cuvinte ar descrie acest loc: primitor şi calduros”, a spus Bogdan, elev practicant în clasa XI-a, la specializarea sculer-matriţer.

Grupul Bosch este prezent pe piaţa din România de 25 de ani şi numără aproximativ 7.800 de angajaţi în cinci entităţi. În anul 2018, Bosch a înregistrat un volum de vânzări de 452 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,2 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în Capitală.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: