Stiri

București, aproape de carantina de seară. Șefii poliției, apel către populație

28 mart. 2021 3 min

București, aproape de carantina de seară. Șefii poliției, apel către populație

Reading Time: 3 minute

Capitala București a ajuns la o rată de incidență de 7,2 la mia de locuitori. În acest scenariu se interzice circulația după ora 20:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În acest timp magazinele de orice fel de închid la ora 18:00.

Dacă rata de incidență crește peste 7.5 atunci restricțiile devin valabile pentru toate zilele săptămânii. Ceea ce înseamnă că în toate zilele săptămânii magazinele se vor închide la ora 18:00, iar circulația va fi permisă doar până la ora 20:00. După această oră cei care vor să circule vor avea nevoie de declarația pe proprie răspundere și de un motiv foarte bine întemeiat.

Persoanele care se vaccinează sunt exceptate de la aceste restricții

Persoanele care vor să se vaccineze sau care sunt programate la vaccinare, în condițiile în care depășesc orele 20:00 vor putea bifa în declarația pe proprie răspundere punctul care se referă la Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanță, precum şi pentru achiziționarea de medicamente (inclusiv vaccinare).

Noile modele ale declarației pe proprie răspundere

Sălile de fitness sunt închise

Sălile de fitness sunt închise în momentul în care rata de incidență – adică numărul persoanelor bolnave, raportat la 1000 de locuitori – depășește 4, în oricare localitate. Rămân deschise bineînțeles benzinăriile, farmaciile și serviciile de catering și cele de curierat pentru comenzile online.

Restricțiile intră în vigoare automat

Odată cu noua hotărâre a Guvernului prin care sunt instituite aceste restricții, se modifică și modul în care acestea intră în vigoare. Dacă până acum era nevoie de o altă decizie a comitetului de urgență local, acum aceste restricții se aplică automat atunci când rata de incidență crește și se retrag după 14 zile, dacă nu se mai întrunesc condițiile.

Apelul poliției și al jandarmeriei către populație

Şefii Poliţiei şi Jandarmeriei Capitalei, Bogdan Berechet şi Cătălin Stegăroiu, au făcut apel la populaţia din Bucureşti să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică. Aceștia au atras atenţia că autorităţile vor acţiona cu fermitate şi vor aplica sancţiuni acolo unde se încalcă legea.

„Suntem în stradă, în primul rând pentru a vă informa cu privire la măsurile de prevenire şi combatere a pandemiei de COVID -19.

Totodată, pe lângă rolul de informare, acolo unde se persistă în încălcarea legii, vom acţiona cu fermitate şi vom aplica sancţiunile legale.

Începând cu ora 18,00, au intrat în vigoare mai multe restricţii privind operatorii economici şi aici vorbim de tot ce înseamnă comerţ în spaţii închise, în spaţii deschise, din domeniul public sau privat. Începând cu ora 20,00 – restricţii privind circulaţia populaţiei, cu excepţiile binecunoscute. Suntem la datorie.

Vă rugăm să purtaţi mască, să păstraţi distanţarea fizică şi, totodată, să încercaţi să respectaţi regulile pe cât posibil, pentru sănătatea dumneavoastră, dar şi a comunităţii”, a declarat şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berechet.

„Facem eforturi pentru a explica populaţiei nevoia de a respecta regulile de protecţie anti-COVID.

Mesajul meu şi recomandarea mea este să respectăm cu toţii aceste reguli. Să aveţi încredere în autorităţile statului român, că merg pe un plan bine stabilit pentru combaterea acestei pandemii.

Legat de Jandarmeria Capitalei, lucrăm împreună, integrat, pentru a realiza dispozitive în sprijinul populaţiei şi pentru combaterea acestei pandemii (…) Vom continua cu acest sistem (echipaje mixte poliţişti-jandarmi, n.r.), atât timp cât este nevoie. Şi în zilele următoare veţi vedea aceleaşi dispozitive în municipiul Bucureşti. La acest moment, avem 500 de jandarmi doar pentru misiuni de prevenire şi combatere a pandemiei. Vom continua cu această cifră şi în zilele următoare”, a explicat Stegăroiu.

Începând de duminică, au intrat în vigoare noi restricţii pentru combaterea răspândirii pandemiei de COVID-19: programul tuturor agenţilor economici se desfăşoară până la ora 18,00, iar deplasarea în afara locuinţei este limitată, după ora 20,00.

Photo 174419057 © Vlad IspasDreamstime.com

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: