Stiri

Camionul electric Mercedes-Benz eActros 300 ajută compania Oprean, din Sebeș, să reducă emisiile de CO2

Reading Time: 2 minute

Furnizorul de servicii de transport și logistice Oprean din Sebeș a început la mijlocul lunii septembrie testele cu Mercedes-Benz eActros 300 cu masa maximă autorizată de 19 tone și suprastructură cu prelată.

“Privind spre viitorul industriei de logistică și transport, ne așteptăm la o transformare semnificativă care va fi alimentată în mare parte de noi tehnologii și inteligență artificială. În următorii 10 ani, până în 2030, ne așteptăm să folosim această tehnologie pentru a face lucrurile mai eficiente și pentru a minimiza impactul asupra mediului. Responsabilitatea ecologică este o parte esențială a acestui parcurs, și suntem hotărâți să contribuim la un viitor mai verde în acest sector.”

Ioan Oprean, proprietar al companiei Oprean

Compania Oprean a integrat camionul electric Actros 300 în operațiunile sale de distribuție grea de componente auto între Sebeș și Cugir.

Echipat cu trei pachete de baterii, fiecare cu o capacitate de 112 kWh, ce asigură o autonomie de până la 300 de kilometri, camionul electric a efectuat patru curse pe zi între Sebeș și Cugir, încărcat cu 12 paleți având o greutate de aproximativ 5 tone.

Grație sistemului eficient de propulsie cu două motoare electrice integrate în axă și transmisie cu două trepte, consumul mediu obținut pe cei aproximativ 120 de kilometri parcuși zilnic în regim mixt (autostradă și drum național) a fost de 0,89 kW/km. După primele săptămâni de testare a lui eActros, compania a confirmat eficiența acestuia.

Suntem plăcut surprinși de rezultatele testelor efectuate cu eActros în cele aproximativ două luni. Vedem potențialul și vom continua să investim în soluții de transport durabile”, spune Ioan Oprean.

Încărcarea bateriilor s-a realizat peste noapte la sediul companiei. eActros 300 poate fi încărcat cu stație cu putere de până la 160 kW, iar cele trei pachete de baterii au nevoie de puțin peste o oră pentru a fi încărcate de la 20% la 80%, la o stație standard de încărcare rapidă, la o intensitate de 400 A.

Modelul eActros, ideal pentru distribuția grea urbană, dar și cea regională, face parte dintr-un pachet integrat de servicii dedicate tranziției la electromobilitate, ce include consultanța specializată și soluții digitale inteligente.

În cadrul unui eveniment ce a avut loc la începutul lunii octombrie 2023, Daimler Truck & Bus Romania a prezentat clienților și varianta eActros 300 cap tractor, ce are la bază aceeași tehnologie ca și variantele rigide eActros 300, fiind compatibil cu toate semiremorcile standard disponibile în Europa. Începând de luna aceasta, compania pune la dispoziția clienților din România 9 camioane electrice în configurații diferite, spre a fi testate și integrate în operațiunile curente de distribuție și transport.

Team

Recent Posts

Mădălina Bălan, HART Consulting: Liderii și cultura organizațională

Credințele, valorile se transmit din familie și devin adânc înrădăcinate în noi, transformându-se în lentilele prin care privim lumea, ce…

6 ore ago

Care sunt cei mai cunoscuți lideri din România

Clasamentul celor mai cunoscuți 15 executivi din România este condus de Dan Șucu (Mobexpert), care se bucură de o notorietate…

6 ore ago

Sphera Franchise Group își triplează profitul net în primul trimestru al anului

Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), cel mai mare grup din industria food service din România, continuă seria recordurilor și…

7 ore ago

Mircea Hațegan, noul Director Executiv Comercial al Telekom România Mobile Communications

Începând cu 16 mai 2024, Mircea Hațegan este numit în poziția de Director Executiv Comercial al Telekom România Mobile Communications,…

11 ore ago

Raport Netograf: Viteza medie de transfer în rețele fixe prin WiFi a crescut la 156 Mbps

Conform statisticilor elaborate de ANCOM pe baza testelor efectuate în cadrul platformei Netograf, în anul 2023 utilizatorii din România au…

12 ore ago

În centrul Bienalei de Artă 2024, Biz La Biennale

Biz este prima publicație din România și din Europa care își mută redacția în Veneția, devenită centrul cultural al Europei…

12 ore ago