Stiri

Cardul cadou de 8 martie, soluția personalizată pentru Ziua Femeii, un beneficiu cu potențial de creștere în România

24 feb. 2022 2 min

Cardul cadou de 8 martie, soluția personalizată pentru Ziua Femeii, un beneficiu cu potențial de creștere în România

Reading Time: 2 minute

În apropierea zilei de 8 Martie, companiile din România se pregătesc să ofere angajatelor lor cadouri personalizate, piața cardurilor de valoare pentru această ocazie fiind în creștere, conform unei analize interne a companiei Up România.

București, 28 februarie 2022

Peste 50% dintre tichetele cadou Up România oferite în 2021 de companii angajatelor de 8 Martie au fost utilizate pentru produse non-alimentare. În top trei produse non-alimentare se află: electronicele și electrocasnicele, decorațiunile și combustibilul. În acest mod, companiile au oferit libertate angajatelor să își aleagă cadoul preferat. Mai mult decât atât, angajatorii     și-au optimizat costurile, fiind scutite de impozit pe venit și de contribuții sociale pentru sumele alocate.

Analiza Up România arată distribuția geografică a cardurilor cadou comandate: București și Ilfov (38%), Iași (11%), Cluj (7%) și Galați (5%). Ierarhia industriilor plasează pe primul loc companii din domeniul energiei și industriei, urmată de servicii și distribuție.

Ziua Internațională a Femeii este un prilej important prin care angajatorii pot oferi bucurie femeilor, prin acordarea acestui beneficiu extrasalarial. În 2021, peste 10% dintre cardurile cadou oferite de companii  au avut această destinație.

 Pentru 2022, estimăm o creștere de 15 – 20% a volumelor de carduri cadou  emise, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Suplimentar avantajelor fiscale pentru companii, cardurile cadou devin tot mai atractive de 8 Martie, pentru că în realitate sunt cadouri personalizate pentru angajate. Noi oferim companiilor un instrument de plată modern, care să faciliteze accesul româncelor la comerțul online și să ofere motivarea și bucuria angajatelor din România, cu atât mai mult acum, când suma alocată a urcat la plafonul maxim de 300 lei”, declară Elena Pap, Director General al Up România.

Principalul avantaj pe care îl are o companie care alege să ofere astfel de beneficii extrasalariale este cel fiscal, sumele alocate nu sunt supuse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale. Un alt avantaj important este că angajatorii au acces gratuit la un ecosistem 100% digital, în platforma www.uponline.ro.

Avantajele sunt multiple și pentru beneficiare, pot folosi ce sumă doresc, au acces la bani instant în aplicația Up Mobil și la o rețea extinsă de parteneri, magazine online și fizice.

Cardul cadou de 8 Martie este unul dintre cele  patru tipuri de card cadou din portofoliul Up România. 8 Martie este primul eveniment din an când se acordă cardul cadou, fiind urmat de Paște, 1 Iunie și Crăciun: https://upromania.ro/companii/card-cadou/

Despre Grupul Up: 

Grupul Up este un grup internațional şi solid. Prezent în peste 30 de țări, Grupul Up își adaptează expertiza la specificul local. Zi de zi este alături de 29 de milioane de persoane din întreaga lume, prin zeci de mărci de produse și servicii.

www.up.coop 

Despre Up România:

Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 25.000 de clienți și peste 800.000 de beneficiari. Cu o prezenţă de 20 de ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare avantajoase pentru performanța business-ului companiilor:

  1. Produse și servicii care facilitează viața de zi cu zi a salariaților prin accesul la beneficii în multe domenii – carduri Up Dejun, Up Cadou, Up Cultură, Up Vacanță, tichete de creșă; 
  2. Platforma de beneficii flexibile – Up MultiBeneficii; 
  3. Soluții digitale interactive de incentivare și recompensare – STIM Online; 
  4. Servicii dedicate comercianților; 
  5. Soluții personalizate pentru modernizarea sectorului de acțiune socială 

– tichete sociale, tichete sociale pentru grădiniță;

      6.  Soluții pentru achiziții inteligente dedicate companiilor mici și mijlocii – IMM – platforma Up Achiziții.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: