Stiri

Ce fonduri europene sunt disponibile în 2023. Peste 530 de apeluri de proiecte, în valoare de 40 mld. euro

16 feb. 2023 4 min

Ce fonduri europene sunt disponibile în 2023. Peste 530 de apeluri de proiecte, în valoare de 40 mld. euro

Reading Time: 4 minute

În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, care aduc României 46 de miliarde de euro. De asemenea, simultan, implementează Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul căruia sunt disponibile resurse în cuantum total de 29,2 miliarde, alocate pe cele 15 componente, transpuse prin mai multe reforme și investiții.

Programele prevăd alocări financiare aferente unor investiții de importanță strategică pentru România și, în acest context, procedurile de accesare a fondurilor trebuie să fie adaptate la nevoile reale ale beneficiarilor astfel încât să fie asigurat accesul facil și flexibil al acestora la fondurile externe nerambursabile.

Tocmai de aceea, absența unui cadru predictibil al lansărilor apelurilor de proiecte creează un grad ridicat de imprevizibilitate cu privire la perioadele estimate pentru implementarea efectivă a proiectelor și aduce consecințe negative în ceea ce privește planificarea și accesarea fondurilor europene.

Pentru a preîntâmpina o astfel de situație, MIPE lansează un calendar consolidat al apelurilor de proiecte în 2023, pentru programele cu finațare din fonduri europene, care să permită o corelare a diferitelor surse, atât din Politica de Coeziune 2021-2027, cât și din PNRR. Acesta este disponibil AICI.

„Fie că vorbim despre proiecte de infrastructură atât de necesare României pentru dezvoltare pe termen lung, fie că vorbim de marile servicii publice de educație și sănătate, fie că aducem în discuție mediul de afaceri sau investițiile în resursele umane, toate acestea sunt dovezi clare că fondurile europene nu lasă pe nimeni în urmă. Suntem într-un moment în care avem oportunități istorice și avem ocazia unui nou început. Iar pentru a valorifica aceste oportunități la maxim trebuie să avem grija ca greșelile trecutului să nu se repete. Asta înseamnă transparență și asigurarea predictibilității, printr-un calendar de lansări la nivel de program pentru beneficiari, astfel încât să se prevină eventuale suprapuneri de apeluri cu aceeași tematică în perioade similare de timp. Este un pas firesc, din respect pentru toți actorii implicați, pentru ca orice beneficiar din țară să poată verifica unde și când se lansează un apel de proiecte, ce trebuie să urmărească și cum poate accesa fondurile europene. Această resursă vitală pe care o avem la dispoziție a părut de multe ori o himeră, tocmai de aceea, prin măsurile pe care le pregătim, vrem să fim siguri ca în anii ce îi avem în față vom aduce banii europeni aproape de oameni”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

534 de apeluri, în valoare de 40 miliarde de euro

Pentru Politica de Coeziune 2021-2027 sunt disponibile finanțări în valoare totală de 46 miliarde de euro Euro, pentru cele 16 programe aprobate penru perioada de programare 2021-2027 (8 programe naționale și 8 programe regionale).

În Politica de Coeziune 2021-2027 vom avea în 2023 un număr de 490 de apeluri de proiecte, în valoare de 36,4 miliarde de euro. O prezentare a acestora, cu valori și obiective de investiții, este disponibilă AICI.

În Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi 44 de apeluri de proiecte, în valoare de 4,27 miliarde de euro. O prezentare a acestora, cu valori și obiective de investiții, este disponibilă AICI.

În ceea ce privește Politica de Coeziune, 246 de apeluri, în valoare de 16,4 miliarde de euro, vizează autoritățile publice locale, pentru infrastructura de transport, educație și sănătate.

Sinergie între infrastructură și sprijin direct pentru oameni

Printre obiectivele urmărite la nivel național în urma lansării acestor apeluri se numără 632 km de drumuri noi sau reabilitate, 6.977 km conducte noi sau optimizate pentru rețeaua de apă și canalizare, 7 spitale județene noi sau reabilitate și săli noi de clasă pentru 128.000 de elevi.

De asemenea, pentru mediul de afaceri sunt pregătite 139 de apeluri, în valoare de 6,1 miliarde de euro.

În ceea ce privește PNRR, vor fi atât investiții în infrastructură, pentru digitalizarea spitalelor și eficiența energetică a clădirilor, cât și investiții pentru domeniul social, ce vizează sprijinirea persoanelor cu dizabilități, integrarea pe piața muncii a persoanelor din medii defavorizate și realizarea de centre pentru vârstnici.

Necesitatea unui calendar consolidat al apelurilor de proiecte

„Planificarea și respectarea calendarului asumat de către autoritățile de management este o prioritate și premisa principală a Guvernului României. Astfel, se asigură posibilitatea pregătirii din timp a proiectelor și atingerea țintelor pentru absorbția fondurilor europene nerambursabile”, a completat ministrul Marcel Boloș.

Realizarea demersurilor la nivelul fiecărei autorități de management pentru îmbunătățirea planificării intervențiilor la nivel de program va asigura transparență și predictibilitate în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Astfel, va exista suficient timp pentru implementarea în bune condiții a proiectelor și pentru aplicarea prevederilor referitoare la achizițiile publice, a cerințelor de eligibilitate și pentru realizarea indicatorilor de realizare și de rezultat asumați la nivel de program.

Mai mult, se va asigura un nivel ridicat de absorbție și a unui management adecvat al riscului de dezangajare, la nivelul fiecărei autorități de management este necesară lansarea de apeluri care să acopere cea mai mare parte a alocărilor pentru fiecare dintre cele 16 programe.

De asemenea, realizarea demersurilor la nivelul fiecărui coordonator de reformă și/sau investiție pentru îmbunătățirea planificării intervențiilor la nivel de componentă gestionată din PNRR, prin respectarea calendarului de elaborare al ghidurilor solicitantului, respectiv lansării apelurilor de proiecte, asigură condițiile pentru îndeplinirea țintelor și jaloanelor asumate și este de maximă importanță, întrucât acest lucru poate influența aprobarea cererilor de plată aferente.

În plus, publicarea Ghidurilor Solicitantului, în consultare publică, anterior deschiderii apelului de proiecte, constituie o cerință esențială pentru respectarea principiilor aplicabile fondurilor alocare programelor aferente Politicii de Coeziune și PNRR: predictibilitate, transparență și parteneriat.

Tot pentru facilitarea accesului la fonduri europene, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat în consultare un proiect de ordonanță de urgență menit să răspundă nevoii de simplificare și de abordare unitară în procesul de implementare a Politicii de coeziune 2021-2027, care cuprinde un număr dublu de programe și introduce în sistemul de management și control, atât autorități din cadrul administrației publice centrale, precum și, urmare a procesului de descentralizare, autorități de management instituite în cadrul agențiilor de dezvoltare regională care gestionează programele regionale.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: