Business Companii Stiri

Investiție de 350.000 de euro într-un nou depozit de instalații și echipamente de încălzire

17 sept. 2020 2 min

Investiție de 350.000 de euro într-un nou depozit de instalații și echipamente de încălzire

Reading Time: 2 minute

Cu o investiție de 350.000 de euro, Uniprest Instal a deschis un nou depozit la Iași, cu o suprafață totală de 920 mp, prin intermediul căruia vor fi deservite 6 județe importante din Moldova: Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui și Iași. Noul depozit este al treilea ca suprafață și capacitate din rețeaua Uniprest Instal, după cele din Târgu Mureș și București.

Suma investită acoperă toate echipamentele logistice și de transport necesare și în noul depozit va lucra o echipă de 6 angajaţi.  

”Până acum, rețeaua noastră nu a inclus și zona Moldovei, care a fost mult timp neacoperită. Am „tatonat terenul” cu livrări din depozitul central din Mureș, însă întreg procesul era îngreunat din cauza infrastructurii defectuoase. În plus, nivelul calitativ din această zonă a crescut, regiunea are deja mult potențial, iar produsele comercializate de noi se potrivesc foarte bine. Așadar, am considerat că este un moment oportun pentru a deschide acest nou punct de lucru,” declară Enikő Peter, Managing Director, Uniprest Instal.

Prin deschiderea noului depozit, timpul de livrare în zona Moldovei va fi cu mult scurtat și se va putea face în maxim 24 de ore, standardul auto-impus al companiei.

Uniprest Instal a fost înființată în 2009 și are sediul și depozitul central la Târgu Mureș. Compania comercializează instalații, echipamente de încălzire și deține o gamă completă și variată de produse HVAC. Este prezentă la nivel național prin depozite și 9 puncte de lucru în Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Iași, Sibiu și Timișoara. Începând cu ianuarie 2010, Uniprest Instal face parte din grupul olandez Rensa, specializat de peste 65 de ani în comerțul en-gros al produselor HVAC-S (încălzire, ventilație, aer condiționat și instalații sanitare), grup din care fac parte și alte societați din Germania și Olanda.

Portofoliul Uniprest Instal conține peste 7.000 de articole, grupate în 6 categorii: gaz, termice, apă, sanitare, energie verde și ac / ventilație.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: