Ce își uită românii cel mai des în Uber
Reading Time: 2 minuteÎn timp ce majoritatea pasagerilor tind să uite lucrurile esențiale, la nivel global au fost găsite și obiecte cu adevărat neobișnuite, precum două rochii de mireasă, un mini-frigider nou-nouț sau chiar un acvariu de aproape 300 de litri, potrivit celei mai recente ediții a Indexului Uber al obiectelor uitate
Anul acesta marchează cea de-a zecea ediție a Indexului Uber al obiectelor uitate, care evidențiază obiectele pe care pasagerii le uită cel mai frecvent și reamintește cât de simplă este, de fapt, recuperarea acestora. Privind retrospectiv ultimul deceniu, raportul anual a devenit și o adevărată capsulă a timpului, reflectând modul în care stilul nostru de viață, obiceiurile de deplasare și chiar tendințele pe care le adoptăm au evoluat de-a lungul anilor.
„În fiecare an, Indexul obiectelor uitate ne amintește că până și cele mai organizate persoane pot uita ceva important atunci când sunt pe fugă. Vestea bună este că recuperarea obiectelor este simplă și poate fi gestionată direct din aplicația Uber”
Ana Maria Borlovan, General Manager pentru România, Cehia, Ucraina, Croația, Ungaria, țările baltice și Slovacia.
Ce uită românii cel mai des în mașinile Uber?
- Telefon / cameră foto
- Chei
- Geantă / rucsac / bagaj
- Portofel
- Căști
- Haine
- Pașaport
- Laptop
- Bani numerar
- Țigari electronice
Datele scot la iveală și câteva tipare interesante. Anumite obiecte sunt uitate mai des în anumite zile ale săptămânii:
- Luni: portofele
- Marți: căști
- Miercuri: portofele
- Joi: genți, rucsacuri și bagaje
- Vineri: acte de identitate, pașapoarte și carduri bancare
- Sâmbătă: genți, rucsacuri și bagaje
- Duminică: telefoane
Mai mult, orașele cele mai aglomerate conduc clasamentul atunci când vine vorba despre obiectele uitate. Bucureștiul a înregistrat cel mai mare număr de raportări, urmat de Timișoara, Iași, Brașov și Cluj-Napoca.
Cele mai neobișnuite obiecte uitate vreodată în mașinile Uber:
An de an, indexul obiectelor uitate demonstrează că pasagerii lasă în urmă mult mai mult decât obiectele esențiale de zi cu zi.
Printre cele mai neobișnuite obiecte uitate la nivel global anul acesta s-au numărat o proteză dentară cu doar doi dinți, lapte matern, un mini-frigider nou-nouț, doi copaci, o mașină de spălat vase, un pachet cu fluturi vii și două rochii de mireasă. Pasagerii au mai uitat și un acvariu de aproape 300 de litri, un manechin, o baghetă magică, o măsuță de cafea și chiar o proteză oculară pentru copii.
Privind în urmă la ultimii zece ani ai indexului Uber al obiectelor uitate, pasagerii au mai abandonat în mașini un homar, acte de divorț, un cap de somon, un portret al lui Kate Middleton, 500 de grame de caviar, un pudel de jucărie și un iepure împăiat.
Cum îți recuperezi obiectele uitate:
Dacă te numeri printre cei care au uitat ceva într-o cursă, urmează acești pași simpli direct în aplicația Uber:
- Deschide aplicația Uber și apasă pe “Activitate” din meniul de jos.
- Selectează cursa în care ai pierdut obiectul.
- Derulează până la secțiunea „Ajutor” și apasă pe „Găsește obiectul pierdut”, apoi pe „Contactează șoferul”.
- Introdu numărul tău de telefon pentru a-l suna pe șofer.
- Dacă răspunde și confirmă că a găsit obiectul, stabiliți împreună un moment convenabil pentru returnare.
- Dacă nu răspunde, lasă-i un mesaj vocal cu detalii despre obiect și cum poate să te contacteze.
- Ai uitat chiar telefonul? Intră pe help.uber.com pentru ajutor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


