Stiri

Ce se întâmplă cu festivalurile din România. Poate vor avea loc după 1 august

6 mai 2021 2 min

Ce se întâmplă cu festivalurile din România. Poate vor avea loc după 1 august

Reading Time: 2 minute

Festivalurile de muzică din România sunt o importantă sursă de venituri pentru comunitățile unde au loc. Așa cum știm atrag o mulțime foarte mare de turiști care pentru câteva zile aleg să se distreze la Cluj-Napoca, Constanța sau orice altă zonă unde se organizează festivaluri de acest fel.

Datorită pandemiei, festivalurile nu au avut loc anul trecut. Dar nici în acest an nimeni nu își poate asuma organizarea unui festival, pentru care nu are siguranța că ar putea strânge publicul necesar. Pe lângă public, orice festival major are o multitudine de alte costuri și lucruri ce trebuie planificate din timp. De la artiști, la logistică, echipamente și toată lumea care se implică în organizarea unui eveniment. Cum încă avem restricții în vigoare, dar și măsuri de securitate și distanțare, nimeni nu vrea să afirme că un festival va avea loc sau nu.

”Eu așa sper și vreau”

Premierul Florin Cîţu a declarat, joi, la Constanţa, că festivalurile mari cum sunt Neversea şi Untold nu se vor putea ţine imediat după 1 iunie, ci mai degrabă în jurul datei de 1 august sau după această dată.

Întrebat dacă Neversea şi Untold vor avea loc, Cîţu a răspuns „eu aşa sper şi aşa vreau”, scrie Agerpres.

„Dar ele nu cred că pot să aibă loc de la 1 iunie. Putem să vorbim de o fază ulterioară. Şi când vorbim de aceste evenimente mari, ar trebui să ne gândim că nu se vor întâmpla de la 1 iunie, ele vor avea loc mai aproape de 1 august sau după 1 august”, a adăugat premierul.

Şeful Guvernului a anunţat, joi, că vor fi două etape de relaxare a măsurilor, prima etapă de la 1 iunie, a doua etapă de la 1 august.

„Mă bucură susţinerea reprezentanţilor industriei (HORECA, n.r.) pentru campanie de vaccinare”, a afirmat premierul.

Acesta a anunţat joi, la Constanţa, şi că există consens şi, de la 1 iunie, masca nu va mai fi obligatorie pe plajă cu condiţia distanţării între şezlonguri.

Joi dimineaţa, prim-ministrul Florin Cîţu a avut o întâlnire cu reprezentanţii sectorului HORECA, la sediul Prefecturii Constanţa. La finalul întrevederii a susţinut o conferinţă de presă.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: