Centrul Român OISTAT a lansat STAGE BOX, un proiect care aduce tehnologia și meseriile din culisele teatrului în liceele din București
Reading Time: < 1 minutCentrul Român OISTAT lansează în luna noiembrie proiectul STAGE BOX. Atelier interactiv de tehnologie teatrală pentru liceeni, un program educațional și vocațional dedicat tinerilor și finanțat de Primăria Sectorului 1.
Pe parcursul acestei luni, elevii de la Colegiul Tehnic de Arhitectură și Lucrări Publice „I. N. Socolescu”, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” vor explora lumea fascinantă a culiselor teatrului. Sub îndrumarea unor profesioniști din domeniul artelor spectacolului, aceștia vor descoperi, prin experiență directă, importanța și valoarea unor meserii precum cele de lighting, sound și video designer.
La baza proiectului stă un concept inovator: STAGE BOX, un atelier mobil echipat cu o machetă de scenă funcțională. Aceasta reproduce un spațiu teatral complet, cu sisteme de lumini, sunet, video și elemente de scenografie fiind un laborator în miniatură unde elevii pot învăța, experimenta și crea.
Prin intermediul acestei instalații interactive, participanții sunt invitați să devină parte din procesul de construcție a unui spectacol: să înțeleagă rolurile și meseriile din spatele scenei, de la scenograf și designer de lumini, la tehnician de sunet, regizor tehnic sau operator video. Atelierele practice și sesiunile demonstrative vor fi completate de conferințe și întâlniri cu specialiști, care vor aduce în fața tinerilor povești reale din lumea producției de teatru și evenimente live.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


