Stiri

CEZ investește 145.000 de euro în panouri fotovoltaice pentru licee

Reading Time: < 1 minut

Aproape 3 000 de elevi și profesori de la 9 licee din județele Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Teleorman, Caraș-Severin și Constanța vor beneficia din luna martie de energie verde datorită inițiativei Grupului CEZ în România de a monta și dona câte o centrală de panouri fotovoltaice cu o putere de 15 kW fiecare.

Inițiativa este o investiție în valoare de 15.000 de euro/fiecare liceu. În cadrul proiectului, Fundația Progress și un specialist CEZ au susținut cursuri interactive despre energia verde și eficiența energetică pentru 300 de elevi. După finalizarea lucrărilor, centralele fotovoltaice vor trece în administrarea directă și în patrimoniul primăriei/liceului beneficiar.

Prezența CEZ în România

Grupul CEZ în România este reprezentat prin 9 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power si CEZ ESCO România.

Grupul CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde euro şi contine 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfărşitul anului 2012.

Alex Rădescu

Recent Posts

Record de credite noi pentru persoane fizice la BRD: 2,35 mld. lei în primul trimestru din 2024

În primul trimestri din 2024, venitul net bancar al Grupului BRD a atins o creștere de 5,3% față de aceeași…

2 zile ago

Claudiu Butacu & George Constantin: Sustenabilitatea, dincolo de definiții

Sustenabilitate [substantiv feminin, (numai) singular] – capacitatea de a exista constant. Nu este definiția noastră, ci primul rezultat al unei…

2 zile ago

Schimbare la vârful Tuborg România: Yoav Bar preia funcția de CEO

Tuborg România anunță o schimbare strategică în managementul organizației, prin aducerea lui Yoav Bar la conducerea companiei, în funcția de…

2 zile ago

Profit de 390 mil. lei pentru Raiffeisen Bank România în primul trimestru din 2024

Raiffeisen Bank a înregistrat în primul trimestru din 2024 o creștere de 50% pe segmentul planuri de investiții, pensii private…

2 zile ago

Primul teatru construit de la 0 de comunitate, Grivița 53 mai are nevoie de 500.000 euro

Proiectul născut din crezul artistic al scriitoarei și regizoarei Chris Simion Mercurian prinde tot mai mult contur existențial. După 8…

2 zile ago

Smartphone-urile HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România

Noile smartphone-uri HUAWEI Pura 70 Ultra, HUAWEI Pura 70 Pro și HUAWEI Pura 70 sunt disponibile la precomandă în România.…

2 zile ago