Datorită implicării angajaților CEZ, județele Dolj, Teleorman, Mehedinți, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Caraș-Severin și Constanța își construiesc un viitor durabil, beneficiind de investiții de 90.000 de euro în domenii precum: sănătate & wellbeing, educație, mediu și dezvoltare regională.
Proiectul intern „Generatorii de Bine” încurajează angajații CEZ să propună și să se implice în proiecte de responsabilitate socială, în beneficiul comunităților locale din aria de activitate a companiei.
CEZ și-a încurajat angajații să fie parte activă în rezolvarea provocărilor din jurul lor. Dublarea sumei per proiect a adus un stimulent suplimentar, demonstrând angajamentul companiei de a sprijini proiecte cu impact semnificativ.
„Continuăm să demonstrăm că #EnergiaVineDeLaOameni, de la oamenii CEZ care au surprins și anul acesta prin valoarea și numărul proiectelor înscrise în competiția internă Generatorii de Bine. Mă bucur să văd că echipa CEZ rămâne conectată la comunitatea din care provine și că a fost creativă în găsirea unor soluții cu impact relevant în domenii precum sănătate și educație.”
Ondrej Safar, CEO CEZ România
Specialiștii Fundației Comunitare Vâlcea, partenerii campaniei din acest an, i-au sprijinit, pas cu pas, pe angajații CEZ în etapele de pregătire și depunere a proiectelor. Ei au avut un rol important atât în etapa de jurizare, cât și în etapa de implementare a proiectelor.
Proiectul „Generatorii de Bine” a avut 5.180 de beneficiari direcți, în 12 orașe mici și medii și 10 localități din mediul rural, și a implicat 60 de voluntari. Peste 800 de pacienți au fost diagnosticați corect, au fost organizate 25 de ateliere STEAM, patru laboratoare au fost dotate cu tehnologie, programul adunînd în total peste 100 de activități realizate.
Cu fiecare inițiativă, CEZ a dovedit capacitatea de a aduce schimbări tangibile și durabile. „Generatorii de Bine” nu este doar un proiect, ci o mișcare pentru transformarea comunității:
Startup-ul Nestor lansează o nouă soluție care are la bază librării de skill-uri și sugestii AI. Noua soluție oferă informații…
Toți cei care doresc să facă pasul spre antreprenoriat, antreprenorii la început de drum, dar și cei cu experiență care…
Eviden, parte a grupului Atos, companie specializată în domeniul digital, cloud, big data și securitate, a lansat CloudSecOps Center în…
Neakaisa.ro business online cu obiecte sanitare și produse pentru amenajarea casei, a raportat o cifră de afaceri de 8,5 milioane…
Habitat for Humanity România are plăcerea să anunțe organizarea unui eveniment unic în România, CEO Build, ce va avea loc…
În primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de…