CICh Năvodari obține Autorizația Integrată de Mediu și lansează fertilizanți inovatori pentru culturi speciale
Reading Time: 3 minuteCombinatul de Îngrășăminte Chimice Năvodari (CICh), singurul producător român de fertilizanți tehnologici de nișă și biostimulatori profesionali, a obținut actualizarea Autorizației Integrate de Mediu pentru activitatea de fabricare a îngrășămintelor și produselor azotoase. În acest context, compania demarează un plan de dezvoltare și investiții pentru 2026, care vizează producția de noi fertilizanți tehnologici și biostimulatori adaptați agriculturii moderne, inclusiv soluții dedicate culturilor speciale – viticultură, pomicultură și legumicultură.
Autorizația, emisă de Agenția pentru Protecția Mediului, confirmă îndeplinirea cerințelor de conformare și a standardelor aplicabile de protecție a mediului și creează cadrul operațional care permite companiei să accelereze dezvoltarea de produse noi și să consolideze producția locală.
„Actualizarea autorizației marchează o etapă importantă pentru noi, deoarece nu vorbim doar despre continuitatea activității, ci despre capacitatea de a accelera dezvoltarea de produse noi. Avem acum baza legală și operațională necesară pentru a investi în extinderea portofoliului și în tehnologii care răspund concret presiunilor din agricultură – de la costurile ridicate și volatilitatea pieței, până la cerințele de mediu tot mai stricte. CICh Năvodari își reafirmă angajamentul față de fermieri și comunitățile locale prin soluții care generează rezultate măsurabile în culturi și o producție sustenabilă”, a declarat Ernesto Sudati, Fondator și Președinte CICh Năvodari.
Pentru 2026, CICh vizează extinderea gamei de îngrășăminte tehnologice și biostimulatori prin formule noi și tehnologii îmbunătățite, concepute să susțină eficiența agronomică, optimizarea utilizării nutrienților și reducerea pierderilor în sol, într-un context în care fermierii sunt tot mai atenți la randamentul pe hectar și la eficiența investiției. O direcție strategică o reprezintă dezvoltarea unor produse adaptate culturilor cu valoare adăugată ridicată, precum vita de vie, speciile pomicole și legumele cultivate în câmp sau spații protejate.
Pentru viticultură, compania dezvoltă formule care susțin echilibrul nutrițional în etapele-cheie de vegetație, îmbunătățesc absorbția fosforului și azotului și contribuie la uniformitatea maturării și la calitatea producției. În pomicultură, noile soluții sunt orientate către stimularea dezvoltării radiculare, creșterea rezistenței la stres abiotic și optimizarea legării și dezvoltării fructelor. În legumicultură, accentul este pus pe eficiența utilizării nutrienților în cicluri scurte de cultură, reducerea pierderilor prin levigare și susținerea productivității constante, inclusiv în sisteme intensive și irigate.
De asemenea, compania are în plan creșterea eficienței operaționale și financiare, prin investiții în digitalizare, optimizarea proceselor și managementul costurilor. Producătorul urmărește consolidarea parteneriatelor pe termen lung cu fermierii, inclusiv cu exploatațiile specializate în culturi horticole, prin consiliere tehnică dedicată, predictibilitate în livrări și avantajul producției locale.
Portofoliul actual al companiei include gamele Nutri-Top (protecția fosforului), N-Guard și N-Guard+ (reducerea pierderilor de azot), precum și biostimulatorii Terram și Nutrifolium. Noile investiții vor susține dezvoltarea unor soluții suplimentare în această direcție, adaptate solurilor și culturilor din România.
CICh este premiată la nivel internațional de Plimsoll Global Analysis pentru stabilitate financiară și capacitatea de a investi strategic în inovație, într-o industrie influențată de volatilitatea energiei și a materiilor prime.
Obținerea autorizației consolidează poziția CICh Năvodari ca producător local capabil să investească și să dezvolte produse inovatoare atât pentru culturile de câmp, cât și pentru segmentul culturilor speciale, un sector strategic pentru competitivitatea agriculturii românești, creșterea valorii adăugate în ferme și securitatea alimentară.
CICh Năvodari este un producător românesc cu tradiție în industria îngrășămintelor, dar și un promotor activ al tehnologiilor moderne dedicate agriculturii de astăzi. Compania dezvoltă și aduce pe piață soluții inovatoare care îi ajută pe fermieri să obțină culturi mai productive și mai rezistente. CICh Năvodari oferă un portofoliu variat de produse cu tehnologie, structurat pe game adaptate diferitelor nevoi ale fermierilor. Gama Nutri-Top reunește îngrășăminte menite să susțină hrănirea echilibrată a solului și dezvoltarea armonioasă a culturilor. Gama NG include produse pe bază de azot care eliberează treptat substanțele nutritive, pentru o utilizare mai eficientă. Gama N-Guard+ reprezintă o soluție modernă care combină protecția azotului cu ingrediente ce ajută solul să rămână activ și sănătos. Gama Terram oferă produse ce sprijină creșterea plantelor și corectarea lipsurilor din sol, contribuind la o dezvoltare mai puternică a rădăcinilor. Gama Nutrifolium cuprinde fertilizanți aplicați pe frunze, utili în perioade de creștere intensă sau stres. În completare, CICh pune la dispoziție îngrășăminte bio solide, îngrășăminte bio foliare, produse lichide pentru fertilizare rapidă, precum și adjuvanți care îmbunătățesc aplicarea tratamentelor, creând astfel un portofoliu complet pentru agricultura modernă.
Secțiune susținută de Raiffeisen Bank
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


