Companii Stiri

Venituri in crestere pentru Orbis

9 mai 2016 2 min

Venituri in crestere pentru Orbis

Reading Time: 2 minute
Gilles_Clavie_Orbis SA President_CEO_0693_pp_pp
Gilles Clavie, Presedinte si CEO al Orbis Group

Veniturile Orbis, cel mai mare lant de hoteluri din Polonia si Europa Centrala, au crescut pana la 56,8 milioane de euro, cu 7,9% peste valoarea inregistrata anul trecut. Veniturile grupului inainte dobanzi, impozite, amortizare si chirii (EBITDAR) au totalizat 11,8 milioane de euro, iar veniturile operationale (EBITDA) s-au ridicat la 6,1 milioane de euro, ceea ce reprezinta o crestere de 1,9 milioane de euro in primul trimestru al anului.

In primul trimestru al anului 2016 rezultatele operationale foarte bune ale grupului sunt confirmate de o crestere de 8,1% a RevPAR  like-for-like (venitul zilnic per camera disponibila, fara a tine cont de expansiune), care s-a ridicat la 26,2 euro. Acest rezultat a fost obtinut, in principal, datorita cresterii costului mediu per camera (ARR), care a fost de 47 de euro like-for-like (o crestere de 4,1% in T1 2016). Rata de ocupare s-a ridicat la 55,8% (o crestere de 2,1 puncte procentuale, comparativ cu rezultatele de anul trecut). In toate tarile din Europa de Est, unde Orbis opereaza hoteluri, s-au inregistrat cresteri ale indicatorilor operationali.

Orbis detine peste 100 de hoteluri si este singurul licentiator pentru toate brandurile Accor in 16 tari: Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, Romania, Serbia, Slovacia si Slovenia. Hotelurile opereaza sub brandurile Sofitel, Pullman, M Gallery, Novotel, Mercure, ibis, ibis Styles si ibis budget.

In primul trimestru al acestui an, Orbis a semnat 5 noi acorduri de management pentru hoteluri situate in Varsovia, Budapesta si Sofia, astfel, un numar de 705 camere de hotel se vor adauga retelei in viitorul apropiat. De asemenea, anul acesta, 7 hoteluri noi (702 camere in total) se vor alatura grupului ca urmare a unor acorduri de franciza deja semnate. In afara de expansiunea in sisteme de franciza si management, Orbis intentioneaza sa finalizeze propriul proiect de dezvoltare care include hotelurile Mercure Old Town din Cracovia (200 de camere) si ibis Gdansk (120 de camere), hoteluri ce vor fi deschise in a doua jumatate a lui 2016.

In conformitate cu planul de management al activelor, Orbis a finalizat in primul trimestru din 2016 o tranzactie de tip buy-back pentru doua dintre hotelurile sale inchiriate: Mercure Budapest City Center si ibis Budapest Heroes’ Square, iar in viitor, ar putea fi incheiate mai multe astfel de tranzactii de tip buy-back. Cu scopul de a-si optimiza portofoliul de active, compania a semnat, de asemenea, acorduri preliminare de vanzare si rascumparare a francizei pentru hotelul sau Mercure Mragowo Resort & Spa. Hotelul este deja operat de noul investitor.

Actiunile Accor SA sunt listate pe bursa Euronext Paris (Cod ISIN: FR0000120404) si tranzactionate in Statele Unite ale Americii pe piata OTC (Cod: ACRFY).

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: