City Grill Group, investiții de 6,5 milioane de euro în 2026
Reading Time: 3 minuteCity Grill Group, un lanț de restaurante românesc, alocă în 2026 un buget de investiții de 6,5 milioane de euro, cu accent pe locații cu identitate puternică
Una dintre ancorele acestei strategii este Hanul lui Manuc, monument istoric și cel mai longeviv restaurant din Capitală, care împlinește în acest an 220 de ani de atestare documentară. Ridicat între 1806 și 1808 de negustorul și diplomatul armean Emanuel Mârzaian (Manuc Bei), hanul de pe Strada Franceză a supraviețuit războaielor, cutremurelor și naționalizării, rămânând astăzi singurul han de epocă din sud-estul Europei aflat în funcțiune neîntreruptă.
Investiție și strategie: patrimoniul ca activ de business
În 2025, City Grill Group a alocat 550.000 de euro pentru restaurantul Hanu’ lui Manuc, în cadrul unui buget total de 3 milioane de euro destinat modernizării locațiilor grupului. Investiția face parte dintr-o direcție strategică asumată explicit: segmentul Tradițional/Clasic din care fac parte Hanu’ lui Manuc, Hanu’ Berarilor și Caru’ cu Bere este cel care generează constant cele mai ridicate valori ale bonului mediu din grup, atrăgând deopotrivă turiști străini și bucureșteni care caută o experiență gastronomică cu identitate.
Astfel, aniversarea de 220 de ani devine pentru grup un argument de poziționare valorificat printr-o campanie cu miză pe termen lung.
Șase bucătari imaginați pe baza cercetării istorice a Hanului
Campania „220 de ani de tradiție culinară la Manuc”, concept semnat Claudiu Leonte, Homemade Studio și fotografie Alex Gălmeanu, portretizează șase bucătari imaginați pe baza cercetării istorice a Hanului, fiecare reprezentând o epocă și o rețetă care a definit bucătăria locului. Preparatele lor revin în meniu pe parcursul anului aniversar.

„Când ai 220 de ani de istorie în spate, nu îți lipsesc poveștile. Hanul lui Manuc a servit diplomați, negustori, boieri și simpli trecători, a gătit în timp de război și în timp de pace, a supraviețuit unor epoci pe care nimeni nu le-a planificat. Sarcina noastră a fost să alegem cum spunem toate astea într-un mod relevant pentru clientul din 2026.”
Ramona Popescu, Head of Marketing & Customer Experience, City Grill Group.
Vizualul principal îi reunește pe toți cei șase bucătari la aceeași masă: figurile epocilor trecute în alb-negru, ca fotografii de arhivă, iar bucătarul prezentului în culoare. Fiecare personaj primește și un card individual, în formatul cărților de joc istorice, cu portretul, povestea și rețeta-simbol.
Astfel, Sile Cârciumaru, bucătarul epocii de început a Hanului în 1806, a lăsat moștenire rețeta de stufat de miel acrit cu borș. Mogoș Grecu, format în saraiurile otomane, a adus parfumurile Orientului în bucătăria Hanului spre sfârșitul secolului al XIX-lea, iar Jean Moscu a introdus în 1920 sistemul Escoffier, după studii la Paris. Pompiliu Pamfil a ținut tradiția în viață prin anii celui de-al Doilea Război Mondial, urcând de la ucenic la chef de cuisine, în vreme ce Maria Ion a transformat Hanul într-o insulă de libertate gastronomică în epoca în care se gătea cu ce se găsea. Firul ajunge în prezent la Iustin Manea, peste 12 ani la Manuc și artizanul ciolanului de miel caramelizat, preparatul care îmbină modernitatea cu rădăcinile balcanice ale locului.
Familia Cantacuzino și blazonul care leagă două secole
Hanul lui Manuc se află în proprietatea familiei Cantacuzino, descendenți ai uneia dintre cele mai vechi familii boierești din istoria României. Campania folosește și blazonul familiei ca element de identitate vizuală al restaurantului, un însemn care leagă cei 220 de ani de istorie ai hanului de continuitatea sa prezentă.
„Hanul lui Manuc poartă în zidurile sale două secole de viață a orașului. Blazonul pe care îl folosim în campanie este semnul că ne asumăm continuitatea acestei istorii, că firul care leagă pe Sile Cârciumaru de Iustin Manea nu s-a rupt și continuă alături de Grupul City Grill”
Constantin Șerban Cantacuzino, proprietarul hanului.
„Acest han a văzut două secole de bucătari, de oaspeți, de mese care au unit oameni din lumi diferite. Pentru familia noastră, legătura cu el merge dincolo de proprietate. Simțim că facem parte dintr-un fir lung, început cu mult înainte de noi. Campania aceasta ne-a amintit că spiritul acela e încă aici”, completează Irina Cantacuzino, fiica lui Constantin Șerban Cantacuzino.
Meniu, vin și lăutari: cum arată un an aniversar la Hanul lui Manuc
Campania este susținută de trei direcții care acoperă meniul, oferta comercială și programul de evenimente al restaurantului. Pe partea culinară, rețetele bucătarilor din campanie revin în meniu ca preparate heritage, disponibile limitat pe parcursul anului 2026, fiecare susținut editorial de cardul bucătarului care l-a creat. Promoția 1+1 la sticlele de vin, una dintre cele mai apreciate oferte de vară ale Hanului, este integrată în narațiunea aniversară, alături de un spumant de ediție limitată creat special pentru cei 220 de ani.
Între mai și octombrie, o dată pe lună, curtea istorică a Hanului găzduiește seri de muzică lăutărească cu tarafuri de renume, șase evenimente în total. Următorul concert este susținut de Taraful din Caliu, pe 24 iunie.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz


